Facebook Twitter
Search
Close
  • Acasa
  • POLITICA
    • Istorie Politica
  • ANALIZE-COMENTARII-EDITORIALE
  • Anchete
  • SONDAJE DE OPINIE
  • Telciu
  • ECUMENICA
  • SPORTURI
  • BECLEAN
  • NASAUD
Menu
  • Acasa
  • POLITICA
    • Istorie Politica
  • ANALIZE-COMENTARII-EDITORIALE
  • Anchete
  • SONDAJE DE OPINIE
  • Telciu
  • ECUMENICA
  • SPORTURI
  • BECLEAN
  • NASAUD
Home»ECUMENICA»Pr. Ioan Aurel Rus: Duminica XXIII-a după Rusalii-Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor
ECUMENICA

Pr. Ioan Aurel Rus: Duminica XXIII-a după Rusalii-Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

redactiaBy redactiaOctober 24, 2021No Comments12 Mins Read
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

„În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.”

Cuvântul lui Dumnezeu este infinit de profund. Orice analiză omenească a acestuia, chiar fără a depăşi limitele de înţelegere ale Sfintei Biserici Ortodoxe, de fiecare dată capătă atât nuanţe noi de înţelegere, cât şi sensurile nedescoperite anterior ale unui conţinut etern şi imuabil.

Este bine cunoscută şi se aplică pe larg pilda Mântuitorului despre duhul necurat care a ieşit din om.

    „Când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o găsește golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, se sălășluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean“ (Mt. 12, 43-45).

Completarea făcută de Domnul Iisus, Hristos: „Aşa va fi şi cu acest neam viclean“ -ne arata cu claritate că pilda descoperă în primul rând soarta social-politică a acestui „neam viclean şi desfrânat” care „caută semne“, fiindcă această pildă este interpretata de Mântuitorul, făcând aluzie la acest „neam”.

    De regulă, nevoitorii se opresc la o exegeză ascetică a pildei, un lucru pe deplin înţeles, din moment ce pilda este edificatoare, importantă şi mântuitoare. Dar oare toate sensurile ei au fost epuizate?

    In concepţia ascetică, duhurile necurate adesea sunt legate de diverse patimi. Astfel, duhul necurat care a ieşit din om – reprezintă în acelaşi timp o patimă biruită. Sensul ulterior mi se pare evident. Atunci când sufletul, după alungarea patimii, nu este capabil să se umple cu un conţinut sfânt şi pozitiv – duhurile necurate îl umplu cu o stare pătimaşă mult mai abundentă şi mai persistentă, care activează într-un regim mult mai intensiv: cele şapte duhuri necurate.

Dar de ce tocmai şapte? Oare este o cifră aleatorie?

    Dar dacă nu este aşa? Dacă nu este aşa, adică dacă cifra „şapte” nu are doar un sens simbolic care desemnează deplinătatea, ci şi un conţinut pe deplin real, atunci concluzionăm că cele şapte patimi pe care duhurile necurate le trezesc în om sunt permanente, sunt mereu aceleaşi (bineînţeles că mă refer doar la situaţiile când patimi active, pe deplin concretizate, ca de exemplu, beţia şi desfrânarea, sunt izgonite din suflet, dar omul nu se îngrijește să pună început bun).

    Observaţiile făcute pe marginea situaţiilor de acest fel, iar o persoană atentă va avea întotdeauna astfel de situaţii la îndemână, precum şi logica vieţii duhovniceşti și morale a omului demonstrează similitudinea lucrării păcatului în asemenea cazuri.

Ce ar trebui să facă o persoană care a reuşit să învingă un obicei păcătos? Pentru început, să-şi pună mintea de strajă inimii, ca aceasta să identifice cel puţin gândurile păcătoase cele mai grosiere şi, ca un paznic nu prea îndemânatic, să-şi dea silinţa să nu le omită pe cele cu certitudine periculoase. Dar dacă nu face acest lucru? Să urmărim ce s-ar putea produce…

    Aşadar, păcatul a fost biruit! Ura! Să presupunem că predispoziţia spre beţie a fost alungată din inima mea şi eu sărbătoresc. Dar din păcate, nu pentru mult timp. Nu am reuşit încă să-i fac loc Duhului Sfânt în inima mea curăţită. Un lucru uşor de înţeles! Am depus atât de mult efort, cu atâta insistenţă şi umilinţă am cerut ajutorul lui Dumnezeu; atât de mult au încercat să mă ajute apropiaţii mei prin diverse căi, dar mai întâi de toate prin rugăciune. Acum mă odihnesc în pace şi seninătate sufletească. Dar, pe neaşteptate, duhul beţiei, „umblând prin locuri fără de apă, căutând odihnă şi negăsind-o“, se întoarce la mine şi, văzând cămara sufletului meu pustie, se duce după cei şapte tovarăşi ai lui care îl vor ajuta cu siguranţă – el ştie aceasta din experienţă – să se sălăşluiască din nou în acest suflet curat, seducător şi atât de râvnit. Lucrurile se simplifică prin faptul că, aşa cum a observat el, nu există vreun paznic.

    In primul rând, el se duce la duhul mândriei care, în funcţie de caracterul şi predispoziţiile „pacientului” purificat, i se descoperă într-una dintre cele trei feţe ale sale: mulţumirea de sine („cât sunt de puternic că am reuşit singur să-mi înving păcatul“), încrederea exagerată în sine („se pare că nu este chiar atât de greu; dispun de suficientă forţă încât să fac faţă acestui păcat“), îngâmfarea („în general, această mizerie nu va mai îndrăzni să se apropie de mine, ştiind că sunt un luptător experimentat şi învingătorul ei“). Profitând de lipsa mea de experienţă în materie de viaţă duhovnicească, acest duh necurat pătrunde şi se înrădăcinează în bietul meu suflet, ispitindu-mă prin intermediul celor trei feţe ale sale, în orice combinaţie şi în orice ordine a lor.

    Şi iată că duhul mândriei nu doar că s-a înrădăcinat în sufletul meu; el mai deschide uşa şi pentru prietenul său: duhul lenei. „Într-adevăr, care este problema? Totul este minunat şi pentru totdeauna: duhul beţiei nu se mai întoarce, nici nu constat vreo lucrare a altor duhuri ale întunericului în ceea ce mă priveşte (în timp ce duhul mulţumirii de sine, al încrederii exagerate în sine şi al îngâmfării s-a strecurat alintător şi pe neobservate) – pot să mă mai destind. Mai înainte, în viaţa mea au existat multe păcate, dar şi multe lupte crâncene. Am obosit de aceste tensiuni: conştiinţa îmi este împăcată, ce ar mai trebui să fac acum? Să-mi continui nevoinţa? Nu-i nici o grabă, nevoinţa ar mai putea să aştepte. Iar acum vreau doar odihnă, odihnă şi iarăşi odihnă… “Merit cu siguranţă să mă odihnesc după luptele mele continue”. Iar duhul lenei se instalează lent, dar cu putere.

    Şi iată că eu, „un titan al virtuţilor“, am fost doborât şi m-am împotmolit în mrejele duhului lenei, a lipsei de dorinţă de a mai trăi în tensiune permanentă. Iar acest stăpânitor îi cedează un locuşor şi următorului său prieten, care urmează să consolideze succesele anterioare. Conştiinţa îmi mai chiţăie din când în când câte un semnal că, totuşi, ar fi cazul să mă mobilizez şi să fac ceva, dar lenea nu permite să se instaleze singurul duh bun indispensabil lucrării lăuntrice, în timp ce lasă cu uşurinţă să intre vicleanul şi necuratul duh al lucrării formale. Orice lucrare exterioară are, de obicei, capacitatea de a mulţumi sufletul. Acest lucru este întotdeauna periculos, dar cu atât mai mult în situaţia când caracterul formal, lipsit de viaţă, [al nevoinţei] (sau din contra, o nevoinţă prea sensibilă, prea senzorială) tinde să pună stăpânire pe o lucrare mult mai lăuntrică – rugăciunea – şi să o modifice după chipul şi asemănarea sa. Cel de-al treilea duh necurat care s-a strecurat cu răutate fie anulează rugăciunea cu totul, fie o face neputincioasă. Astfel m-am lipsit de una dintre cele mai importante arme.

    Simţământul mulţumirii, atât de intrinsec lucrării formale, risipeşte ultimele rămăşiţe ale pocăinţei (dacă aceasta a mai rămas în sufletul meu), însă îl întronează şi pe cel de-al patrulea duh necurat, care îşi face apariţia solemn şi somptuos – duhul împietririi inimii, al lipsei de dorinţă de a mă mai pocăi. El soseşte neînfricat, însoţit de ajutoarele sale: autojustificarea şi neatenţia faţă de sine. Greşelile zilnice numeroase, văzând posibilitatea de a trece cu uşurinţă, îmi pătrund în suflet şi, rămânând nespovedite, declanşează efectele lor de coroziune. Pentru păcatele mai mari, încep să găsesc imediat justificări. Aşa se derulează cu amploare procesul de anihilare a vinei pentru păcatele făcute. Chiar venind la biserică la spovedanie (mai ales la cea comună*), de fapt rămâneam nepocăit. Astfel m-am privat şi de o altă armă importantă.

    Lipsa pocăinţei poate prin ea însăşi să atragă „din locurile fără de apă” oricare alte duhuri necurate; iar ele, fiind foarte experimentate, ştiu cum să acţioneze şi unde ar putea să dea lovitura cea mai puternică. Această lovitură este dată de următorul duh necurat – duhul nerecunoştinţei. Este firesc ca acesta să-şi ocupe habitatul acolo unde s-au stabilit deja mulţumirea de sine, lenea, lipsa rugăciunii şi lipsa pocăinţei. Acest duh este foarte viclean, mincinos şi duşmănos. Cel peste care pune stăpânire ajunge, într-o măsură considerabilă, străin de lucrarea Sfântului Duh şi nu mai percepe inspiraţiile Lui. Acest duh necurat a intrat în mine şi eu mă îndrept spre prăpastie. Eu, cel nerecunoscător, nu mai sunt capabil să văd ceva bun, nici în lucrările lui Dumnezeu, nici în cele ale oamenilor care încearcă din compasiune să-mi sară în ajutor, ci pe toate mi le atribui mie însumi.

    Atunci, ca urmare a nerecunoştinţei, se îndreptă spre mine în ritm galopant cel de-al şaselea duh necurat. El aduce cu sine indiferenţa faţă de toţi oamenii. El mai aduce şi izolarea. Apoi, ies din starea de indiferenţă faţă de oameni, însă aceasta se întâmplă din cauza supărărilor pe care ei mi le provoacă (supărări aparente, bineînţeles, dar care pentru mine sunt reale). Furia şi nemulţumirea pun stăpânire pe mine. In tot acest răstimp eu însumi, orbit şi indiferent, semăn suferinţă la dreapta şi la stânga, dar, nevăzând oamenii, nu sesizez nici suferinţele provocate lor. In jurul meu, cum ar fi şi firesc, se închide cercul singurătăţii. Ajung să am o atitudine distructivă, mai ales faţă de cei care încearcă să mă salveze. Acest duh necurat a lucrat din belşug. In jurul meu sunt doar ruine: ruinele sufletului meu, ruinele relaţiilor mele anterioare bune.

    Pe lângă toate acestea, din pricina obişnuinţei care s-a înrădăcinat, îi consider vinovaţi pentru toate necazurile mele pe cei care sunt sau au fost în preajma mea. Văd în propria persoană doar lucruri bune, în timp ce întunericul pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul meu, iar din cauza lui creşte şi confuzia. Şi cel mai teribil este faptul că nu ştiu cum să mă eliberez de toate acestea. Iar atunci se strecoară şi se răspândeşte prin tot sufletul meu cel de-al şaptelea, cel mai înfricoşător duh necurat – duhul deznădejdii. S-ar putea scrie o lucrarea întreagă despre acţiunea lui, dar aceasta ar fi o lucrare foarte tristă. De aceea, este mai bine să pun punctul aici.

Cu atât mai mult, acum este momentul oportun să încep a bea. Cele şapte duhuri necurate au făcut totul pentru ca un duh simplu şi uşor de detectat, cum ar fi, de exemplu, cel al beţiei – să poată trăi netulburat în cămara pustiită şi dărâmată a sufletului meu.

    Bineînţeles că aceasta este o reprezentare schematică şi, din mila lui Dumnezeu, această schemă nu ajunge în realitate întotdeauna la limita distrugerii totale. In general, viaţa ne prezintă diverse variante de evoluţie a unor scheme, astfel încât nu ne mai rămâne decât să suspinăm, şi ajungem să suspinăm destul de des. Totuşi, pe lângă analiza acestor scheme, mai rămâne o problemă ascetică: cum să rezistăm [atacurilor] acestor duhuri necurate? Cu toate acestea, o experienţă morală şi psihologică a analizei unui asemenea mecanism al patimilor se poate dovedi util pentru cei care, fiind nedumeriţi şi neîntelegând nimic, sunt puşi în faţa realităţii evoluţiei patimilor în sufletul „golit, măturat şi împodobit” al omului.

Să ne dea Dumnezeu tuturor duhul prudenţei, al atenţiei şi al înţelegerii.

Lucrează Doamne-n Catedrala Sufletului

Că prea au dat cu pietre in cea a Mântuirii

Descopere iubirea și mai cu seamă a aproapelui

Și fă să înceteze duhul satanic al urii !

    Cu presa compromisă și mult prea   vândută

Arginților satanici și slugilor din vest

Ajută-i să te cunoască ,iubire ești, nu brută

Cum vor ei a te face și lumii a da test.

    Scrie-i Doamne-n  cartea Vieții Tale

Pe toți acei ce cu trudă  te hulesc

Și fă să urce-n luntrii să intre-n catedrale

Acolo să te afle,…că ei nu merg prea des.

   Nu știu să se smerească,și să prezinte scuze

Ei știu dar să bârfească și să scrie prost

La poarta iadului ajuns-au acum se se acuze

Ca nu le-au fost arginții de nici un folos.

    Așa că iartă-i Doamne,precum  Tu ai iertat

Și pe tâlharul cel răstignit cu Tine

Și fă să învieze iubirea-n fiecare sat

Să te urmăm și României să îi  fie bine!

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
redactia

Related Posts

Prima Împărtășanie solemnă în Parohia „Sf. Treime” Feldru – 9 iunie 2025

June 11, 2025

Rusaliile, obiceiuri și tradiții : De la vopsitul de ouă la Înstruțatul Boului

June 8, 2025

Înălțarea Domnului: tradiții și obiceiuri de Ispas

May 29, 2025

Pr. Marius Pintican începe slujirea de protopop la Bistrița

May 6, 2025
Add A Comment

Leave A Reply Cancel Reply

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Casa cu Bere
Recent Posts
  • O instanță a Tribunalului BN a spus ”pas” suspendării vinietei albastre.
  • Comunitatea românilor bistrițeni din Ballymena, Irlanda de Nord, cere ajutor deputatului Robert Sighiartău
  • Două propuneri de premier pe masa președintelui Nicușor Dan: tehnocratul Leonard Badea și Ilie Bolojan. Președintele PNL pune o condiție: vrea control total
  • Violență în familie la Chiochiș. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu
  • Urmărire în trafic în Tărpiu: Șofer băut, cu permisul suspendat și numere false
Recent Comments
  • Leila on Două propuneri de premier pe masa președintelui Nicușor Dan: tehnocratul Leonard Badea și Ilie Bolojan. Președintele PNL pune o condiție: vrea control total
  • Leila on Două propuneri de premier pe masa președintelui Nicușor Dan: tehnocratul Leonard Badea și Ilie Bolojan. Președintele PNL pune o condiție: vrea control total
  • Iuliu on România, în criză bugetară profundă. Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă după negocierile eșuate de la Cotroceni: ‘Am ajuns la o limită’
  • Balan Marius -Horea- ecologist on Nicolae Moldovan: “Eu nu cred că am învățat din această lecție, pe care ne-a dat-o electoratul și asta mă doare foarte tare”
  • Balan Marius -Horea- ecologist on VIDEO-Proiectul european Linia Verde va fi funcțional în curând. Autobuzele electrice circulă din 1 iulie
Archives
  • June 2025
  • May 2025
  • April 2025
  • March 2025
  • February 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • November 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • August 2024
  • July 2024
  • June 2024
  • May 2024
  • April 2024
  • March 2024
  • February 2024
  • January 2024
  • December 2023
  • November 2023
  • October 2023
  • September 2023
  • August 2023
  • July 2023
  • June 2023
  • May 2023
  • April 2023
  • March 2023
  • February 2023
  • January 2023
  • December 2022
  • November 2022
  • October 2022
  • September 2022
  • August 2022
  • July 2022
  • June 2022
  • May 2022
  • April 2022
  • March 2022
  • February 2022
  • January 2022
  • December 2021
  • November 2021
  • October 2021
  • September 2021
  • August 2021
  • July 2021
  • June 2021
Categories
  • 112
  • ACTUALITATE
  • AFACERI LOCALE
  • ALEGERI 2024
  • ALEGERI LOCALE
  • ALEGERI PREZIDENTIALE
  • ANALIZE-COMENTARII-EDITORIALE
  • Anchete
  • ARMATA, SERVICII SECRETE
  • BECLEAN
  • BISTRITA
  • CAIETE CULTURALE
  • CONSILIUL JUDETEAN
  • CRONICA EXTERNĂ
  • ECONOMIE-AFACERI-FINANTE
  • ECUMENICA
  • FOTBAL
  • GLORIA 2018
  • INSTITUTIA PREFECTULUI
  • INTERVIURI
  • INVATAMINT
  • ISTORIE
  • Istorie Politica
  • JUDETUL LA ZI
  • NASAUD
  • PARLAMENTARE
  • POLITICA
  • PSD parlamentari
  • REPORTAJE-OAMENI-LOCURI
  • SARBATORI
  • SINTEZE
  • SJU BISTRITA, SANATATE
  • SOCIAL
  • SONDAJE DE OPINIE
  • SPORTUL BISTRITEAN
  • SPORTURI
  • ȘTIRI NAȚIONALE
  • Telciu
  • TELCIU
  • TRADITII, FOLCLOR, CJC
  • ZIARUL VERDE
Meta
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org
Editors Picks
Latest Posts

Subscribe to Updates

Get the latest sports news from SportsSite about soccer, football and tennis.

Contactați-ne

  • 0762 655 681
  • alincordos(at)yahoo.com
  • Bistrița, România

Link-uri rapide

  • Politică Locală
  • Administrație
  • Analize-comentarii

Link-uri utile

  • Poliția română
  • Prefectura Bistrița-Năsăud
  • Informații meteorolgice
Facebook

Ultima știre

O instanță a Tribunalului BN a spus ”pas” suspendării vinietei albastre.

June 16, 2025

Copyright ©2014 - 2022 Toate drepturile rezervate | Site realizat de by DoKyd

  • Politici de confidențialitate
  • Termeni și condiții