
O poveste demnă de orice peliculă horror circulă în aceste zile prin comunele Zagra și Telciu, un story însângerat și fără happy-end. Așadar, azi-noapte o tânără de 21 de ani și-a turnat benzină peste ea și s-a autoincendiat în satul Bichigiu, acolo unde îi locuiau părinții și cu care s-a certat zdravăn. Deși, avem deja suficiente momente de groază în această poveste, partea în care viața bate filmul abia acum urmează. Confom unor oameni din Telciu, tânăra care și-a dat foc era concubina bărbatului de 30 de ani, originar din Poiana Mare, Dolj, găsit cu arsuri pe întreg corpul la Budacu de Jos la începutul acestei săptămâni. Cei doi aveau împreună un sugar de doar 4 luni. Așa cum se știe, bărbatul s-a autoincendiat din motive de despărțire de tânăra din Bichigiu cu care locuia în Zagra, acesta fiind cioban la o stână de pe valea Budacului. Oamenii mai spun că relația dintre cei doi era una violentă, consecință a consumului de alcool și a unor probleme psihiatrice cu care se confrunta tânară de 21 de ani.
Deși, povestea cu final tragic ar părea că se încheie aici, acest lucru nu se întâmplă. În acest context, Mesager 24 scrie că femeia ar mai avea un copil rezultat dintr-un concubinaj cu un alt bărbat din Zagra, satul Aluniș, cel ucis în vara lui 2017.
Reamintim că e vorba de o crimă înfiorătoare în care barbatul omorât cu sânge rece de un bărbat și o femeie a fost pur și simplu tranșat cu o drujbă și aruncat într-o râpă, omorul fiind descoperit abia după un an.
În cazul femeii autoincendiate, poliția a deschis o anchetă. În privința stării celor doi autoincendiați, aceștia sunt în stare critică, pronosticul în privința supraviețuirii fiind rezervat.