Anunțul a fost făcut astăzi de directorul general al SC Aquabis SA, Ion Șandru, prezent la conferința de presă de la Consiliul Județean organizată cu ocazia semnării contractului de extindere a alimentării cu apă în comunele: Șieu Măgheruș (Valea Măgherușului, Podirei), Budacu de Jos, Mărișelu (Mărișelu, Măgurele, Domnești, Bârla, Sântioana), Șieu (Ardan, Posmuș), Șieu-Odorhei.
La întâlnire au fost prezenți: Radu Moldovan, președinte CJ BN, Ion Șandru, director general SC Aquabis SA, reprezentantul constructorului care este MIS Grup dar și primarii celor cinci comune care vor beneficia de rețele de apă: Sorin Mititean, Șieu Măgheruș (Valea Măgherușului, Podirei), Budacu de Jos, Horia Petruț, Mărișelu (Mărișelu, Măgurele, Domnești, Bârla, Sântioana), Ionuț Cifor, Șieu (Ardan, Posmuș) și Sorin Sfintean, Șieu-Odorhei.
În acest context, directorul general al Aquabis, Ion Şandru, a anunţat că la jumătatea lunii viitoare va fi finalizată o analiză cost/beneficiu şi va putea fi luată o decizie cu privire la noile preţuri şi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi canalizare.
„Suntem în analiză, aşteptăm primele facturi la energie electrică. Preţul a crescut de la 217 lei/MWh la 588 lei. Acesta e contractul până la sfârşitul anului, nu ştiu ce va fi la licitaţie. Cea mai mare cheltuială pentru noi este energia electrică, am trecut de 2 milioane lei/lună. Când se finalizează Aplicaţia de finanţare, se face din nou analiza cost/beneficiu. Sunt obligaţi cei care fac analiza cost/beneficiu să ţină cont de toate cheltuielile care au apărut – preţul la energie electrică, la carburant etc. Vrând-nevrând, făcând analiza cost/beneficiu pe la jumătatea lunii viitoare, ştim ce vor propune pentru a putea lua împrumutul de cofinanţare. (…) Preţul ar putea creşte cu 2-3 procente ca să acopere cheltuielile la energie, carburant etc., eventual decembrie sau ianuarie”, a menţionat Ion Şandru.