Președintele CN al Partidului Regalist Român, Anca Cârcu, a lansat un nou atac la adresa clasei politice, referindu-se la politicieni precum Ludovic Orban sau Cristian Diaconescu, care au mesaje pro monarhie constituțională.
“După ce au rămas fără subiecte și fără credibilitate în fața poporului român, pe care l-au mințit și l-au furat peste 30 de ani, dinozaurii politicii românești au început să vorbească despre monarhia constituțională. De două săptămâni, Cristian Diaconescu, ne vorbește despre monarhie, ca soluție de salvare a României. De ce ne vorbește omul securistului Băsescu despre monarhie? Din disperare! Diaconescu a fost ministru sub Ion Iliescu, Traian Băsescu, Victor Ponta și Emil Boc, adică a făcut parte din gașca oamenilor care au adus România la sapă de lemn. Tras pe linie moartă, Diaconescu încearcă să-i mai păcălească o dată pe oameni. Oamenii politici ca el au avut șansă, când au fost la putere, să schimbe Constituția pentru Monarhie, dar nu au făcut asta, pentru că își pierdeau banii și funcțiile. Acum, el și mai mulți parlamentari, care au acces la microfonul din plen sau la presa plătită din bani publici, ne vorbesc despre monarhie”, a transmis Anca Cârcu.
Ancuța Cârcu spune că politicienii care vorbesc de monarhie nu sunt credibili. “Le spun că ei nu sunt credibili, sunt doar disperați. Noi, Partidul Regalist Român, suntem partidul care și-a asumat, în ultimii 30 de ani, monarhia constituțională și avem, înregistrată, prin hotărâre judecătorească, coroana ca siglă și motto-ul “Nimic Fără Dumnezeu”. România are nevoie de voci care nu au avut de-a face cu clasa politică. Noi vrem monarhie constituțională și un guvern de specialiști, aduși și din diaspora, care nu au nicio treabă cu hoția și cu cumetriile de aici. Sunt tot mai multe voci care își doresc monarhia constituțională, prințul Nicolae e tot mai mult promovat. Ne bucură că ideile noastre sunt preluate și de alți politicieni, dar oamenii trebuie să știe că Partidul Regalist Român are un scop din readucerea monarhiei și să nu-i mai creadă pe urmașii FSN-ului, care au interese ascunse și doresc doar să prindă electoratul regalist”, a transmis Ancuța Cârcu.
“Partidul Regalist Român și-a asumat prin statul monarhia constituțională, rolul activ al bisericii și un guvern de specialiști. România se va reface printr-un partid care nu are legătură cu structurile actuale. Cetățenii trebuie să înțeleagă că noi nu doar vorbim despre monarhie, noi facem pași spre monarhie, eu am adus, în partid, oamenii care nu au făcut politică și care vor să reseteze actuala clasă politică, oamenii serioși, tineri, care își dau seama că România poate fi salvată de monarhia constituțională”, a conchis Anca Cârcu, într-un video postat pe Facebook.