Modulul SMURD a intervenit la intrare în Crainimăt la un accident rutier. Evenimentul a avut loc în această dimineață.
Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, în afara autoturismului, conștiente și cooperante. Una dintre victime, un bărbat în vârstă de aproximativ 57 de ani, a fost extrasă din autoturism de către ceilalți participanți la trafic. Echipajul de poliție ajuns la locul accidentului a asigurat primele măsuri de apărare împotriva incendiilor, un polițist a stins un inceput de incendiu de la nivelul compartimentului motor al mașinii.

Toate cele trei victime (o femeie aproximativ 53 de ani, respectiv doi bărbați în vârstă de 30 de ani, respectiv 57 de ani) au fost stabilizate la locul accidentului, prezentau multiple leziuni și traumatisme – tânărul o suspiciune de fractură membru inferior, tatăl acestuia suspiciune de fractură la nivelul unui membru superior și traumatism toracic.
Pompierii militari au deconectat bornele de la acumulator, iar cele trei echipaje SMURD, terapia intensivă mobilă și două echipaje de prim ajutor, au evacuat victimele la UPU – SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare și îngrijire de specialitate.Player video
