PNL, PSD şi UDMR s-au întâlnit din nou, vineri, pentru a continua negocierile privind construirea noii coaliţii de guvernare. După ce, joi, liberalii au decis să îl propună pe Nicolae Ciucă premier, pentru a debloca discuţiile cu cei de la PSD, acum, cele două partide trebuie să se pună de acord cine va da primul premierul. Şi în privinţa împărţirii ministerelor sunt probleme, în condiţiile în care Florin Cîţu doreşte Ministerul Finanţelor Publice, liderul PSD Marcel Ciolacu afirmând că cine va da premierul nu va avea acest portofoliu.
UPDATE 14.52 Nicolae Ciucă: “Sunt tehnici de negociere și fiecare dintre partide își negociază portofolile. În funcție de discuțiile din fiecare partid, ne vom întoarce la masa discuțiilor și vom relua negocierile după-amiază sau mâine. Nici noi nu vrem să intrăm într-o coaliție fără PSD, UDMR și minorități”.
UPDATE 14.20 Ședința în care au loc negocierile pe portofolii a fost oprită după ce liderii PNL și cei ai UDMR nu s-au înțeles asupra ministerului Dezvoltării Regionale. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că liberalii au cerut la negocieri portofoliul Dezvoltării Regionale, minister care se află acum la UDMR. Liberalii au insistat în negocieri să preia ministerul Dezvoltării.
În replică, Kelemen Hunor a amenințat că nu intră în viitorul Guvern dacă nu-și menține portofoliile actuale.De partea cealaltă, PSD îl susține pe liderul Kelemen Hunor și a amenințat că nu va intra în viitorul Guvern. De altfel, înaintea ședinței PNL-PSD-UDMR Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor s-ar fi întâlnit și ar fi discutat despre negocierile cu liberalii, susțin surse politice pentru HotNews.ro.