Partidele politice din Bistrița-Năsăud față în față cu sondajele și provocările lui 2022 – În episodul 4 al analizelor noastre dedicate partidelor politice din județul Bistrița-Năsăud vom radiografia situația din PMP. În episodul 5 vorbim de AUR, partid care crește foarte mult în sondaje și care este în căutarea unui lider local.
PMP un partid mic pentru ambițiile lui Ionuț Simionca?
Partidul Mișcarea Populară nu trece în aceste momente prin cele mai bune moment ale sale la nivel național, faptul că nu mai este partid parlamentar, resimțiindu-se mult la nivelul comunicării și al prezenței în spațiul public. Izvorât să spunem așa din Mișcarea Populară inventată de Traian Băsescu, El Primo în PD, PDL și în România timp de 10 ani, Partidul Mișcarea Populară a încercat, din punct de vedere doctrinar, o variantă populară, cu accente de naționalism luminat, dar a rămas în zona pro-Europa și ca rezultat al prezenței în Parlamentul European a familiei Băsescu sau a lui Eugen Tomac, acum fost președinte, dar încă cu influență în partid.
În județul Bistrița-Năsăud, Mișcarea Populară și mai pe urmă, Partidul Mișcarea Populară a plecat din fostul PDL, primul președinte fiind Cristian Țuțuruga, urmat de un grup format din Geea Balazsy-Titieni și Vasile Borș, amândoi ex-membrii al PDL. În august 2014, Geea Balazsy-Titieni devine președinte al PMP BN, ea fiind singura candidată pentru această funcţie. Tot atunci, funcţia de secretar general a fost adjudecată de Mircea Bodiu (preşedinte PMP Dumitra), în timp ce în funcţia de secretar general adjunct a fost ales Răzvan Câtu. În calitate de vicepreşedinţi au fost desemnaţi, prin vot, Adrian Lucian Ungur, Ioan Simionca, Mihai Tentiş, Ciprian Cotul etc..
În februarie 2015, Geea Balazsy-Titieni preda partidul lui Ionuț Simionca , ea părăsind funcția de președinte și partidul din motive personale. Din februarie 2015, PMP intra în zodia lui Ionuț Simionca, nepotul primarului ALDE din Livezile, Traian Simionca. În 2016, Ionuț Simionca candida pentru prima oară la primăria Bistrița, unde va face o figură frumoasă pentru un debutant pe scena politică și într-o campanie electorală dominată de PSD și PNL, el obținând un onorabil loc 6 cu 1118 voturi. La câteva luni distanță, mai précis în decembrie 2016, Ionuț Simionca încheia anul en fanfare, reușind să devină deputat în Parlamentul României, primul din istoria acestei formațiuni politice.
A urmat o perioadă bună pentru Ionuț Simionca și PMP, statutul de partid parlamentar fiind unul foarte benefic pentru creșterea popularilor în sondaje. În cei 4 ani de mandat de deputat, Simionca se va dovedi unul din cei mai harnici parlamentari care i-a avut județul BN, fapt ce a venit la pachet cu mulți prieteni dar și mulți și puternici adversari politici, în special din rândurile PNL, el intrând în conflict cu deputatul Robert Sighiartău și el ”alergător” în cursa pentru notorietate și imagine public pozitivă, fapt despre care vom vorbi la timpul oportun.
Notoritatea și munca în teren a lui Ionuț Simionca și a echipei de la PMP BN vor adduce un rezultat excellent la alegerile locale din 2020, chiar dacă a doua candidatură a lui Simionca la primăria Bistrița va fi și ea un eșec. Atunci, PMP scotea un rezultat fulminant, obținând un număr de 4 locuri în Consiliul Județean și 3 locuri în Consiliul Municipal, mai mulți consilieri orășenești, comunali, un primar la Cetate, pe Lucian Tarniță. Deloc puțin, dacă stăm să ne gândim că PMP BN va declarată cea mai performantă organizație la nivel național, PMP trebuind să se mulțumească cu rezultate mediocre la alegerile locale, acestea fiind urmate de marele eșec la alegerile parlamentare, moment în care PMP părăsește Parlamentul, iar Ionuț Simionca rămâne fără mandatul de parlamentar, aici, frustrarea fiind și mai mare, rezultatul PMP BN fiind, în acest context, unul foarte bun.
Ce urmează pentru PMP și pentru Ionuț Simionca?
Trebuie spus faptul că, Ionuț Simionca face parte dintre acei politicieni care nu uită niciodată de echipa cu care a lucrat, iar după ce a trecut, nu ușor, peste dublul eșec personal din 2020, a reușit în 2021 să rămână în picioare, iar eu o spun asta din punct de vedere politic.
I se reproșează că a făcut pactul cu PSD-ul lui Radu Moldovan, dar aici lucrurile sunt discutabile, asta în condițiile în care, în politică, e never say never, mai ales că, același Radu Moldovan, șeful PSD și vicepreședinte la nivel național i-a propus lui Simionca intrarea în PSD cu întreaga organizație, fapt ce nu a mai avut loc. De asemenea, în cazul PNL și al unei posibile unificări cu PMP, Simionca face parte din acei lideri de filial care se opun din toate forțele acestui gen de relaționare cu partidul lui Florin Cîțu.
Evident, Simionca și-a căutat și mijloacele de-a rămâne ”în viață” din punct de vedere politic, implicându-se în fenomenul sportiv, mai précis în fotbal, fapt ce nu i-a adus numai plusuri ci și minusuri, acest gen de aplicații politice nefiind pe placul tuturor, el fiind criticat sever pentru prezența sa în ”spatele” Gloriei Bistrița. Cu toate acestea, adevărul e întodeauna la mijloc și necesită, deseori, analize care să facă radiografia întregului fenomen, așa cum încercăm noi să facem în acest caz.
2022 este un an decisiv pentru viitorul politic al lui Ionuț Simionca și al PMP
2022 este an decisive pentru partidul lui Cristian Diaconescu, un fin și ultrapregătit politician însă pe domeniul extern, nu pentru jungla politică din România, PMP chinuindu-se să rămână în grațiile electoratului , acum ”furat” de populismul celor de la AUR, partid despre care vom discuta în analiza următoare. Este foarte clar faptul că, PMP riscă să fie strivit între ”Scila și Caribda” adică între PSD și PNL, Traian Băsescu fiind déjà doar o amintire politică fără prea mare influență la nivelul politicii actuale românești, iar situația PPE la nivel European nu este una de invidiat. În ceea ce îl privește pe Ionuț Simionca, el trebuie să se decidă care îi este direcție politică: stânga social-democrată sau începerea ”goanei” după AUR, deși în ambele cazuri riscă să se ardă. Cât despre o poziționare pro-PNL, aceasta pare aproape imposibilă, dată fiind și situația din PNL-ul național și cel local, analize pe care le veți citi în zilele următoare.
Evident, orice mișcare politică trebuie bine gândită, asta pentru că, PMP are șanse minime să devină o forță pe eșicherul politic național, acolo unde se dau déjà lupte grele între AUR, USR, PNL și PSD, asta și în condițiile în care, ne așteptăm în lunile care urmează la poziționări și repoziționări pe o scenă politică extrem de volatilă. Îmi este foarte clar că, Ionuț Simionca știe că își joacă soarta politică, așa că va chibzui mult pentru viitoarea decizie. De asemenea, Simionca mai știe că în PMP, viitorul său politic este periclitat de non acțiunea lui Diaconescu mult prea ”moale” pentru gustul său.