Suntem în cele mai grele și sângeroase zile din luna Decembrie 1989. Deși România nu era în război, Timișoara arăta precum un oraș în stare de asediu. Senzația de oraș pustiu, urme de sânge peste tot, cenușa care acoperea pavajul, cioburi de sticlă, reprezintă amintirile triste ale unei zile de coșmar.
19 decembrie 1989
Mesajul Regelui Mihai I: „Sunt cu gândul și cu sufletul alături de voi! Sunt, ca și voi, îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacționează cei de la putere, atunci când cereți doar drepturile cele mai elementare.“
Strigătele de revoltă ale timișorenilor iau amploare. Dimineața zilei de 19 decembrie debutează cu manifestații de protest ale muncitorilor din fabricile timișorene, care organizează mitinguri de protest pentru a-și exprima dezaprobarea față de regimul comunist. Centrul orașului se află sub controlul Armatei, Miliției și Securității.
Din ordinul Elenei Ceaușescu, pentru a șterge ororile represiunii, trupurile manifestanților uciși în ziua precedentă sunt transportate la crematoriul din București, unde sunt incinerate, iar cenușa este aruncată într-o gură de canal pe raza localității Popești-Leordeni.
Cu toate acestea, nivelul optimismului crește de la o zi la alta, de la oraș la oraș. Mesaje de solidaritate sosesc din întreaga țară, fiecare om are încredere că cel de lângă el va susține cauza până la victorie, în timp ce, depășit de situație, sistemul represiv se pregătește să-și dezlănțuie furia asupra propriului popor.
18 decembrie 1989
Deși România nu era în război, Timișoara arăta precum un oraș în stare de asediu. Senzația de oraș pustiu, urme de sânge peste tot, cenușa care acoperea pavajul, cioburi de sticlă, reprezintă amintirile triste ale unei zile de coșmar.
Crezând că situația din Timișoara este sub control, Nicolae Ceaușescu pleacă în vizita programată în Iran, lăsându-i la conducerea țării pe Elena Ceaușescu, Emil Bobu și Manea Mănescu. Timișorenii nu au timp sa-și plângă morții, deoarece manifestațiile continuă și în ziua de 18 decembrie. Grupuri masive de oameni se îndreaptă spre centrul orașului, în anumite zone civilii se apără cu mâinile goale, construind baricade pentru a împiedica trupele de ordine.
Către seară, o parte din manifestanți ajung în fața Catedralei din Timișoara, purtând steaguri tricolore, aprind lumânări în memoria victimelor din seara precedentă, cântă “Deșteaptă-te române“ și scandează “Libertate, Libertate!“. Pentru îndepărtarea manifestanților, dispozitivul de apărare recurge la folosirea de gaze lacrimogene și focuri de armă trase inclusiv de pe T.A.B.-uri; rezultă cinci răniți și trei morți. Forțele armate folosesc armament de război împotriva propriului popor.
Declarație I.C. “În fața Catedralei, pe trepte, am remarcat mai multe persoane care aprindeau lumânări. La scurt timp, am văzut venind un autoturism (probabil ARO) din care, în momentul în care a ajuns în fața Catedralei, s-a deschis foc automat asupra celor care aprindeau lumânări. În acest moment, mare parte dintre aceștia au intrat în Catedrală, dar știu sigur că un bărbat a rămas pe scări. După ce s-a tras din mașină înspre cei care aprindeau lumânări, autoturismul a oprit înapoia militarilor ce se aflau la intrarea în Piața Operei dinspre Catedrală, cu fața către Operă. Din mașină au coborât 3 sau 4 persoane dintre care una știu că avea uniformă de armată cu vipușcă lată de culoare roșie. Acesta le-a spus militarilor ceva, părea că îi înjură sau îi ceartă. Imediat după aceasta, militarii din cordon au deschis focul înspre manifestanții din Piața Operei…“
Atacul în forță al trupelor armate nu are efectul scontat, măsurile disperate luate de autoritatea ilegitimă nu fac decât să intensifice dorința de libertate, dorința de a lupta pentru drepturile fundamentale, a românilor care ajunseseră la capătul răbdării.
