Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfânta, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.
Ceea ce a născut pe “Domnul vieţii” n-a fost cutremurata de umbrele morţii, pentru ca dincolo de acestea, vedea pe Hristos, Fiul ei -“Stătut-a Impărăteasa de-a dreapta Ta, imbrăcată in haină prea aurită si înfrumuseţată” (Ps. 44,11)
Intr-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către “Cea plina de dar”,cu o stălpare de finic in mână, ca să-i aducă veste îmbucurătoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.
Ridicându-se atunci Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu se duse in Muntele Măslinilor si căzu in genunchi, acolo de unde Fiul sau se inaltase la ceruri, isi ridica mâinile, rugându-se: “Fiul meu prea iubit, care te-ai pogarat din cer si te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai ca unde vei fi Tu acolo va fi si cel ce-Ti va sluji Ţie. Aşadar unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte sa fiu si eu; ca inima mea e arsa de dorul Tău.”
Si spune o veche istorie ca atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pamant, de cate ori Prea Curata se închina.
Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolul Ioan si Petru o aşteptau, învăţând noroadele.
La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei si de la margini ii aduna dintr-o data in sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului.
Era printre ei si Pavel, alesul lui Hristos, dimpreună cu Timotei, iubitul lui fiu. Era si Ierotei cel minunat, cu Dionisie Areopagitul si toţi cei şaptezeci de ucenici ai Domnului.
Puterea Duhului Sfânt ii strânsese, ca sa fie de fața la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea si acum ca si la arătarea Domnului Hristos după înviere. El era departe spre răsărit, in întunecatele ţinuturi ale Indului, si rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el sa întârzie si de data aceasta,ca prin el sa fie arătate lucrurile Lui .
După ce Maica Domnului ii văzu adunaţi pe toţi, cu duioşie le zise: “Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Gavriil cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus si solia chemării mele la ceruri. Mulţumesc Fiului meu ca v-a adunat pe toţi, ca înainte de plecare, aici pe pamânt, sa ne mai vedem odată”.
Atunci, cu lacrimi, ridicându-se Ioan, zise: “Stăpâna Nascatoare de Dumnezeu, Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, s-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine, noua alinare. Acum ne laşi si tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea, aici pe pamant, dulce povăţuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, ce suntem ocăraţi de oameni si uraţi de popoarele pamantului?”
Prea Curata Fecioara, mângâindu-i, zise: “Nu va mâhniţi fiii mei, pentru mutarea mea, ca măcar de mă voi si muta de pe pamant, de voi nu mă voi desparţi, nici de toţi cei ca mă vor chema in necazurile lor, ci voi fi neîncetată mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc. De aceea nu plângeţi ci mai degrabă va bucuraţi pentru ca daca până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din imparatia Fiului meu, voi cuprinde in rugăciunile mele pe toţi fiii pamântului.Pentru aceasta, fiii mei, grijiţi-va de mărturisiţi, luminaţi si îndreptaţi lumea cea rătăcita, doar cumva veţi putea-o aduce intru Imparatia Fiului meu.Nu va temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletului nu-i pot face nimic”.
Deodată, o lumina dulce umplu casa si cor de îngeri suiau si coborau, cântând cântece de preamărire lui Dumnezeu. Din mijlocul luminii, Hristos, îmbrăcat in slavă, înconjurat de Heruvimi si Serafimi, primi sufletul Preaiubitei sale Maici.
Hulitori ai Maicii Domnului, fura atunci loviţi cu orbirea, alţii isi sfărmară capetele de zidurile cetăţii, iar unul cu numele Afoniu, se repezi prinzând cu mâinile patul pe care era trupul Fecioarei, ca sa-l răstoarne.
Dar minune: un arhanghel nevăzut, îi reteza mâinile amândouă, lucru care văzându-l hulitorii, se cutremurară si umplându-se de frica, cu lacrimi se căiau de răutatea lor si strigau: “Robi ai lui Hristos, miluiţi-ne pe noi!”Atunci oprindu-se apostolii cu trupul Maicii Domnului, Petru, ridicând glas, striga:” Fraţilor, noi nu va putem face nimic, ci numai Cel răstignit de voi. Credeţi in El si pe Sfânta Sa Maica cinstiţi-o, ca pe Născătoarea de Dumnezeu. Atunci puterea lui Hristos, pentru rugăciunile Prea Sfintei Maicii Sale, va lumina ochii voştri si cei sufleteşti, ca si pe cei trupeşti, tămăduindu-va toate rănile voastre”.
Răspunsera atunci iudeii cu lacrimi: “Credem ca Iisus Hristos este Mântuitorul lumii, Cel vestit de prooroci.Noi si mai înainte am ştiut ca El este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie întunecându-ne, n-am voit sa mărturisim mărirea lui Dumnezeu si I-am rânduit cu nedreptate moartea. Ci El, cu puterea dumnezeirii, înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi toţi hulitorii Lui. Sârguitu-ne-am sa ascundem Învierea Lui, dând bani străjerilor; dar n-am putut fiindcă slava Lui a străbătut pretutindenea. Iar pe Prea Curata Sa Maica cine, cu mintea întreaga fiind, nu o va cinsti? De aceea, de acum închinându-ne lui Hristos, ca lui Dumnezeu, cinstim si pe Prea Curata ca pe mama noastră a tuturor.”
Sfinţii Apostoli bucurându-se de întoarcerea celor rătăciţi, cu glas mare preamăriră pe Dumnezeu. Apoi, luând pe cel cu mâinile tăiate si pe cei cu vederea pierduta, precum si pe alţi mulţi bolnavi, orbi, şchiopi si îndrăciţi, ii apropiară de trupul Fecioarei si îndată dracii cu înfricoşate strigate fugiră, orbii isi primiră vederea si toate bolile se vindecară de către Maica tuturor scârbiţilor. Lui Afonie i se lipiră mâinile din nou, rămânând doar un semn roşu in dreptul tăieturii. Cu toţii preamăriră pe Dumnezeu si pe prea Curata Sa Maica, intru cantari porniră spre mormântul pregătit.
Aşezând sfântul trup în groapă ziceau: “O, minune, cine poate sa fi văzut, sau cine sa fi auzit ceea ce noi vedem si auzim astăzi: Imparateasa tuturor, in ce chip zace fără suflet! Maica vieţii, in ce chip zace moarta. Tu Fecioara eşti prorocia proorocilor. Ţie ti se închina îngerii, te cinstesc oamenii si sfinţii te măresc. Bucura-te dar si te veseleşte, căci Domnul este cu tine si pentru tine cu noi! Dimpreună cu Gavriil te mărim, cu îngerii, cu îngerii te slăvim, cu proorocii te lăudam. Avacum pe tine te-a văzut ca pe un munte cu umbra deasa, ca tu eşti umbrita de Duhul Sfânt. Daniil pe tine te-a văzut ca pe o piatra din care fără sămânţa bărbăteasca, S-a născut Împăratul Cel tare, Domnul nostru Iisus Hristos. Pe tine te-a văzut dreptul Iacov ca pe o scara pe care din ceruri Dumnezeu S-a coborât. Bucura-te Fecioara, ca Ghedeon ca roua curata te-a văzut; Deşi Fecioara, fiica si Imparateasa, Isaia Maica lui Dumnezeu te numeşte, Ezechil poarta încuiată, iar toţi proorocii pe tine te-au proorocit.
Ci noi cum îţi vom zice Fecioara? Zice-ti-vom rai, ca tu ai crescut floarea nestricaciunii, pe Domnul Hristos, care a umplut sufletele oamenilor de cereasca mireasma. Zice-ti-vom Maica, pentru ca ai născut cu adevărat pe Împăratul tuturor, pe Hristos. Zice-ti-vom cer, ca tu ai strălucit soarele cel drept. Deci, te bucura, Fecioara, si te du in curţile cele iubite si-ti adu aminte de seminţia ta ca si noi, seminţia lui Adam. Mijloceşte pentru noi către Fiul tău ca sa ne învrednicim sa dobândim mântuirea. Du-te Fecioara de pe pamant la cer, din cele putrede intru cel neputrede, din scârbele acestei lumi intru veselia Împaratiei cerurilor.
“Cantati îngeri, lăudaţi prooroci, preamăriţi arhangheli pe Maica Împăratului ceresc, sfeşnicul luminii, care este mai înalta decât cerul si mai curata decât soarele, mijlocitoarea creştinilor si folositoarea neamului nostru.” (Cazania din 15 august)
După ce aşezară preacuratul trup in mormânt nou, săpat în stâncă, îl acoperiră cu o lespede mare de piatra, rămânând acolo trei zile si trei nopţi, toata ceata credincioşilor, cu apostolii împreuna, petrecând în cântări si psalmi de laudă.
După trei zile soseşte si Apostolul Toma, care la adormire nu se învrednicise a fi de fata. Adus fiind de nor la Ghetsimani, cu degrabă alerga la mormânt si plângând se ruga sa fie data la o parte piatra de pe uşa mormântului, ca si el sa vadă pe cea plina de dar: “Au doar nu sunt si eu apostol? Au nu primeşte Dumnezeu mărturia mea ca si a celorlalţi? Rogu-va, dar, sa deschideţi mormântul ca sa mă închin si eu măcar sfântului ei trup daca la sfânta sa adormire n-am fost vrednic sa fiu de fata”.
Cuprinşi fiind atunci de mila, ceata apostolilor se sfătui sa deschidă mormântul spre mângâierea lui Toma. Dar când luară piatra de pe uşa mormântului, îl găsiră gol.
Trupul cel fara de prihana al Maicii Domnului, peste care se revărsase focul Duhului Sfânt si din care se întrupase Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, nu putea fi atins de viermi si nici de putrezire. Moartea nu avea putere asupra acestui trup, care niciodată nu a fost umbrit de păcat. Ci trupul trecător al Maicii Domnului, ca si trupul Fiului Sau, a devenit nemuritor. Trupul firesc a devenit duhovnicesc, după cum ne spune Scriptura (I.Cor. 15, 44). Trupul Maicii Sale, Domnul cu puterea Lui l-a înălţat la cer si l-a aşezat de-a dreapta slavei Sale, aşa cum a proorocit psalmistul, când a zis: “Şezut-a Imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si preaînfrumuseţată… Pentru aceasta popoarele te vor lauda in veac si in veacul veacului” (Ps. 44, 11,21)
Mormântul in care fusese aşezat trupul Maicii Domnului, când l-au deschis Sfinţii Apostoli, l-au găsit plin de o negrăita mireasma, iar in jur, din când in când, se mai auzeau glasuri de îngeri, ce preamăreau pe Născătoarea de Dumnezeu, zicând: “Cuvine-se cu adevărat sa te fericim Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si Prea nevinovata, si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstita decât Heruvimii si mai mărita fara de asemănare decât Serafimii, care fara stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat, Nascatoare de Dumnezeu, te mărim.”
Abia acum au înţeles Sfinţii Apostoli si împreuna cu ei toţi creştinii ce se aflau de fata, de ce Toma n-a fost adus de puterea lui Dumnezeu, la înmormântarea Maicii Domnului, ca el sa fie martorul tuturor veacurilor, ca Maica Domnului a fost înălţata de către Fiul sau, cu trupul la cer.
Sfinţii Apostoli si după ei toţi creştinii de atunci, de la început si până astăzi, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, cu credinţa si cu umilinţa cânta: “Intru naştere fecioria ai păzit, intru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viata fiind Maica Vieţii, si cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”De-a lungul tuturor veacurilor, in faţa icoanei Maicii Domnului, toţi creştinii s-au rugat cu credinţa si cu umilinţa, zicând: “Împărăteasa mea preabuna si nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu primitoarea săracilor si ajutătoarea străinilor, bucuria celor întristaţi si acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea si necazul meu; ajuta-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, ca n-am ajutor afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa mă păzeşti si sa mă acoperi in vecii vecilor. Amin”
-Ochi prea blanzi duiosi de mama
Toti crestinii azi vă cheama ,
Vezi cum plang si cum suspina,
Dup-a lor blânda lumina:
Toti venim cu doruri multe ,
La Maicuta sa ne-asculte,
Cei batrani vin azi Fecioara ,
Poate ce-a din urma oara !
Vin sa-ti faca o cununa,
Si sa-ti ceara o moarte buna,
Scapa-i Maica de osanda
Ca sa-ti vada fata blanda.
Pentru cinstea ce-ti arata,
Du-i la vesnica rasplata.
Vin barbati mancati de rele,
Si femei in mare jele!
Vin sa-si planga jalea lor,
La Maicuta milelor;
Vin sa-ți ceara usurare,
Ca esti ultima scapare.
Și-ajutor vin sa-ți cerseasca,
Pruncii bine sa si-i creasca.
Ca dupa asta cale lunga,
Toti in ceruri sa ajunga!
Vin si fete si feciori,
Ca un lung sirag de flori.
Sa-i pazesti curati si sfinti,
Cinstitori de-ai lor parinti.
Vin si scumpii copilasi,
Sa-i pazesti tot ingerasi;
Nu-i uita Maica duioasa ,
Nici pe cei ramasi acasa.
Tuturor le da tarie,
Dragoste ,credinta vie,
Iar pe cei instrainati,
Nu-i lasa nemângăiati!
Fă o Maică prea duioasă,
Să vină și ei acasă;
E’nnorat se face seara,
Maica Sfanta vino iara,
Mana blanda ți-o intinde,
Si la sânu-ți ne cuprinde.
Ca ai inima de mama
Si de nimeni nu ti-e teama!
