Războiul politic din consiliul local al comunei Rodna continua pe toate planurile și în toate direcțiile. La o analiză sumară, primarul Valentin Grapini pare încolțit de consilierii PNL-USR-PMP, aceștia ”scanându-i” fiecare mișcare, adică fiecare proiect de hotărâre inițiat de edilul ales pentru al doilea mandate pe lista PSD.
Din punct de vedere administrativ, acest război este inutil și cu destule pagube și victime colaterale, politic, lupta este una de tranșee: ”până la ultimul om, până la ultimul cartuș”.

Episodul 1: Mărul discordiei a fost Școala Gimanzială din localitate, episode în care Grapini a fost acuzat că ar fi mărit artificial valoarea unui contract printr-un act adițional încheiat după ce Consiliul Local a adoptat bugetul, lucru despre care am scris aici:
Episodul 2 este unul și mai delicat, consilierul local Adelina Cristina Cozma, vorbind într-o altă postare despre soarta bibliotecii comunale, mai precis a fondului de carte. Nici mai mult, nici mai puțin, cărțile care alăcătuiau biblioteca comunală au fost băgate în saci și depozitate în beciul imobilului care adăpostește primăria comunei. Mai mult, Cozma arată următoarele: ”Deși am inițiat un proiect de hotărâre care a fost adoptat în unanimitate și care prevede repunerea în funcționare a bibliotecii, birăul Valentin Grapini are propriile legi care îl împiedică să pună în aplicare un act cu caracter normativ, dar are și credințe puternice ce îl împiedică să se apropie măcar de acele obiecte care reprezintă un real pericol pentru domnia sa: o comunitate educată nu îl va mai vota! Probabil că nici el nu s-ar mai vota dacă ar pune mâna pe o carte”.
Mai mult, au trecut 8 luni de la emiterea acelui HCL și nici vorbă ca operele academicianului Florian Porcius, un mare naturalist și singurul academician pe care l-a dat Rodna, să poată ajunge pe rafturile noului spațiu.
Cum explică Valentin Grapini întreaga situație?
Contactat telefonic, primarul comunei Rodna, Valetin Grapini ne-a spus foarte multe lucruri despre situația din Consiliul Local dar a venit și cu propria explicație în cee ace privește soarta cărților din fondul fostei biblioteci comunale.
Valentin Grapini: ” În 2018 am luat decizia să reabilităm Corpul B al imobilului primăriei, corp care era în paragină. Bun. Aici era o sală care era și biblioteca, dar e impropriu spus bibliotecă, mai mult un adăpost pentru cărți. Eram atunci și în situația în care aveam nevoie de spații pentru unele servicii ale primăriei, luând astfel decizia de-al reabilita și transforma, în cazul fostei biblioteci în spațiu dedicat Ocolului Silvic, în timp ce la parter avem Jandarmeria, iar în alt spațiu care adpostește un birou pentru proiecte legate de zona montană. Așadar, există o HCL care prevede alocarea spațiilor respective cu destinație clară: jadarmerie și birou de proiecte”, a spus Grapini.
Lucrările de modernizare s-au finalizat în 2020, spațiile reabilitate trebuiau să își primească noii locatari, așa că, spune primarul Valentin Grapini, cărțile au fost luate din ” niște rafturi de lemn ce abia mai stăteau în picioare” și așezate în saci de plastic, ele fiind ”foarte bine izolate”, sacii fiind depozitați într-o magazine de la demisolul clădirii care adăpostește primăria, asta până când va exista o nouă bibliotecă.
Potrivit celor spuse de edilul Rodnei, un spațiu pentru viitoarea bibliotecă a fost deja identificat: ” Locația este în demisolul primăriei, ea urmând să fie reabilitată. E un loc care s-ar preta pentru a deveni bibliotecă, eu am mai văzut așa ceva în Praga, era o bibliotecă într-un demisol și arăta foarte bine, iar cărțile erau protejate. Așa vrem și aici: să construim o bibliotecă modernă, cu spații speciale dedicate cărții, internet, spațiu pentru cafea, lemonade etc, iar această discuție și acest plan l-am prezentat încă din 2018”, a explicat Grapini.
Până acum nu s-a întâmplat nimic?
”Da, așa este! Dar vă spun un lucru: sunt foarte multe proiecte unde avem de susținut cofinațări, așa că încă nu i-a venit rândul. Credeți-mă că fac mari eforturi să găsesc banii necesari, mai ales că, repet, am identificat respectivul spațiu, el există, iar dacă găsim banii necesari, ne apucăm de treabă”.
În aceiași ordine de idei, primarul Grapini a mai punctat faptul că, toți copiii care vor să citească o carte o pot face la biblioteca Școlii Gimnaziale, fiind vorba de un spațiu gestionabil și functional.
De ce nu se pune în aplicare HCL cu privire la bibliotecă?
Ne spune primarul Valentin Grapini: ” E vorba de o manipulare grosolană: Nu există o HCL pentru construirea unei biblioteci, ei au un HCL pentru a cumpăra rafturi și să repun biblioteca acolo unde a fost ea înainte. Avem și situația deja complicată de ei prin diminuarea sumelor de bani la capitolul investiții, așa că avem probleme și la reabilitarea școlii, cee ace ne-a obligat să mutăm adminstrația școlii în locul Ocolului Silvic până când vom putea să terminăm reabilitarea școlii gimnaziale. Situația nu e deloc plăcută”, conchide primarul Valentin Grapini.
Ascultă aici declarația primarului Valentin Grapini
Precizăm că: următoarea luptă se va da joi, 26 august, dată la care este convocată lunara ședință de Consiliu Local cu teme sensibile politic: rectificarea bugetară și analiza execuției bugetare pe primul semestru.