Vicepreședintele PNL Robert Sighiartău a declarat că liberalii nu vor fi de acord cu varianta unui premier de la PSD și că e absolut necesar ca primul premier din sistemul de rotație să fie dat de liberali.
„Avem variante de premier, o să votăm. Nu sunt de acord, din punctul meu de vedere asta nu e o variantă. Nu vom vota un premier de la PSD”, a declarat Sighiartău.
Întrebat pe cine ar alege între Nicolae Ciucă sau Dan Vîlceanu, Robert Sighiartău a răspuns: ”Nu ştiu dacă aceste nume vor fi propuse. Ar putea fi şi alte propuneri din partea unor colegi. Avem variante de premier şi cred că în Biroul Executiv vom decide cea mai bună variantă pentru acest Guvern”.
Despre afirmaţia lui Marcel Ciolacu, de joi dimineaţă, că este de acord ca propunerea de premier să fie Alexandru Rafila, Sighiartău a răspuns că acest lucru este exclus.
Liberalii se reunesc joi, într-o şedinţă a Biroului Executiv, în sistem videoconferinţă. Reuniunea are loc pe fondul informatiilor privind o discuţie a liderului PNL Florin Cîţu cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema desemnării premierului. Mai mulţi lideri din partid i-au cerut, miercuri seară, lui Florin Cîţu, să convoace Biroul Politic Naţional, forul extins al conducerii partidului, care, potrivit Statutului PNL, poate fi convocat doar de preşedinte sau de secretarul general, Dan Vîlceanu.
Discuţiile din partid au avut loc după ce, în cursul după-amiezii, Florin Cîţu s-a întâlnit la Palatul Victoria cu Marcel Ciolacu şi cu Kelemen Hunor, liderii PSD şi UDMR. Neoficial, Cîţu ar fi propus varianta Dan Vîlceanu premier din partea PNL, însă acesta a infirmat această informaţie şi a spus că de fapt i-a propus lui Marcel Ciolacu numele lui Alexandru Rafila, cu care liderul PSD nu a fost de acord.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat că săptămâna viitoare România va avea Guvern, dând de înţeles că este posibil ca negocierile privind propunerea de premier să se deblocheze până la finalul acestei săptămâni, astfel încât săptămâna viitoare să aibă loc consultările cu preşedintele şi învestirea Guvernului în Parlament.
Până când nu se ajunge la un acord privind premierul, negocierile pe programul de guvernare au fost amânate. PNL şi PSD trebuie să se pună de acord în privinţa majorărilor de venituri şi a desfiinţării Secţiei Speciale din Justiţie,
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirma, miercuri seară, la Antena 3, că în viitorul guvern cele două ministere avizatoare – Justiţie şi Finanţe – se vor împărţi între PNL şi PSD. ”Nu ne dorim Ministerul Justiţiei, pentru că în guvernarea anterioară am avut o mare problemă cu Justiţia”, a afirmat Paul Stănescu.