Reprezentanții Asociației Mocănița Transilvaniei și o duzină de voluntari au purces sâmbătă, 19 februarie, la o acțiunea de curățare de vegetație a unei părți de cale ferată pe care asociația a concesionat-o de la statul român, fiind vorba de 35 de km, distanța dintre Teaca și Râciu din județul Mureș. Asociația a concesionat calea ferată dintre Teaca și Râciu pentru a dezvolta acolo un proiect turistic de conservare și reabilitare a căii ferate înguste și a trenurilor cu abur.
Unul din fondatorii Asociației, Cristi Moldovan, a scris pe pagina de socializare a Asociației un jurnal al zilei de sâmbătă, 19 februarie:
CRISTI MOLDOVAN: Sună alarma, e 5 dimineața. Mă ridic din prima, fiindcă un snooze oricât de scurt.. ar da peste cap ziua toată. Mă echipez “de scandal”, bocancii fiind cel mai important accesoriu vestimentar când plănuiești să scoți din nămol o cale ferată de vreo 100 și ceva de ani.
Minus un grad, pornește la prima cheie și am decolat. Fac o oprire scurtă la Petrom-ul de lângă aeroport, 6.86 lei / litru; Nu poate fi ratat! Ba, intenționez să-mi anunț și prietenii să profite “de ofertă”.
Drumul, destul de aglomerat, n-aș zice că e sâmbătă. Aleg varianta mai lungă, însă fără gropi. Ajuns în Bistrița încarc prima tură, logistică în special: fierbătorul, ceaiul, paharele și o parte dintre unelte, pe urmă plec la Teaca. Lopeți, greble, furci și.. hai să punem și un topor, mănuși, o drujbă și ce-o mai fi pe aici. Un saleu și pentru cățel, să rămână fidel.
La 9:05 ajung la Milaș. Mă simt ca un schior cu febră musculară după ce a evitat obstacolele probei de la olimpiadă. Într-adevăr, erau doar niște cratere în asfalt, ce mare lucru.
Când am ajuns la gară, Alexandru era deja acolo. Ma simt puțin stânjenit fiindcă a ajuns înaintea mea, cu toate că ora de întâlnire era 9.30. Este pentru prima dată când vine să facă voluntariat la mocăniță – a aflat de pe un grup de facebook din Beclean.
Profităm de liniștea dimineții și povestim de-ale vieții. Între timp mă scuz și îl rog pe un localnic de lângă gară să ne ofere o priză unde să facem un ceai – un zâbet al unui om în pijamale la 70 de ani pe care am să-l țin minte o vreme.
Ajung și Cipri cu Irina, odată cu soarele dimineții. Și dl profesor Dorin Dobra. Apa e fierbinte, facem un ceai de mentă, de fructe, de.. ce-o mai fi. Ajung și Cătălin cu prietenul lui din Dipșa, împreună cu Florin din Viile Tecii. “Oameni locali”, îmi spun, gândindu-mă cât de important este acest aspect pentru proiectul nostru.
Sosește și Alex din Ocnița, pionierul Gazetei de Teaca, un alt om de nădejde al comunității locale cu care avem planuri faine pentru a pune în valoare zona asta arhaică. “No, hai să punem mâna pe scule și să-i dăm bătaie!” le zic, amintindu-mi că le-am promovat acțiunea ca fiind una lejeră și facilă pentru toate vârstele. Încep să am puține dubii în privința acestui aspect. Ne punem pe treabă.
Curățăm linia de vegetația uscată, de mușuroaie, de mărăcini. Vă invit să urmăriți fotografiile până la prima pauză de masă. Între timp ajung și Sorin împreună cu Angelina și Andy – de-a dreptul adorabili. Le ofer câte o greblă, curios cum o vor folosi.. la 5, respectiv 9 ani. Fără să pună întrebări, se ghidează după Sorin și după ceilalți voluntari; învață instant!
Deja s-a făcut ora 11 și merg după palanețe la doamna Aurica din Milaș, ni le-a pregătit special pentru această acțiune de voluntariat.
3 palanețe cu varză, 3 palanețe cu brânză. Tăiate în 4, aburinde, imaginați-vă!
Sosesc Pavel, Melinda și juniorul Alex, cu alte bunătăți. După o frumoasă alergare de dimineață, au venit Hai-Hui și pe la Milaș. Sunt prietenii noștri împreună cu care am organizat Semimaratonul Mocăniței din toamnă. Țin spiritul tânăr și mușchii în formă! Oameni de bază.
Tragem tare să ajungem la pasajul următor, deja s-au stâns 20 saci de relicve atemporale, plastic, conserve și alte nebiodegradabile.
Urmează o porțiune în care calea ferată este acoperită în totalitate cu pământ pe o distanță de cel puțin 100 de metri și conștientizez că nu vom avea nicio șansă cu lopata și hârlețul.
Străbat satul cu 4×4 și găsesc un tânăr harnic ce mânuiește un tractor pe una dintre luncile locale. Deține și un buldoexcavator și îl rog să ne scoată din impas. În 15 minute îl văd la pasaj, pregătit de acțiune și îmi șterg de 2 ori ochii să îmi dau seama că este adevărat ce se întâmplă.
Da, în urmpătoarea oră a curățat tot nămolul adus pe calea ferată îngustă de pârâul ad-hoc rezultat în urma unei erori de proiectare a drumului județean modernizat, ce n-a ținut cont că pe acolo este traseul căii ferate. Ne strângem mâna la final, bucuroși că ne-am găsit, oameni tineri ce vrem să facem ceva constructiv pentru zona asta.
Citim cu zâmbetul pe buze poezia trimisă de Tatiana și ne promitem să ne întâlnim la următoarea acțiune. Ne bucurăm de bunătățile pregătite de Gabi și de Tatiana, nostalgind la vremurile când bărbații erau plecați la câmp, iar copiii fugeau cu conderul cald să ajungă în timp util pentru prânz.
Câteva concluzii personale după ziua de azi:
- Oamenii fac locul.
Și aici mă refer la două perspective.
Perspectiva 1: din păcate mulți oameni din zona rurală aleg să se uite doar în propria ogradă, iar tot ce este dicolo de gard, este în plus. Gunoi, mizerie, nepăsare.
Perspectiva a 2-a: găsești oameni faini unde nici nu te aștepți, care pun interesul comunității mai sus decât interesul personal.
- Implicarea autorităților locale.
Nici nu vă puteți da seama ce valoros este un un telefon din partea unui primar care să întrebe sincer “Vă pot ajuta cu ceva?” în cadrul unei acțiuni de voluntariat pe care o facem. Ne-ați câștigat! Fiindcă este rar.
- Construim o comunitate pentru copiii noștri
O să meargă trenul în viitorul aproiat? Nu știm..
Însă omenia, prietenia, implicarea și cooperarea, respectul pentru natură și patrimoniul moștenit sunt valorile ce dorim să le perpetuăm. Facem ce ține de noi pentru a îndeplini acest vis.
