Dacă privești cu atenție pozele poate, poate îl găsești pe Ioan Sabău. E printre cei morți. Sunt fotografii făcute în 21 decembrie 1989, atunci când armata a tras în popor, același popor de care noii îmbogățiți și o mare parte dintre politicieni și-au bătut joc. Au trecut 32 de ani, mulți, puțini, ei au trecut și nimic nu este încă clar. Anii, ca anii, au devenit, demult o amintire, o biată şi nevolnică amintire despre mici Dumnezei ucişi, hărţuiţi, agresaţi prin genunile unui cer supărat şi care plângea cu sânge şi lacrimi amare. De atunci au trecut, parcă, 32 de secole, nu 32 de ani.
Am uitat, i-am uitat, ne-am uitat înghiţiţi de ostilitatea zilnicului, lepra uscată de pe Insula Diavolului a lui Papillon, cea care ne mănâncă în fiecare zi din suflet!
De cîțiva ani, prefecții județului Bistrița-Năsăud merg la Brăteni pentru a pune o floare la mormântul celui care a fost Ioan Sabău. Aici, la Brăteni, o mamă își plânge copilul împușcat la Cluj-Napoca
Stelian Dolha: O mamă care și-a pierdut fiul acum 32 de ani și pe care am revăzut-o astăzi încă se consolează cu gândul că acesta a murit pentru noi. Am participat la ceremonia militar-religioasă și depunerea unei coroane în semn de aducere aminte la Monumentul Eroului Martir Sabău Ioan, în cimitirul localității Brăteni din comuna Sânmihaiu de Câmpie. Ioan Sabău a murit la doar 31 de ani, împușcat în ziua de 21 decembrie în Piața Libertății din Cluj. La fel ca alți tineri, acesta ieșise în stradă pentru libertate și a plătit cu viața pentru a-și vedea visul îndeplinit. Avem cu toții datoria morală să nu dăm uitării jertfa lui, dar și a celorlalți care au pus libertatea mai presus de viață.
Au trecut 32 de ani, mulți, puțini, ei au trecut și nimic nu este încă clar. Anii, ca anii, au devenit, demult o amintire, o biată şi nevolnică amintire despre mici Dumnezei ucişi, hărţuiţi, agresaţi prin genunile unui cer supărat şi care plângea cu sânge şi lacrimi amare. De atunci au trecut, parcă, 30 de secole, nu 30 de ani.
Am uitat, i-am uitat, ne-am uitat înghiţiţi de ostilitatea zilnicului, lepra uscată de pe Insula Diavolului a lui Papillon, cea care ne mănâncă în fiecare zi din suflet.!
Mulţi s-au întrebat, atunci când au văzut morţii, răniţii, haosul creat cu suficientă intenţie după fuga lui Nicolae Ceauşescu de ce Dumnezeu a închis ochii la măceluri. Nu a închis ochii, nici nu ia deschis, pentru că fluierul era la noi, mă rog, la ei, la diavolii care invadaseră ţara, aşa că sub regimul blestemului şi a legii, până şi Dumnezeu e limitat. De-abia sub har e Divinitatea puternică. Numai după ce a pătimit pe Golgota a putut Iisus coborî în iad şi dezlega sufletele drepţilor, înlocuind legea talionului cu iertarea. Din noi, noi nu am ştiut ierta! De ce? Pentru că, în urmă cu 32 ani românii au privit, după 50 de ani fără de ei, au stat, faţă în faţă cu libertatea. Altfel, o noţiune pedantă şi burgheză, vorba lui Thomas Mann.
De facto, România a scăpat de tirania maselor, suficicient ameţite pentru a nu le mai păsa de libertatea individuală, de libertatea cuvântului, pentru că masele au fost dresate să iubească autoritatea, prin egalitate înţelegând egalitatea opresiunii. Doar indivizii civilizaţi doresc libertatea.
Din aceste motive, după 32 de ani, nimeni nu mai vrea să-şi amintească nimic, nici măcar de libertate.
Decembrie 1989. Punct și de la capăt! Primul glonte îl trag eu
La 32 de ani de la ceea ce a însemnat pentru fiecare Decembrie 1989, eu propun suspendarea poporului de către politicieni. Din toate funcțiile nenorocite pe care le mai are. Pluripartitistă, democratică sau nu, o parte din România crapă de foame, o altă parte merge la vrăjitoare, alta își bea mințile în timp ce șpăgile cerute ajung de la 500 la 1 milion de euro.
