Experiența personală a trecerii prin boală, la un pas de moarte, reprezintă o lecție cutremurătoare. Realizezi, mai mult decât oricând, că virusul nu ține cont de nume, de statut, nici cifră de afaceri și că toți suntem la fel de vulnerabili în fața lui.
“Îi mulțumim d-lui Emil Iugan că a ales să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că gestionarea pandemiei depinde de noi toți. În ceea ce ne privește, am rămas profund impresionați să vedem un om ca dânsul cu ochii plini de lacrimi, relatându-ne momentul de cumpănă prin care a trecut”, a transmis Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Emil Iugan, administratorul MIS GRUP SRL, a transmis un mesaj video, prin care îndeamnă oamenii să se vaccineze.
video: https://fb.watch/8Bzc0fI_zA/
”În noiembrie anul trecut, am crezut că sunt răcit, dar s-a constatat că aveam Covid și, într-o stare foarte gravă, am ajuns la spital la ATI. Am stat o lună de zile în spital, am fost la limita dintre viață și moarte. M-a salvat în primul rând puterea lui Dumnezeu și în al doilea rând strădania și tratamentul de care am beneficiat, nu numai eu, toți bolnavii fără deosebire, din partea unui personal medical calificat. Sunt creștin practicant, fac parte din cultul penticostal, și înainte de a mă vaccina am luat legătura cu pastori cunoscuți, cu prieteni, cu slujitori ai altarelor de la toate cultele din țară și străinătate și cu toții am ajuns la concluzia că vaccinarea este un act medical benevol, care nu intră în contradicție cu principiile moralei creștine, cu ceea ce scrie în Biblie, din contră”, a transmis Emil Iugan.