Sâmbătă, 12 februarie 2022, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Bistrița, din Piața Centrală nr. 6, de la ora 10.00, va avea loc semnarea acordului de colaborare pentru realizarea obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare a municipiului Bistrița”,
Semnarea acordului va avea loc în prezența vicepremierului Sorin Mihai Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii iar în continuare, în aceeași locație, va avea loc o conferință de presă.
Obiectivul de investiții ”Varianta de ocolire Bistrița” este componentă a Lotului 2, Bistrița – Vatra Dornei, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului la municipiul Bistrița. Pentru Lotul 2 al Autostrăzii Nordului, Bistrița – Vatra Dornei, a fost semnat contractul de elaborare a studiului de fezabilitate, inclusiv a studiului geotehnic.
Proiectarea și implementarea proiectului se vor realiza în doua etape, după cum urmează: Etapa 1 – Etapa de proiectare, reprezentând elaborarea studiului de fezabilitate, care se va realiza de către CNAIR, și Etapa a 2-a – Implementarea secțiunii cuprinzând conexiunea cu municipiul Bistrița, care se va realiza de către unitățile administrativ-teritoriale implicate, în baza documentației tehnice elaborate în etapa 1 (studiul de fezabilitate) și care se va reglementa printr-un acord de parteneriat.Potrivit acordului, CNAIR se obligă să demareze întreaga activitate pentru obţinerea fondurilor europene necesare implementării etapei 1 în cadrul POIM 2014-2020 și să deruleze întregul proces necesar implementării etapei de proiectare a Autostrăzii Nordului.