Propolitica și Info Bistrița continuă să vă țină la curent cu ceea ce se întâmplă la graniță, mai precis la punctul de frontieră Sighetul Marmației. 50 de femei refugiate din Ucraina şi copii lor au fost cazaţi la o mănăstire greco-catolică din municipiul Sighetul Marmației
Aseară, într-o emisiune TV, viceprimarul Sighetul Marmației, Daniela Ivașcu, ne-a confirmat faptul că: la Mănăstirea Greco-Catolică a Surorilor Maicii Domnului Sighetu Marmației au fost cazați primii refugiați din Ucraina, 50 de femei cu copilași.
Același lucru l-a scris și primarul municipiului Sighetul Marmației, Vasile Moldovan:
” A fost o zi lungă, cu imagini triste, emoționante dar vreau să mulțumesc colegilor din Primărie, ONG-urilor din Sighet și nu numai, preoților, tuturor celor care s-au implicat în primirea, îndrumarea și găzduirea semenilor noștrii din Ucraina care trec prin grele, cumplite și inumane încercări. Și-n zilele ce urmează să fim pe baricade, uniți și solidari cu cei care fug din calea războiului. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru pace în Ucraina, pentru pace în întreaga lume!