O nouă cafenea s-a deschis în Bistrița. Este vorba de Meron, care face parte din rețeaua de cafenele, cu locații în mai multe orașe, printre care Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Satu Mare, Brașov, București și Alba Iulia.
Meron Bistrița este situată pe Bulevardul Decebal din Bistrița, în clădirea fostului MotoVelo, fiind o cafenea cu franciză. La Meron găsiți diferite tipuri de cafea, cappuccino și alte băuturi, dar și brunch-uri.
Exemple de prețuri: Cortado – 9 lei, expresso single – 8 lei, long black – 12 lei, latte – 14 lei; brunch: hummus – 23 lei, scrambled eggs – 29 lei, omletă – 24 lei, sandwich – 22 lei; deserturi: pistachio cookie: 10 lei, banana bread – 7 lei.
REVIEW: Cafeneaua e într-o locație bună, zonă destul de frecventată. Arată binișor în interior, design minimalist, scaune/bănci destul de comode, servire bună, ținând cont că a fost destul de aglomerat azi. Pentru un consumator ocazional, pot spune că au o cafea ok-ish, comparabilă cu cea de la Copac sau Story (personal, îmi place mai mult cafeaua de la Story). Gălăgie destul de mare în interior, zeci de oameni care vorbesc, pare cumva obositor dacă stai mai mult. Prețurile sunt un pic mai mari decât concurența din Bistrița, probabil plătești și brandul și faptul că o cafenea mare, nu un coffe-to-go. Au sandwich-uri și alte tipuri de mâncare, gen brunch, la prețuri de Cluj, mai degrabă, dar e o strategie bună de a selecta clientela.Evideți mesele de lângă uși, din cauza fluxului mare de oameni care intră și ies. Un 8 din 10 i-aș da, e un loc mișto, dar care nu te dă pe spate. Rămâne de vâzut câtă lume va merge frecvent acolo, că, la început, a fost full, din curiozitate.