Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat decizia de a-i excepta de la carantină pe refugiații de război din Ucraina, care ajung în România pe cale terestră.
Refugiații vor fi exceptați chiar dacă au tranzitat Republica Moldova înainte de a ajunge în România.
”Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 9 prin care se modifică și completează Hotărârea CNSU nr. 6 din 31.01.2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, în sensul exceptării de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina, indiferent dacă sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova.”, arată CNSU.