Meşteşugul ţesutului a avut şi are o tradiţie veche, războiul de ţesut orizontal (stativele) fiind cunoscut încă de la începutul secolului al XIII-lea. Ţesutul, alături de cusut, a ocupat dintotdeauna un rol aparte în locuinţele ţărăneşti, fiind una dintre îndeletnicirile de bază ale femeilor de la sate, ale căror mâini harnice au lucrat începând de la piesele de port cotidian sau de sărbătoare până la țesăturile care au îmbrăcat locuinţele gospodarilor.
Ţesutul, la fel ca şi cusutul, este de fapt o artă păstrată din generaţii în generaţii, întregită de tradiţia ca fetele să deprindă în familie arta ţesutului, cele mai multe dintre ele începând la 6-7 ani să coasă primele flori pe pânză sau să-şi ajute mama la „făcutul” războiului (urzit, întinsul firelor în teară, prin iţe, prin spată, etc.), fiecare fată deprinzând, astfel, această minunată artă.
Pe lângă ţesăturile decorative ale artei tradiţionale româneşti, care aveau un predominant rol decorativ, ţesăturile de uz gospodăresc, în categoria acestora intrând pe lângă traiste/trăistuţe, şi desagii, sacii, lepedeele, ţolurile etc, aveau în primul rând un rol funcţional, fiind folosite pentru multele necesităţi ale vieţii gospodăreşti, rolului funcţional adăugându-se totodată, uneori, şi un rol decorativ.
Traistele erau folosite/purtate în general de către femei atât în zile de lucru şi de sărbătoare, iar într-o mai mică măsură de bărbaţi sau copii. În zona superioară a Someşului Mare (de exemplu, în localitatea Maieru) bărbaţii le purtau (şi le poartă şi acum), în special, în noaptea de Înviere când puneau în acestea păştile care urmau să fie sfinţite de preot; tot în acestă zi însemnată, copiii adunau în trăistuţele lor ouă şi turtiţe primite de la oamenii din sat, iar iarna, nuci şi mere, de la mersul cu colinda. În rest, acestea erau folosite cu precădere de către femei, astăzi putându-se observa că acestea mai sunt purtate de către femeile de aici, însă doar de cele mai în vârstă. Desagii erau folosiţi şi de către femei, dar mai mult de bărbaţi.
Femeile ţeseau traistele din materiile prime existente în gospodărie, fibrele având origine vegetală (cânepă, in, fibrele acestora fiind obținute din tulpinile plantelor, în urma unei serii de operații, cum ar fi: topirea, uscarea, zdrobirea și baterea; mai târziu s-a folosit bumbacul) sau animală (lâna oilor, părul caprelor, acestea fiind des folosite la realizarea ţesăturilor, datorită uneia dintre cele mai practicate activităţi din zonele de munte, păstoritul. Părul de capră era tuns şi sortat după culoarea naturală, tras în piepteni şi făcut caier). Torsul se realiză din caierul care era pus pe cujeică, dar şi cu maşina de tors. Urma apoi vopsitul firelor, culorile fiind, în vechime, naturale, obţinute din diferite rădăcini, tulpini şi flori, folosindu-se apoi coloranții artificiali. Urzitul, în special făcut pe urzitoare, preceda punerea razboiului, urzeala fiind pusă pe sulurile razboiului, firele de pe sul venind două câte două, urmând neveditul şi trecerea firelor prin iţe, prin spată, doar apoi începând ţesutul traistelor sau trăistuţelor.
Sub egida Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită, începând cu data de 4 septembrie 2021, la expoziţia temporară „Trăistuţe şi traiste tradiţionale”. Expoziţia de faţă reuneşte câteva zeci de trăistuţe şi traiste tradiţionale, dar şi desagi, toate adunate de la localnicii din Maieru, în special de la d-na Cornelia Partene (mama muzeografului de la muzeul măierean), alte piese făcând parte din patrimoniul Muzeului „Cuibul visurilor” Maieru.
Se aduc, astfel, în atenţia publicului, traiste vechi, unele chiar de acum un secol, acestea, confecţionate din lână, fiind date mai departe următoarelor generaţii, prin lada de zestre a fetelor care se măritau, după cum vechi sunt şi traistele confecţionate din bumbac. Demn de apreciat sunt şi câteva trăistuţe cusute pe etamină, cu acul, acestea ceva mai noi.
Compoziția decorativă este realizată începând de la motivele geometrice cum ar fi linii drepte, linii frânte, pătrate, romburi – specifice pentru traistele „de purtat” – până la alesăturile geometrice complexe sau, mai ales cele florale de mare rafinament, acestea din urmă pentru traistele de sărbătoare. Dacă în cazul celor mai simple lipseşte bordura pe margine, în cazul celor mai complexe, nu este prezentă doar bordura, care înconjoară câmpul central, dar mai apar şi alte motive noi, nu doar cele geometrice sau florale, imaginația creatoarelor populare dând naştere la nenumărate variante.
Cromatica lor este atât simplă, alternând roşul cu negrul, cu nuanţe de portocaliu şi verde (la traistele „de purtat”) sau albul cu negrul, uneori cu nuanţe intermediare între acestea (la desagi), cât şi complexă, ajungându-se la o mare diversitate de culori vii, plăcute ochiului şi întotdeauna în armonie unele cu altele, în cazul traistelor sau trăistuţelor „de sărbătoare”.
O adevărată artă populară transmisă din generaţie în generaţie, din care au luat naştere adevărate „comori”, dacă putem să le spunem aşa. Iar, dacă stăm şi ne gândim la câteva cuvinte auzite de la regretatul Profesor şi muzeograf de la muzeul măierean, Sever Ursa, e minunat să ne amintim că putem strecura în trăistuţa, pe care fiecare dintre noi o putem purta în umăr, şi câte o metaforă sau două sau mai multe, sau alte lucruri de suflet primite de la înaintaşi. Iar „trăistuţa cu metofore” poate fi împletită cu acei desagi plini cu cărţi, desagii cu care Domnul Profesor sosea odată pe meleagurile cuibului.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 4 septembrie – 31 octombrie 2021, la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru.
Responsabil proiect: Muzeograf, Viorel-Daniel Partene
