Managerul SC Aquabis SA, Ion Şandru, cel care era aproape să fie linșat de o parte din cetățenii din Telciu, a declarat miercuri că situaţia de la Telciu este una în afara legii, având în vedere că aproximativ 850 de familii s-au legat ilegal la reţeaua de apă.
“Au fost branşaţi de către constructorul cu care am avut contract, aşa se procedează pe fiecare contract de lucrări. Contoarele se montează ultimele, după ce s-au executat branşamentele. Când au montat căminele şi contorul, nu a comentat nimeni nimic. După ce s-a făcut recepţia, au început discuţiile: domnule, nu ne trebuie apă contorizată, nu ne trebuie investiţiile. (…) Şi-au făcut ei reţelele pe exterior când au văzut că se lucrează în stradă. Ei s-au legat singuri, nu au mai întrebat pe nimeni mai departe. Noi am pus căminul pe domeniul public, am pus ceasul şi robinetul, că era prins în contract. Sunt legaţi ilegal la reţeaua de apă. Ceea ce fac ei este furt de apă. (…) În localitatea Telciu, la ora asta, se consumă apă cât în Năsăud şi Rodna la un loc, deci 270 de litri de om pe zi. Maximul consumului la care se proiectează o reţea este de 120 de litri de om pe zi”, a afirmat Şandru.
Managerul operatorului regional de apă a precizat că, până la această dată, nu a fost emisă nicio factură pentru consumul de apă din comuna Telciu, nici măcar pentru cele 310 familii care au încheiat contracte, în speranţa că locuitorii vor înţelege situaţia şi faptul că, potrivit Legii 241/2006, “furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare”.
“Nu este emisă nicio factură până acum. Au făcut primăria şi viceprimarul nişte citiri de contor şi sunt familii care au pierderi pe reţeaua exterioară – deci după contor, şi aceea le aparţine – de la 2.000 la 9.000 de metri cubi pe câteva luni de zile. Şi aceea este pierdere, pentru că este imposibil să consume cineva atât, decât dacă au conductele sparte pe interior”, a declarat Ion Şandru.
Pentru a stopa consumul ilegal de apă, conducerea Aquabis a apelat la serviciile unei firme private de pază, cu care urmează să se deplaseze în comuna Telciu pentru a ridica contoarele din căminele situate pe domeniul public, în baza unui plan de măsuri de intervenţie aprobat de Poliţie.
sursa: Agerpres- Tina Dumitrescu