Modul în care firma de salubrizare își face treaba în Bistrița nu îl mulțumește deloc pe primarul Ioan Turc. El îi atenționează fără menajamente pe cei de la Supercom că se aproapie data la care contractul nu va mai fi valabil. Edilul Bistriței a vorbit despre această problemă în timpul ședinței de consiliu local de miercuri, 23 februarie: ”Nu sunt mulțumit nici eu și nu cred că este cineva mulțumit de activitatea lor. Ținând cont de faptul că se apropie cu pași repezi finalizarea contractului pe care îl avem cu Supercom, eu cred că vor înțelege că nu pot continua un raport contractual cu Primăria Bistrița în situația în care nu își identifică soluții interne pentru ca lucrările de curățenie și de ridicare a gunoiului să se facă așa cum și noi solicităm în permanență”.
Pentru că este nemulțumit de activitatea companiei Supercom, edilul Bistriței a cerut ca verificarea din teren să fie cât se poate de exigentă și a dispus chiar măsuri.
”Am cerut ca verificarea din teren să fie cât se poate de exigentă tocmai pentru a ține cât mai strânsă legătura cu Supercom și a îi determina să își facă treaba. Ce facem noi? Nu plătim și le solicităm în permanență să vină cu îmbunătățiri. La ultima ședință le-am cerut să îmi dea o situație clară cu privire la intervenția pe străzi pentru că străzile arată rău, arată urât după această perioadă. Eu vreau să văd curățenie la bordură, la rigolă, după care urmează măturare și o spălare a străzilor din oraș. Primăvara trebuie să aducă în Bistrița și străzi și trotuare curate”, a completat primarul.
Mia mult, viceprimarul Sorin Hangan a confirmat faptul că, în lipsa unei activități vizibile și interesate pentru curățenia și deszăpezirea orașului, primăria nu a mai făcut plăți către Supercom în valoarea de 2,3 milioane de lei.