Zeci de liberali, susținători ai președintelui Ludovic Orban, își exprimă îngrijorarea cu privirea la situația politică și lansează un apel la unitate, cu câteva zile înainte de Congres. Ei fac apel, în document, la partidele politice şi vorbesc despre necesitatea refacerii coaliţiei de guvernare. De asemenea, conform sursei citate, orice colaborare explicită sau implicită a PNL cu PSD este respinsă.
„Noi, semnatarii acestui apel, dorim să exprimăm un mesaj clar pentru soluționarea crizei politice și guvernamentale”, a spus deputatul Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, cel care a citit apelul.
„În campania electorală pentru alegerile parlamentare, Partidul Național Liberal a promis românilor patru ani de pace, de stabilitate politică, patru ani de investiții, de dezvoltare, de creștere economică, de modernizare, de creștere a calității serviciilor publice, de creștere a calității vieții și până la urmă de creare de oportunități pentru fiecare dintre români pentru a trăi mai bine. Cu mare greutate, am reușit să negociem un acord de coaliție care a dus la formarea unui Guvern al forțelor de centru-dreapta, un guvern care s-a prezentat în fața Parlamentului și care a obținut votul de încredere cu o majoritate confortabilă pentru un program de guvernare. Din păcate, pe 1 septembrie, ca urmare a unor decizii unilaterale, am intrat într-o criză politică, care afectează grav România”, a declarat și liderul liberalilor, Ludovic Orban.
Redăm mai jos apelul semnat de liberalii din echipa lui Ludovic Orban
În calitate de aleși din partea Partidului Național Liberal, deplin conștienți atât de responsabilitatea politică pe care o purtăm odată cu votul primit din partea cetățenilor, cât și de așteptările legitime ale acestora determinate de încrederea care ne-a fost acordată pentru a exercita funcția publică, profund preocupați de criza politică, guvernamentală și constituțională în care se află România astăzi, nesoluționată de mai bine de trei săptămâni de la momentul declanșării ei în mod unilateral, fără consultarea forurilor statutare, fără acordul președintelui Partidului Național Liberal și fără soluții politice clare prezentate opiniei publice și membrilor Partidului Național Liberal, îngrijorați de virulența și de impactul noului val al pandemiei COVID-19 asupra vieții și sănătății românilor care pune la grea încercare sistemul de sănătate și riscă să ducă la cel mai mare număr de cazuri de victime pe care l-a avut România în această criză sanitară,
realizând stringența adoptării în cel mai scurt timp a unor măsuri necesare pentru a ponderea creșterea accelerată a prețurilor în perioada următoare, resimțind în rândul cetățenilor și al simpatizanților Partidului Național Liberal accentuarea neîncrederii în privința direcției spre care se îndreaptă România, militând pentru îndeplinirea angajamentului politic făcut cu prilejul alegerilor din 2020, fapt care reclamă în mod imperativ implementarea accelerată a programului de guvernarea și asumarea în mod real a agendei de reforme pentru dezvoltarea și modernizarea României, remarcând acest moment oportun pentru a remedia în cel mai scurt timp împrejurarea complicată în care se află Partidul Național Liberal și România, înainte ca actuala situație politică să determine consecințe imposibil de îndreptat, noi, semnatarii prezentului apel, susținem următoarele:
Avem deplina convingere că Ludovic Orban este cel care poate reface majoritatea parlamentară, respectând votul exprimat la alegerile parlamentare, pentru a relansa guvernarea și pentru a menține Partidul Național Liberal ca principal partid de guvernământ astfel încât să aibă forța de a pune în aplicare planul de dezvoltare și modernizare a României.
Ludovic Orban a dovedit, dincolo de orice îndoială, capacitatea de a conduce Partidul Național Liberal la victorie și de a asigura guvernarea României în cea mai dificilă perioadă cu care ne-am confruntat după Al Doilea Război Mondial. Prin activitatea sa ca prim-ministru, Ludovic Orban a arătat care este cadența potrivită a unei guvernări liberale, nivelul de preocupare față de problemele cu care se confruntă societatea și viteza necesară în luarea deciziilor și implementarea acestora.
Apelul complet poate fi accesat AICI.