Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternut e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte- Tudor Arghezi
Ce faci atunci când ai vrea să fugi 21 de kilometri dar încă nu te încumeți, deși, vorba poetului: ” Casele-adunate, ca niște urcioare, Cu vin îngroșat în fundul lor de lut, Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare, Din mocirla cărui aur am băut, ”, deci când vrei să fugi și tu cei 21 de km și nu poți din diverse motive, atunci te faci reporter la Semimaratonul Mocăniței. Da, știți, cred că știți povestea mocăniței, da, trenul acela minuscul și, care, undeva-cândva, circula pe ruta Teaca Rîciu: fix 35 de km. Povestea Mocăniței și a unor alese vinuri. Dacă, dacă cumva vă întrebați cum se înțelege Semimaratonul cu vinul produs la Lechința sau la Valea Ascunsă, o să vedeți în cele ce urmează.
Așadar, tocmai la 2 brumar, Anul Domnului 2021, , Asociația Mocănița Transilvaniei în colaborare cu Asociația Hai Hui Bistrița și cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud au făcut și dres și, până la urmă, le-a ieșit combinația între alergare, mișcare și ce-o mai fi pe acolo și băutul de vin și mâncatul de gulaș. Evenimentul s-a numit Semimaratonul Mocăniței și a avut drept punct de start chiar intrarea în Castelul Teleki de la Posmuș, comuna Șieu.
Castelul Teleki de la Posmuș sau înnobilarea prin artă
Cine își mai amintește de ruinele de la Posmuș, ruinele castelului Teleki de la Posmuș, acolo unde, Timpul și omul au pus la cale marea dărâmare. Ani după ani, castelul nelocuit, după ce zeci de ani deservise IAS-ul din Teaca (n.red.- IAS- Întreprindere Agricolă de Stat) , devenise o umbră, aici locurile erau atât de pustii încât plângea molozul căzut în beciurile inundate de apă, turnul de la intrare se îndoia tot mai mult spre Pisa, iar zidurile se transformau cu fiecare zi trecută în praf căzut în uitarea timpului, acum, în 2021, lucrările de reabilitare începute în aprilie 2019 au transformat ruinele într-o bijuterie arhitectonică. Sigur, astăzi, vom vorbi mai puțin despre castel și mai mult despre semimaraton. Mai vreau doar să știți că: După reabilitare castelul, care are cinci corpuri de clădire şi este cel mai frumos din Bistriţa-Năsăud, se va transforma într-un centru cultural şi va fi deschis publicului larg. El va fi amenajat pentru a găzdui ateliere de creaţie artistică, săli expoziţionale cu caracter muzeal, bibliotecă şi va avea o sală de expunere pentru carte veche, o sală de conferinţe, săli pentru întruniri şi primire turişti.
Fuga, fuga pe traseu să ajungem la troleu , mă rog la trenulețul din gara Teaca
Și au venit concurenți din toate zările, hm, parcă așa ar trebui scris: Om bun hai deschide-ne poarta, Și dă-ne o coajă nu ne goni, doar că aici menstrelii lui Aldea, erau sportivi, maratoniști, iubitori de mișcare, vreo 90 la număr, poate ceva mai puțini, au venit pentru proba de semimaraton. Exact 21 de km. Nici mai mulți, nici mai puțini, doar că, înainte de ”tăcerea fugilor lui Bach”, alergătorii au aflat despre istoria Castelului Teleki povestită pe un ton sfătos, de cunoscătoare a istoriei locului de Mihaela Ivan. Ea chiar e de-a locului, așa că a reușit să împletească fantezia cu istoria adevărată.
Prezent a fost și președintele CJ BN, Radu Moldovan, și el cu alte povestiri, de data asta cât se poate de reale și de intersante despre cum să transformi o grămadă de moloz într-un castel de care și Teleki și toți nemeșii ăia unguri să se mire cu semne mari de exclamare.
Era evident că oamenii veniseră să alerge, așa că, pe la 10 și jumătate, poate ceva mai mult, doar știți că timpul e relativ, concurenții noștrii au pornit pe traseul pentru proba de semimaraton în lungime de 21 de kilometri.S-a alergat pe traseul Via Transilvanica până în localitatea Jeica apoi se traversează dealul către Valea Ascunsă, iar de acolo se aleargă prin păduri și livezi către Teaca, locul de sosire fiind într-o locație vis-à-vis de minuscule gară din Teaca.
Hai vino-n gara noastră mică…
În gări dintodeauna s-au spus povești frumoase dar și altele mai puțin frumoase, unele chiar triste și multă încărcătură dramatică, doar că, gările rămân, mereu, acele intersecții unde se întâlnesc destine și se rescriu istorii.
Dacă în octombrie 2019, aici s-a scris prima filă a Poveștii Vinului în Mocănița Transilvaniei, cu multe vinuri și brânzeturi, brâzăăă măh, brânză de la Valea Ascunsă, astăzi a fost vorba de vin și alergare, de vin și mâncare, de struguri, soarele cald al toamnei- (Ce v-am spus eu la început: ”Niciodată toamna nu fu mai frumoasă, Sufletului nostru bucuros de moarte”. V-am mai spus, dar trebuie să vă repet: totul a fost pus la punct de cei Asociația Mocănița Transilvaniei în colaborare cu Asociația Hai Hui Bistrița și cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Sufletul evenimentului Cristi Moldovan, președintele Asociației Mocănița Transilvaniei și voluntarii săi au pregătit și prin micuța gară ”chestii, socoteli”, vorba lui Bachus. Cert, concureții au fost premiați cu sticle de vin și traverse de cale ferată, iar ceilalți au putut gusta dintr-un gulaș ”confecționat” la locul feței sau fața locului și al cărui miros ce venea de la furnalul din spatele gării făcea să îți plouă torențial în gură.
Bine faci, bine găsești, așa că toată lumea s-a simțit bine, iar povestitorului nu îi mai rămâne decât să aștepte următoarea toamnă, asta pentru a prinde trenul de Teaca-Rîciu, de-a bea un pahar de vin și de-a mânca tot aurul toamnei transilvane pus în strugurii mari și galbeni ai podgoriilor din Lechința sau Teaca.
Cine vrea să plîngă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.
