DE SIMONA BOZBICI
Județul Bistrița-Năsăud are cea mai mică pondere de agricultori din țară care au reușit sa încaseze avansul la plățile APIA, în condițiile în care din 1 decembrie se achită deja plățile integrale conform calendarului pe 2021.
Un comunicat de presă al APIA central indică faptul că peste 90% din fermierii din țară care au făcut cereri de plata în avans si-au încasat deja banii. În Bistrița-Năsăud însă ponderea fermierilor care au făcut cerere de avans și și-au vazut banii in conturi este sub 75% (74,38%), adică peste 21 000 de fermieri. Este de altfel singurul județ unde au primit avansul mai puțin de 80% dintre cei care au făcut cerere (foto tabel).
În total în conturile fermierilor din Bistrița-Năsăud au intrat sub formă de avans în jur de 20 de milioane de euro, restul banilor până la 100 % din sume urmând sa fie virate din 1 decembrie, în funcție de categoriile de plăți. Și o parte din ceilalti 8-9000 de fermieri care n-au fost eligibili pentru avans l-ar putea primi totuși în cursul acestei luni în funcție de rezultatul controalelor care li s-au făcut deja, dă asigurări conducerea APIA Bistrița-Năsăud.
Cel mai mare eșantion de control din țara a fost în 2021 in Bistrița-Năsăud

Potrivit directorului județean APIA, Daniela Avram județul Bistrița-Năsăud a avut cel mai mare eșantion de control la nivel de țară în 2021, ori regula la plăți este aceea că fermierii din eșantionul de verificare nu pot fi puși în plată până la finalizarea controalelor făcute prin teledetecție, și/sau ulterior în teren, urmată de introducerea in sistemul APIA a proceselor verbale de verificare. Ori cu cat ai mai multi fermieri verificati, cu atât scade numarul celor care primesc avansul
De ce are județul cel mai mare esantion de control? Pentru că eșentionul se face pe fiecare schema de plată in parte, iar cu cât sunt mai multe scheme de plată accesibile, inclusiv cele pentru zona montană, cu atât sunt si esantioanele cu mai multi fermieri. În plus nu ajuta nici fărâmițarea terenurilor si mutarea culturilor ori suprafata variabila de la un an la altul, dar nici faptul ca ani in sir aici au fost constatate asa numite neconformitati : ”Noi în județ avem 99% din schemele de plată achitate de APIA și avem foarte-foarte multe mișcări pe cereri, adica un fermier sa zicem are anul acesta % ha, anul acesta e într-o parte pus, anul viitor în altă parte are 4,80 si tot asa. Se fac modificari la cerere si atunci automat creste riscul de esantionare, riscul de control ” explica Daniela Avram.
Sunt 5200 de fermieri in esantionul de control, iar anul acesta în jur de 3200 de fermieri, o cifră foarte mare, au fost controlați prin teledetectie, explica directorul adjunct APIA, Florin Căpraru . ” Ei, practic in urma rezultatului controlului au depus contestație, adica n-au fost de acord cu rezultatul si cu interpretarea și urmeaza a doua interpretare în teren. O parte din cei care au fost controlati vor intra la avans până la 30 noiembrie, în măsura în care li se avizeaza ca fiind ok si se introduc procesele verbale in sistem. Noi în Bistrița-Năsăud am fost de departe cei mai dezavantajați. Muresul care a fost imediat după noi a avut cam 3000 în eșantionul de control. Iar în cazul celor 5000 din esantionul de control de lanoi au mai ajuns sa fie vizați și alții din jur, cărora li s-au suprapus parcele. Asa tehnic vorbind, fermieri care au avut o neconformitate sau o neregulă vazuti ca urmare a teledetecției de cei de la firma din Timișoara care a facut procedura, i-au afectat si pe altii: adica el si-a mutat un pic parcela și l-a prins si pe cel pe terenul căruia s-a mutat. Practic cei controlati au mai tras după ei si alti fermieri care inițial nu au fost controlati. Undeva impactul ăsta general a fost vreo 8000 de fermieri. Sunt mulți factori care intervin in stabilirea esantionului. Toate neconformitatile sau neregulile care apar in urma controlului afecteaza rata de eroare . De 5 ani ne situăm frecvent pe ultimele 5 locuri din țară ” a mai spus directorul adjunct, contactat de Bistrița Express.
Directorul Daniela Avram spune ca majoritatea care au ramas fara avans vor intra in posesia acestora luna aceasat: ”Până în 20 noiembrie se vor plăti majoritatea avansurilor, ca să poată intra banii în conturi până în 30 noiembrie. Cei care rămân cu avansul neplătit din diferite motive (de exemplu la teledetectie ii spune ca nu e curatat, trebuie sa faci constatre in teren, insa timpul nu o mai permite) vor intra în decembrie la plată directă” a mai spus directrul APIA la solicitarea Bistrița Express.