Comemorarea dezrobirii romilor din România a fost stabilită în mod oficial la data de 20 februarie, prin adoptarea de către Parlamentul României a Legii nr. 28/2011.
Despre robia romilor s-a scris mult prea puțin în istoria României și în școala românească.
Chiar și astăzi, reprezentanții etniei romilor consideră că există o excluziune a acestora în raport cu majoritatea populației și că această situație se datorează implicit și celor 500 de ani de robie pe teritoriul României. S-a subliniat că actul de dezrobire, din păcate, nu a fost urmat de măsuri concrete de susținere a populației de romi.
Procesul de distrugere a identității, culturii și modului de dezvoltare a minorității rome a fost accentuat de perioada celui de-al doilea Război Mondial, de Holocaustul romilor și, desigur, de anii regimului comunist.
O recunoaștere a romilor ca minoritate națională vine abia după Revoluția din anul 1989.
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a susținut, întotdeauna, cercetarea și promovarea culturii minorităților de pe aceste meleaguri, urmărind, de fiecare dată, punerea în evidență a valorilor etnice locale, a tradiţiilor specifice, fiind alături de personalitățile reprezentative ale acestora în plan cultural.
Evenimentul „Dezrobirea romilor” – Dezbaterea cu tema „Stima de sine prin asumare etnică” (20 februarie 2020) – invitat de onoare Rudy Moca, actor și regizor, realizator de emisiuni culturale și educative la Radio Târgu-Mureș, activist în domeniul Culturii, Educației și Civismului.
Coordonatorii proiectului: Dalma Szabó, referent Cultura Minorităților și etnolog prof. Emilia Ometiță, șef – Biroul Cultură Tradițională, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Fragmente din filmul „Sclavia Romilor – Lungul drum către libertate”, realizat de Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher.