Ceea ce s-a întâmplat la congresul PNL este rezultatul unei politici muribunde. Niciodată în decursul a 31 de ani de democrație modernă nu s-a întâmplat ca la o asemenea manifestare de partid să lipsească respectul și bunul simț. Am auzit deseori cuvintele “familie liberală”, însă familia așa cum a lăsat-o Dumnezeu pe pământ are acea sfințenie, acea curățenie sufletească în care divinitatea este parte integrantă.
Nu mi-am imaginat vreodată că frații liberali se vor huli, se vor fluiera, lăsând să se vadă lacunele educaționale în toată splendiarea lor. Spectacolul acesta grotesc a îngrozit electoratul și orice promisiune de mai bine va fi deocamdată sub umbra mârșavă a scandalurilor din partid.Surprinzător, eleganța liberală a devenit mojicie, fair-play-ul dușmănie, lăsând la vedere lipsurile unui partid care nu-și mai selectează membri. Liberalismul nu este libertate deșănțată. Liberalismul nu este ură.
Liberalismul nu este și nu va fi niciodată fidel expresiilor de genul “cum mi-ai ars tu inima, să ți-o ard și eu pe-a ta. “Democrația de partid nu înseamnă că partidul are un singur om providențial iar restul masă de manevră! Fluierăturile împotriva propriului prim-ministru, împotriva președintelui, declarațiile belicoase ale domnului Ludovic Orban după congres sunt sub orice critică. Domnul Orban reclamă o dictatură prezidențială, dar la desemnarea candidaților pentru parlamentare în Bistrița-Năsăud ce a fost? Sub oblăduirea dânsului s-a frizat absurdul și s-a încălcat statutul! Statutul, doctrina, elementele esențiale ale existenței liberale au fost aruncate la gunoi!
Cum să colectezi selectiv mizeria comportamentală? Câte resurse umane cu simț liberal au rămas cu un gust amar? Liberalii au fost “golanii” de la Revoluție, nu golanii zilelor noastre!
Toată lumea vorbește despre liberalism, despre Brătieni, dar și aceștia au pierdut funcții de partid! Au avut însă demnitate, responsabilitate și educație!Ne-am lăudat cu profesioniști și am promovat în funcții publice aventurieri sau calici. Selecția naturală nu mai funcționează iar viitorul este incert.Munca de partid, bazată pe profesionalism, a fost înlocuită cu lipitul afișelor! Despre ce vorbim când vorbim despre profesioniști? Despre cunoștințe specializate, despre compețente, despre onestitate și integritate, despre munca de calitate, despre rezultate, despre respect! Da, respect! Unde a fost respectul la congres?Au fost doar cuvântări seci, lipsite de pragmatism politic și cu rari referiri la cetățeni.
Partidul se bazează pe votul cetățenilor, nu invers!Este evident că liberalii deșănțați de la congres nu se vor face bine. Dar poate vor înțelege că libertatea este ceea ce a spus actorul Marcel Iureș:”Libertatea de a alege e ceva ce produce emoţie, produce mult bine în jur, nu aşteaptă niciun fel de răsplată sau răspuns. E ca un izvor care nu se gândeşte unde va ajunge. El a luat decizia să curgă, fie că ajunge în deşert, în gura unui leu sau într-o chiuvetă.”Uitați-vă în chiuvetă, dragi colegi! Dacă libertatea nu a ajuns acolo înseamnă că mai avem o șansă ca familie și nu ca gașcă! Onestitate, integritate, profesionalism, respect, notorietate, calitate umană, empatie sunt însușiri pe care cetățenii se așteaptă să le descopere la liberali.
Mi-au transmis unii colegi de partid că meritul politic primează. Este hotărâtor. Meritul politic este o fractură logică a evoluției sociale. Adică trebuie să fii plecat, slugarnic, dedicat partidului în orice situație. Meritul politic este o metodă de a suprima conștiința civică și a scoate la iveală interesul de grup sau personal.Atâta timp cât meritul politic primează în dauna meritului profesional, suntem o societate bolnavă. După 31 de ani,uitați unde am ajuns ca țară!Meritul politic ne-a adus aici!Trebuie doar să fii merituos în munca de partid ca să poți face carieră politică.Iar eu nu sunt. Eu iubesc oamenii. Și nu am fost vreodată deștept. Vorba lui Brâncuși: “Există în limba română o diferenţă între inteligenţă şi deşteptăciune. Eu îi ador pe cei inteligenţi, însă îi detest pe deştepţi: căci ei sunt giruete în bătaia tuturor vânturilor”