Facebook Twitter
Search
Close
  • Acasa
  • POLITICA
    • Istorie Politica
  • ANALIZE-COMENTARII-EDITORIALE
  • Anchete
  • SONDAJE DE OPINIE
  • Telciu
  • ECUMENICA
  • SPORTURI
  • BECLEAN
  • NASAUD
Menu
  • Acasa
  • POLITICA
    • Istorie Politica
  • ANALIZE-COMENTARII-EDITORIALE
  • Anchete
  • SONDAJE DE OPINIE
  • Telciu
  • ECUMENICA
  • SPORTURI
  • BECLEAN
  • NASAUD
Home»SOCIAL»Cartea, ca un rug aprins: Poetul Gelu Vlașin își va lansa duminică noaptea noul volum: MODUS VIVENDI
SOCIAL

Cartea, ca un rug aprins: Poetul Gelu Vlașin își va lansa duminică noaptea noul volum: MODUS VIVENDI

Alin CordosBy Alin CordosAugust 28, 2021No Comments6 Mins Read
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

TELCIU: Duminică noaptea, începând cu ora 23:30, poetul Gelu Vlașin, revenit fix de un an de zile din Spania unde a locuit 20 de ani,  așteaptă cititori și poeți  la Casa Vlasinilor din Tranzbordare pentru lansarea noii sale cărți, “Modus vivendi”, publicată la Editura Şcoala Ardeleană.

”Lansarea va avea loc în prezența reprezentanților editurii și a unor invitați speciali. Vom improviza și o catapultă cu care să lansăm, la propriu, aceasta carte la care țin foarte mult. Textele introductive sunt semnate de 3 importanți critici literari: Alexandru Cistelecan, Bogdan Crețu și Ioana Tătărușanu. Pe copertă este un desen de artistul plastic Miron Duca. Vom avea și foc de tabără la ora 00:00 cu muzică de Tranzbordare și multă voie bună”, spune Gelu Vlașin.

Gelu Vlașin  a debutat în România literară (1999) cu câteva „depresii” personale  și sugestive: notații discret sentimentale dintr-o realitate cu site, internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi și telenovele. Postmodernistă este senzația de prozaic cotidian – nici transparentă cu totul, nici de tot opacă – peste care atârnă umbra unei femei pierdute. Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni înalt al emoției lirice. (Nicolae Manolescu)

* * *

Pare că Vlașin lucrează pe scenarii elaborate, pe care se străduiește să le destrame (de fapt, doar să le ascundă). Mecanismul acesta de relevare prin irelevanță devine un principiu de metamorfoză în baza căruia Vlașin își organizează singur rupturi de viziune și de scriitură, de parcă ar fugi și de sine și de orice etichetă. Zumzetul blancurilor dintr‑un volum e anulat de strangularea discursului în următorul și pînă la urmă din deprimismul (al cărui manifest l‑a redactat) inițial, alimentat cu destul mizerabilism, se va alege un lirism de elevație (în ultimele cicluri). Ce era ascuns, ce era destrămat, se afirmă în cele din urmă deschis. Și la Vlașin refulatul se întoarce victorios. (Al. Cistelecan)

* * *

Minimalistă prin excelență, poezia lui Gelu Vlașin nu își propune să rupă, cum se spune, gura târgului; în schimb impune printr-o distincție specială, ca un jucător de renz care, neputând concura pentru punctajul maxim, își asumă deliberat alternativa „jocului la zero”. Antenele sensibilității lirice captează un sound proaspăt, reconfortant, conturând în jurul spațiilor absente o atmosferă delicată. Gelu Vlașin e un poet deja format, cu o voce distinctă și, subliniez, cu o poetică evoluată… (Paul Cernat)

* * *

Perspectiva pe care o propune antologia de față e încurajatoare și grăitoare nu doar pentru poezia ultimelor două decenii, ci și pentru tinerele generații, pentru că oferă lecția prețioasă și din ce în ce mai vitregită de furtuna dorinței de afirmare, a echilibrului și unității. […] Din versurile de față va reieși o altă caracteristică a lui Gelu Vlașin (poetul și omul, aici suprapunerea e inevitabilă), anume generozitatea, rădăcina nevoii de a‑l observa și admira pe celălalt exact în momentele nevralgice ale umanității sale. (Ioana Tătărușanu)

* * *

Minimalism, dar nu consecvent, biografism, dar mereu blurat, totul într-o retorică voit monocordă, afazică, blazată, dar de fapt lipsită de răsuflare, ca în urma unei spaime. Nu e un defect al poeziei, este un efect asumat, construit. Dovadă că poetul rămâne consecvent, imprimă și în celelalte cărți aceeași aritmie versurilor. […] El este, prin programul său poetic, prin volumele sale consecvente, așezate în silogism, unul dintre autorii importanți ai anilor 2000. Numele lui nu poate lipsi dintr‑o panoramare serioasă a ultimelor decenii literare. (Bogdan Crețu)

* * *

Există în aceste poeme, așa cum se poate vedea, sentimentul unei „invazii” a obiectelor, care „rupe” mișcarea conștiinței, iar peste „harta” sentimen­telor se abate în permanență umbra unor lucruri dizgrațioase și inutile, care o „de­cupează”, sfârșind prin a-i împrumuta personajului liric aspectul omului mozaic ce reproduce mimetic aspectul „fragmentarist” al realului. Iar „peisajele” lui Gelu Vlașin vor fi populate, prin urmare, de prezențe hibride, care sunt în același timp (ca la Urmuz) oameni și lucruri. (Octavian Soviany)

* * *

Poezia nu este o esență, nu este o matrice localizată într-o anumită zonă a poemului, ci este dispersia spațiilor albe difuzate pe toată suprafața lui, cuprinzând elementele minimalului compatibile cu orice experiență umană, condiționată prin existența unor contexte valorizate de componenta experienţială pe care un autor o controlează poetic. (Gelu Vlașin)

* * *

GELU VLAȘIN s-a născut în localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud la data de 30 august 1966. A locuit în Madrid aproape 20 de ani (2001-2020). A debutat literar în România literară nr. 16/ 1999 cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu, iar debutul editorial a fost cu volumul Tratat la psihiatrie (versuri), Editura Vinea, București, 1999, prefață de Nicolae Manolescu, postfață de Paul Cernat, volum premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea Debut în 1999 și nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, 1999. Este membru al Asociației Scriitorilor din Spania (ACE Escritores), Uniunii Naționale a Scriitorilor din Spania (UNEE), PEN România, Uniunea Scriitorilor din România (USR), președinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), director al Revistei Kryton din Madrid, director al Festivalului Internațional de Poezie Diverbium, președinte al Centrului European pentru Excelență Culturală. Grupaje de poezie i-au apărut în majoritatea revistelor literare din România, iar poemele sale au fost traduse și publicate în reviste din SUA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Ungaria și Israel. Poemele lui au fost publicate în peste 30 de antologii de poezie apărute la nivel național și internațional și au fost analizate în nouă volume de critică literară. Cărțile sale au fost traduse până acum în limbile: franceză, spaniolă, engleză, germană, ita­liană și arabă. A reprezentat România la Festivalul Internațional de Poezie „Trenul Poeților” – Cuenca 2014, la Festivalul Interna­țional Guillena – Sevilla, 2015, la Festivalul Internațional „Voix Vives” – Toledo, 2015, Festivalul Internațional de Poezie Ubeda / Jaen, 2016, Festivalul Internațional de Poezie „Madrid – La Nueva Paris Literaria” – 2017, 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie din Madrid – NO WAR – HUG PEACE, 2019, Festivalul Internațional EXILES, 2019, Festivalul Mondial de Poezie WPI, 2019, Festivalul Internațional Febrero Poetico 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie / WFP – World Festival of Poetry, 2020, Festivalul Internațional de Poezie din Medellin (Columbia), 2020. În anul 2018 și 2019 a reprezentat România la Târgul de carte din Madrid / Retiro. În 2019 și 2020 a coordonat Festivalul Internațional de Poezie Diverbium din Madrid la care au participat poeți din peste 30 de țări.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
Alin Cordos
  • Website
  • Facebook

Related Posts

Primarul Gabriel Lazany: Începem amenajarea pasajelor pentru sărbătorile de iarnă!

November 11, 2025

ZORIN DIACONESCU: Revolta cărților

November 8, 2025

Liga a II-a: Înfrângere usturătoare la Șelimbăr 3-1. Gloria Bistrița cade pe 19. Urmează meciul din 22 noiembrie cu ultima clasată, Olimpia Satu Mare. Inedită a fost pierderea fluierului de centralul Andrei Florin Vremăroiu în minutul 77

November 8, 2025

Bogdan Ivan a devenit prim – vicepreședinte PSD: “Avem nevoie de echipe unite, nu de eroi singuratici”

November 7, 2025
Add A Comment

Leave A Reply Cancel Reply

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Casa cu Bere
Recent Posts
  • CRONICA DE HANDBAL- Liga Florilor: Toreadorul Viver răpune greu de tot taurul bine pregătit vâlcean a lui Pera- Gloria Bistrița-SCM Râmnicu Vâlcea 35-33
  • Bărbat din Sângeorz-Băi, sub control judiciar după ce i-ar fi incendiat concubinei geaca și ar fi amenințat-o
  • Primarul Gabriel Lazany: Vom moderniza și extinde la patru benzi actuala centură a Bistriței!
  • Acțiuni pentru siguranța elevilor, în Bistrița; 12 elevi depistați absentând de la ore
  • Liga Florilor: ” Întorcerea” lui Pera – Deseară, la Teraplast Arena, Carlos Viver îl înfruntă pe Florentin Pera în bătălia pentru podium
Recent Comments
  • Balan Marius -Horea- ecologist on Mai bine… Fără artificii de Anul Nou, dar cu lasere
  • ecologistul on Generația Z, marea surpriză din sondajul INSCOP: Tinerii preferă două partide care până recent nu existau. Al doilea partid preferat este unul din afara Parlamentului
  • Paul on Un număr de 78 de social-democrați bistrițeni participă astăzi la Congresul Național al PSD. Ministrul Bogdan Ivan, primul bistrițean care va ocupa funcția de prim-vicepreședinte al partidului
  • Paul on Ceasul Solar Gigant- Sol Rex Regum (Soarele, Regele Regilor) a fost inaugurat astăzi pe o fostă pistă a heliportului de la Dealul Negru
  • Iuliu on Un număr de 78 de social-democrați bistrițeni participă astăzi la Congresul Național al PSD. Ministrul Bogdan Ivan, primul bistrițean care va ocupa funcția de prim-vicepreședinte al partidului
Archives
  • November 2025
  • October 2025
  • September 2025
  • August 2025
  • July 2025
  • June 2025
  • May 2025
  • April 2025
  • March 2025
  • February 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • November 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • August 2024
  • July 2024
  • June 2024
  • May 2024
  • April 2024
  • March 2024
  • February 2024
  • January 2024
  • December 2023
  • November 2023
  • October 2023
  • September 2023
  • August 2023
  • July 2023
  • June 2023
  • May 2023
  • April 2023
  • March 2023
  • February 2023
  • January 2023
  • December 2022
  • November 2022
  • October 2022
  • September 2022
  • August 2022
  • July 2022
  • June 2022
  • May 2022
  • April 2022
  • March 2022
  • February 2022
  • January 2022
  • December 2021
  • November 2021
  • October 2021
  • September 2021
  • August 2021
  • July 2021
  • June 2021
Categories
  • 112
  • ACTUALITATE
  • AFACERI LOCALE
  • ALEGERI 2024
  • ANALIZE-COMENTARII-EDITORIALE
  • Anchete
  • ARMATA, SERVICII SECRETE
  • ASTROZODIAC
  • BECLEAN
  • BISTRITA 2
  • CAIETE CULTURALE
  • CONSILIUL JUDETEAN
  • ECONOMIE-AFACERI-FINANTE
  • ECUMENICA
  • FOTBAL INTERN-EXTERN
  • FOTBAL JUDETEAN
  • GLORIA BISTRIȚA
  • INSTITUTIA PREFECTULUI
  • INTERVIURI
  • INVATAMINT
  • ISTORIE
  • Istorie Politica
  • JUDETUL LA ZI
  • LOCALE 2024
  • NASAUD
  • PARLAMENTARE
  • PIATA MUNCII
  • POLITICA
  • PSD parlamentari
  • REPORTAJE-OAMENI-LOCURI
  • SARBATORI
  • SINTEZE
  • SJU BISTRITA, SANATATE
  • SOCIAL
  • SOCIETATE
  • SONDAJE DE OPINIE
  • SPORTUL BISTRITEAN
  • SPORTURI
  • ȘTIRI NAȚIONALE
  • Telciu
  • TELCIU
  • TRADITII, FOLCLOR, CJC
  • ZIARUL VERDE
Meta
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org
Editors Picks
Latest Posts

Subscribe to Updates

Get the latest sports news from SportsSite about soccer, football and tennis.

Contactați-ne

  • 0762 655 681
  • alincordos(at)yahoo.com
  • Bistrița, România

Link-uri rapide

  • Politică Locală
  • Administrație
  • Analize-comentarii

Link-uri utile

  • Poliția română
  • Prefectura Bistrița-Năsăud
  • Informații meteorolgice
Facebook

Ultima știre

CRONICA DE HANDBAL- Liga Florilor: Toreadorul Viver răpune greu de tot taurul bine pregătit vâlcean a lui Pera- Gloria Bistrița-SCM Râmnicu Vâlcea 35-33

November 12, 2025

Copyright ©2014 - 2022 Toate drepturile rezervate | Site realizat de by DoKyd

  • Politici de confidențialitate
  • Termeni și condiții