La temperatura înghețului, în căruciorul din imagine se află un copil, în vârstă de aproximativ 5 ani, care doarme, acoperit cu vreo două pături, în fața unui hipermarket din Bistrița. Mama, o femeie în jur de 40 de ani, e în magazin, cu doi lei și câteva monede de 50 în mână, cumpărând “niște cartofi prăjiți de ăia și niște maioneză, pentru copil”.
Doamna, o femeie în deplinătatea forțelor, stă în fața magazinului și cere bani. Cerșește. Cică, pentru copilul pe care-l ține în frig, ca să aibă ce-i da de mâncare. Vâzând tot episodul, plus privirea oamenilor, un fel de milă, amestecată cu dezgust și indiferență, îți pui niște întrebări. Dacă ar vedea-o singură, mulți ar trimite-o la lucru și nu i-ar da nimic. Dar copilul… copilul care stă acolo în frig, prins în nenorocul de a se fi născut într-o astfel de familie și între starea de fapt, te face să duci mâna la buzunar, simțindu-te vinovat că ai mâncat azi și mergi acasă, într-un confort net superior, cu gândul că-ți schimbi telefonul sau mergi într-o vacanță.
După ce dai bani, judeci la rece și îți pui alte întrebări. În România, se trăiește rău, comparativ cu alte țări, dar nu se moare de foame. Mai mult, dacă ești un adult sănătos, poți câștiga suficient ca să trăiești binișor. Munca fizică, de la construcții, până la curățenie, îți poate aduce bani frumoși iar cererea e foarte mare. Sunt femei cu care soarta n-a fost prea blândă, dar câștigă 200 de lei pe zi, la curățenie sau peste 2000 de lei, plus bonuri, într-o fabrică. De ce nu caută femeia un astfel de job sau altul, pentru care nu trebuie calificare? Ce mamă își ține copilul în frig, ca să-i dea niște cartofi prăjiți și apoi să ceară bani de medicamente? De ce mila înlocuiește munca? Cine e de vină? Unde s-a rupt firul, de pare că astfel de oameni sunt condamnați la sărăcie și nu fac nimic să iasă din ea?
