Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că românii ar putea renunța la certificat și la mască începând din luna martie. Totul depinde, susține oficialul, de evoluția numărului de cazuri noi Covid-19. „Scăderea o să fie la fel de repede precum creșterea. Cred că în luna martie o să putem renunța la mască. Tot din martie e posibil să renunțăm și la certificat. Cam în trei-patru săptămâni e posibil să înregistrăm o scădere a numărului de cazuri. Ultimele restricții care o să fie ridicate sunt referitoare la masca în interior. Restricțiile trebuie ridicate gradual. Însă nu excludem apariția de noi variante, care pot afecta grupuri importante de oameni”, a spus Rafila”.
Reamintim că: Alexandru RAFILA va fi prezent sâmbătă, 12 februarie, la Bistrița. Aici, la ora 11.30 va avea loc inaugurarea secțiilor de Infecțioase, Dermato-Venerologie și Pneumofiziologie de pe strada Alba Iulia.”Ministrul Rafila va veni direct din Franța, așa ne-a promis. Lucrările la secțiile de pe Alba Iulia au fost tărăgănate de pandemie. Dar totodată, pandemia ne-a arătat că NU suntem pregătiți pentru astfel de situații, așa că am modificat proiectul, pe parcurs, punând din bugetul CJ încă aproape 3 milioane de euro. Acum, secțiile de pe Alba Iulia au undeva la 118 paturi, coridoare epidemiologice, o mini secție de ATI cu 10 paturi, facilități moderne” a precizat președintele CJ BN, Radu Moldovan