Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost agresat, luni, chiar la tribuna Parlamentului, de liderul AUR, George Simion, în timp ce ținea un discurs pe tema moțiunii de cenzură depusă împotriva sa.
„Pot să îi spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul?”, a fost replica lui Virgil Popescu la care George Simion a avut o izbucnire violentă, într-un episod fără precedent în plenul Parlamentului.
George Simion i-a strigat în față, de mai multe ori, ministrului Popescu, „ești un hoț „, care, la rândul său, l-a făcut prost pe liderul AUR.
În urma incidentului, ședința de plen în care se dezbătea moțiunea de cenzură depusă împotriva ministrului Energiei a fost suspendată.
„Este pentru prima dată în istoria perlamentarismului când un ministru sau un vorbitor, în timp ce își ține discursul, este agresat fizic. În aceste condiții eu nu pot să continui ședința. Convoc ședința Biroului Permanent. Declar ședința închisă”, a anunțat președintele de ședință, Daniel Suciu, după episodul halucinant.
VIDEO CU INCIDENTUL DIN PARLAMENT (MIN 2.14)