„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.”
Vamesi se numeau strangatorii impozitelor. Ei puteau dobandi bani pe cale nedreapta la stransul impozitelor, si o faceau. Erau cruzi si lacomi, jefuiau poporul, iar acesta ii ura. Insusi cuvantul „vames” ajunsese pentru popor totuna cu “pacatos”.
Zaheu era mai-marele vamesilor, si asupra lui apasa si mai greu ura poporului decat asupra vamesilor de rand – dar iata ca omul acesta pacatos s-a aprins de dorinta de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atat de multe. Cand Domnul a trecut pe langa pomul unde sedea Zaheu, S-a oprit deodata si a grait: Zaheu, coboara mai repede din pom si mergi acasa, fìindca astazi trebuie sa vin la tine!
Pentru ce Domnul, trecand printr-o multime uriasa de popor, Si-a intors dintr-o data luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindca Domnul, Atoatestiutor fiind, cunostea nu doar numele lui Zaheu, ci si inima lui, si dorintele lui.
Dar ce s-a intamplat in sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, traiesc in nedreptate, de Dumnezeu nu se tem si nu se rusineaza de nimeni. Sufletul lor pacatos nu cunoaste odihna nici ziua nici noaptea. Cat de greu este pentru ei sa indure dispretul si ura poporului! Propria constiinta le roade fara incetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor inabusa totul. „N-au decat sa ne dispretuiasca, spun ei, in schimb suntem bogati. Avem de toate”.
Credeti ca e usoara o viata ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este a inabusi mereu glasul constiintei. Greu este sa duci povara urii si dispretul oamenilor. Asa era si cu sufletul nefericitului Zaheu. Dar de ce dorea el atat de tare sa Il vada pe Domnul Iisus Hristos, de ce s-a suit in smochin ca sa-L priveasca macar din departare? Din simpla curiozitate? Nu: el simtea si stia cat de Mare si Sfant este Domnul Iisus Hristos. Auzise despre extraordinarele Lui minuni, despre redarea vazului orbilor, despre invierea mortilor, si sufletul lui pacatos tresalta.
Nu simpla curiozitate il atrasese, ci dorea tare de a privi macar la Cel mai sfant decat toti sfintii, la Cel atat de potrivnic intunecarii si nedreptatii propriului lui suflet. Constiinta lui pacatoasa era miscata ca niciodata. Nazuia sa-L vada pe Prorocul cel minunat, asemenea Caruia lumea inca nu cunoscuse, si in inima sa gandea: „Dar eu, pacatosul, voi ramane incurcat si pe mai departe in viata aceasta ticaloasa, pentru care oamenii ma urasc si ma dispretuiesc?”
Domnul stia ce cotitura avusese loc in sufletul lui pacatos, stia ca acest suflet nu este greu de mantuit. Tocmai de aceea S-a si hotarat sa mearga in casa lui Zaheu.Zaheu s-a dat jos repede din pom si a fugit acasa pentru a-L primi pe Domnul Iisus Hristos. Dupa aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat inaintea Lui si, lepadand indata si cu hotarare lacomia sa de bani, a zis: Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracìlor, si daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit (Luca 19, 8).
Iata ce pilda de adanca pocainta; iata cum a cutremurat sufletul acestui om pacatos cercetarea dumnezeiasca! Tocmai la el, un pacatos atat de ticalos, dispretuit de oameni, sa vina Insusi Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a raspuns? Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam (Luca 19, 9).
Asadar Zaheu, om pacatos, manat de nevoia simtita launtric a renasterii duhovnicesti, a inceput sa caute intalnirea cu Hristos – si aceasta intalnire a avut loc, aducand mantuire casei lui. Sfanta Biserica ne indeamna sa-L cautam pe Domnul urmand pilda lui Zaheu, sa inviem in sufletul nostru frica de Dumnezeu dandu-ne seama de pacatosenia noastra si de nevoia pocaintei si innoirii.
Dar noi, spuneti-mi, oare putine pacate avem? Oare nu suntem toti datori sa ne pocaim din toata inima, ca si Zaheu, si, asemenea lui, sa ne platim datoriile fata de cei pe care i-am necajit? Sa ne fìe pilda intotdeauna aceasta intoarcere la credinta a mai-marelui vamesilor! Sa ne straduim si noi, cand ne va cerceta Domnul in chip nevazut, sa Il primim asa cum L-a primit Zaheu si sa ne invrednicim de aceleasi cuvinte pe care le-a auzit el!
Sfanta Biserica ne cheama astazi sa patrundem in talcul istorisirii evanghelice despre Zaheu. As vrea sa va atrag luarea-aminte asupra urmatoarelor ei momente.
Cand Domnul Iisus Hristos, trecand pe langa Zaheu, S-a oprit si l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman (Luca 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neasteptate inima pacatosului vames? „In casa mea vrea sa vina acest Sfant al sfìntilor, acest Facator de minuni? Asadar nu Ii este scarba de mine?” Totul s-a rasturnat deodata in inima lui: a devenit dintr-o data alt om.
„De ce, veti intreba, s-a petrecut in el o astfel de schimbare?”Deoarece cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri, si patrunde pana la despartitura… dintre incheieturi si madulare (Evrei 4, 12), intr-un anume fel el taie omul in doua dintr-o data, schimband totul in el. Puterea chemarii Domnului, puterea dragostei dumnezeiesti e nesfarsit de mare. Ea a pricinuit o astfel de intorsatura nu doar in sufletul lui Zaheu, ci si in sufletul unui alt vames – Levi, ce mai apoi a devenit Sfantul Apostol si Evanghelist Matei.
Si acum, cand citim sau cand auzim cuvintele lui Dumnezeu ce sunt intiparite in Evanghelie, ele pricinuiesc acelasi cutremur in sufletele noastre.
Stim din Vietile Sfìntilor ca multi dintre ei au apucat-o pe calea nevointei datorita simplului fapt ca au ascultat in biserica spusele lui Hristos: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24), sau cuvintele graite carturarului ce cauta desavarsirea: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor (Matei 19, 21), Cuvintele acestea ale Domnului au lucrat cu atata putere asupra sufletelor lor, incat s-au hotarat deodata sa lase totul, sa vanda totul si sa imparta la saraci, sa-si paraseasca familia, sa isi ia crucea si sa urmeze lui Hristos. Asa s-a intamplat cu Sfìntii Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, ce au plecat in pustia salbatica a Egiptului, precum si cu multi altii.
Iata, asadar, ce putere are cuvantul lui Dumnezeu – dar care este taina acestei puteri? De ce are cuvantul lui Dumnezeu o lucrare atat de puternica asupra oamenilor? De ce l-au cutremurat atat de mult pe Zaheu cuvintele simple ale Mantuitorului? Fiindca in cuvintele acestea, care i-au fost graite lui, dar ne privesc pe toti, se simtea nemarginita dragoste dumnezeiasca a Mantuitorului nostru, se simtea ca pe noi, pacatosii, ticalosii, calcatorii legii dumnezeiesti, Hristos nu ne leapada, ci Îi este mila de noi, ne iubeste si ne cheama pe calea mantuirii.
Cand a intrat in casa lui Zaheu, care L-a primit cu bucurie, acolo au venit de asemenea multi vamesi, multi pacatosi multe desfranate, si au sezut cu El la masa. Fariseii si carturarii, vazand aceasta, erau nemultumiti si carteau impotriva Domnului.
Alta data, intr-o situatie asemanatoare, El le-a raspuns celor care isi puneau nadejdea numai in rugaciunile lor fatarnice, facute de ochii lumii la raspantii, si care sperau sa dobandeasca prin aceasta mantuirea: Mergand, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa; ca n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta (Matei 9, 13).
Stiu din experienta cat de usor este sa misti o asemenea inima nelegiuita. Credeti-ma, pana si criminalul cel mai inrait se cutremura in inima sa cand aude nu vorba rea a osandirii, ci vorbe de respect si de dragoste. Sufletul lui poate fi renascut printr-o vorba buna, daca aratam respect pentru demnitatea lui de om cazuta atat de jos; astfel putem savarsi in el o intorsatura asemenea celei pe care a savarsit-o Domnul in inima vamesului Zaheu – si el va merge dupa voi, va incepe sa va slujeasca, va va rasplati cu un adanc devotament pentru faptul ca nu il blestemati, ca nu il osanditi, pentru vorba voastra buna, cu care nu era deloc obisnuit.
Vamesi, talhari si desfranate au ascultat chemarea lui Hristos la pocainta si I-au adus jertfa inimile lor infrante. Domnul a mantuit nu numai pe Zaheu, ci si pe păcătoasa ce I-a spalat picioarele cu lacrimi, le-a sters cu parul ei si a varsat peste el mir de mult pret , a mantuit si pe talharul rastignit alaturi de El pe cruce, care a zis: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta ! Domnul i-a raspuns: Astazi vei fi cu Mine in Rai (Luca 23, 42-43).
Domnul a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Luca 19, 10) – nu doar pe cei pierduti care-L inconjurau in timpul vietii Sale pamantesti, ci si pe cei din vremurile urmatoare, printre care ne numaram si noi. El sta la usa inimii fiecaruia dintre noi, si bate, si cere cu smerenie sa-L lasam inauntru. Se opreste langa fiecare dintre noi, ne cheama pe nume, si ne cheama la pocainta, si ne mantuieste.
Pentru noi toti, oile cele bolnave Domnul a pus sufletul Sau pe Crucea de pe Golgota. La Sfantul Proroc Iezechiel citim: Eu voi paste oile Mele si le voi odihni pe ele, zice Domnul Dumnezeu. Pe cea pierduta o voi cauta, si pe cea ratacita o voi intoarce, si pe cea zdrobita o voi intari, si pe cea tare o voi pazi, si le voi paste pe ele cu judecata (Iezechiel 34, 15-16). Iata ce spune din partea Domnului Prorocul Isaia: Au doara va uita femeia pe pruncul sau, sau nu ii va fi mila de fiii pantecelui sau? Ca de va si uita femeia pe acestia, Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul (Isaia 49, 15). Atat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar daca omul va fi plin de tot pacatul si va face tot ce ii inchide intrarea in Imparatia cerurilor, chiar daca un mare nevoitor va deveni preacurvar si ucigas, tot nu trebuie sa deznadajduiasca. Chiar daca va ajunge cineva la treapta cea mai de pe urma a faradelegii, iar apoi se hotaraste sa se intoarca pe calea virtutii, Domnul si pe unul ca acesta il primeste, si de unul ca acesta Ii este mila, si il vindeca, si il intareste, si Se bucura de mantuirea lui ca un Pastor bun, ca un Parinte iubitor. El nu leapada niciodata pocainta lipsita de fatarnicie.
Deci sa ne amintim intotdeauna de aceasta si sa nazuim spre Domnul cu toata inima!
“Mândria e un strălucit monument funebru ridicat deasupra sufletului mort demult”.Nicolae Iorga
Trecea Iisus și azi pe cale
Vestind cuvântul lui de aur
Și multi ce-L ascultau agale
Găseau în el,sfântul tezaur
Mergând acum spre Ierihon
Mulțimea multă Îl urma
Dar apropiindu-se de-un pom
Pe vameșul Zaheu ,El, îl vedea.
Zahee,dă-te jos din pom
În casa ta vreau să rămân
Iar el ascultând de acest OM
Supus fugi spre-al lui cotlon
Îngenunche aici spășit
Și mult ,el,se îndurera
Doamne scapă-mă de chin
Că-mpart averea și-altora
Pe cei ce i-am nedreptătit
Împătrit le dau înapoi
Și tuturor ce v-am agreșit
Iertare cer și de la voi.
Azi mânturie s-a facut
Și-n casa acestui fiu pierdut
Că fiul lui Avram fiind
Nu poate fi nedreptățit.
Așa face Domnul Hristos
Cu fiecare dintre noi
Dacă ne-ntoarcem cu folos
Spre împărăția lumii noi. Versuri Ioan Aurel Rus
