Comitetul Director al UCGN a reacționat față de acuzele pe care primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin le-a adus acestei organizații. Cei de la UCGN spun din capul locului următoarele: ”UCGN Năsăud a fost creată imediat după anul 1989, prin abrogarea actelor regimului comunist de desființare a asociațiilor și organizațiilor ce au funcționat până în anul 1948. S-au depus formele necesare la Judecătoria Năsăud pentru atestare, în care scop s-a emis Hotărârea nr.40/1990 și înscrierea asociației în grefa judecătoriei. După aceasta, alte hotărâri judecătorești au statuat în mod indubitabil că UCGN-ul este continuatoarea de drept și de fapt a Administrației fondurilor grănicerești așa după cum menționează și hotărârile nr.1652/2002 nr.1175/2003 și nr.1148/2011”.
UCGN a renunțat la foarte multe proprietăți
În ceea ce privește faptul că UCGN blochează dezvoltarea orașului, Comitetul Director spune că afirmația primarului Dorin Vlașin este eronată: ” Numeroasele adrese înaintate de primărie și Tribunalului Mureș, la cererile acesteia, s-a renunțat la un număr însemnat de proprietăți, semnificative pentru oraș, astfel, sediile și terenul aferent școlilor năsăudene, construite din fondurile grănicerești: Colegiul Național George Coșbuc, Liceul Silvic Năsăud și Școala generală ”Mihai Eminescu”; sediul vechi și terenul aferent pe care s-a construit Spitalul cu Policlinica ”George Trifon”, sediul cazărmii grănicerești devenită azi muzeu, un teren în Răstoci pentru amplasarea Aqua parc pe malul Someșului, teren pentru Casa copiilor din Năsăud, terenul pentru construirea Judecătoriei Năsăud ș.a. Lista acestora poată fi consultată și la dosarul 835/112/2009* de la Tribunalul Mureș. Toate acestea, Consiliul director și Adunarea generală a UCGN, le-a făcut cu scopul ca atât primăria cât și unitățile respective să poată solicita fonduri guvernamentale sau europene, însă până în prezent sumele sunt derizorii și nu au fost accesate fonduri europene. Aceste imobile au fost cedate de peste zece ani”, se arată într-un document official al UCGN.
UCGN nu blochează nicio investiție din fonduri europene
Primarul Vlașin, se mai arată în respectivul document, a declarant că unele străzi nu au putut fi asfaltate din fonduri europene sau altele fonduri, deoarece acestea figurează pe UCGN Năsăud. ”Nu este adevărat, aceste străzi figurează în actele amintite, anumite clădiri cum este Spitalul orășenesc, Muzeul grăniceresc, Judecătoria iar străzile respective au fost amplasate în perioada comunistă, când se putea face expropriere de interes obștesc, astfel că acestea nu mai figurează pe Fondul central de stipendii”.
”Față de cele arătate mai sus considerăm că denigrările față de UCGN nu sunt justificate, UCGN a sprijin de la înființare și va sprijinii efectiv la cererea primăriei acțiunile ce le întreprinde. Apreciem că existența unor relații cordiale între cele două unități vor fi benefice pentru fiecare în parte și nu denigrările care vor duce la o situație opusă”, conchid cei de la UCGN.