Valea Meleșului este una din zonele unde, creșterea porcilor, este o tradișie devenită de ceva vreme un mod de trai pentru foarte multe familii, aici, porcul fiind crescut doar cu hrană bio. Deși, foarte multe familii reușeau să trăiască decent din urma vânzării cărnii de porc în vremea cînd târgurile de animale nu erau închise, după interzicerea acestora, foarte mulți cumpărători veneau la achiziții direct din exploatație, fapt ce a ajutat mult crescătorii de suine.
Pesta, confirmată în două sate ale comunei Chiochiș
Acest lucru s-a întîmplat pe 26 noiembrie, atunci când pesta porcină africană a fost confirmată în două exploatații de porci domestici din două sate ce aparțin de comuna Chiochiș. Anunțul a fost făcut de Instituția Prtefectului Bistrița-Năsăud.
Ce s-a întîmplat la Jimbor și Buza Cătun?
Ne spune chiar primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, cel care punctează faptul că, toți crescătorii de porci din Chiochiș, din UAT-ul Chiochiș și care respect legea în ceea ce privește carantinarea, să fie despăgubiți: ” Am avut un focar la Jimbor, aici au fost déjà sacrificați 5 porci, unul fiind mort înaintea declarării carantinei. Aici, la Jimbor, lucrurile sint clare, urmând ca respectivii fermieri să fie despăgubiți. Cu toate acestea, probleme avem însă la Buza Cătun unde există o exploatație mai mare, aici fiind vorba de 31 de animale, dar și situația este mai special, asta fiindcă, în familie există doi frați, așadar avem două exploatații: una la Buza Cătun, o alta la Manic. Aici, intervine modul cum ANSVSA interpretează legea care permite despăgubirile”, povestește Silași.
Potrivit lui Vasile Silași, juriștii ANSVSA, adică ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au ”convenit” că mutarea de la o exploatație la alta a mai multor animale reprezintă o încălcare a condițiilor care permit despăgubirea, aceasta neputând fi onorată. Silași mai spune că: ” Faptic, niciunul din cei 32 de porci nu au fost mutați la Manic (…) Nu este drept ceea ce li s-a întâmplat acestor oameni . Ei sunt fermieri, cresc porci de când se știu, nu sunt bișnițari, așa cum sunt acuzați de unii și de alții, așa că trebuie să fie despăgubiți, ceea ce ANSVSA nu vrea, considerând că nu sunt întrunite niciuna din cele 3 condiții care permit despăgubirea”, consider primarul comunei.
Ce va face primarul Vasile Silași?
Spune că va merge în instanță: ” Aștept documentele oficiale care să vină și să ne arate negru pe alb de ce nu este posibilă despăgubirea, joi cred că se va întâmpla aceasta, după care mă voi adresa unei case de avocatură. Eu nu pot să îi las așa pe oamenii ăștia de la noi din comună. Doar familie din Buza Cătuna are pierderi de peste 10.000 de euro, gândiți-vă că aici există exploatații care au 50, 60, 70 de animale în proprietate, ce fac oamenii ăștia?”, ne spune plin de obidă primarul Silași.
Vasile Silași explică că situația este cu atât mai complicată cu cât ” pe lângă faptul că fermierii de pe valea Meleșului nu mai pot vinde porcii, consecință a carantinei, acum nu mai primesc nici despăgubiri, ceea ce înseamnă faliment total”, conchide primarul comunei Chiochiș.
Reamintim că: În urma confirmării pestei porcine africane la porcii domestici într-o exploatație de pe raza localității Jimbor și într-o exploatație de pe raza localității Buza Cătun, la propunerea DSVSA Bistrița-Năsăud, prefectul judeţului a fost notificat în vederea convocării Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) la data de 26.11.2021, în vederea actualizării și aprobării “Planului de măsuri pentru combaterea şi prevenirea difuzării virusului PPA pe teritoriul județului BN”.
Având în vedere evoluţia şi extinderea galopantă a pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul României, s-a delimitat o zonă de protecție de 3 km în jurul focarului, care la rândul ei trebuie să fie într-o zonă de supraveghere cu o rază 10 km.
Zona de protecție cuprinde localitățile: JIMBOR, BUZA CĂTUN, MANIC, ZORENI, BUDEȘTI din JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD și ROTUNDA din JUDEȚUL CLUJ.