Imnul României s-a auzit pentru prima oară la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au obținut medalia de aur la dublu vâsle feminin.
Ancuța Bodnar și Simona Radiș le-au devansat pe cele cinci adversare ale lor și au stabilit un nou record olimpic la Tokyo. Cele două s-au clasat pe primul loc atât în calificări, cât și în semifinală.
Româncele au finalizat cursa de 2000 de metri în 6 minute, 41 de secunde și 3 sutimi, cel mai bun timp în această probă. Marea Britanie a mai realizat o astfel de performanță în 2012, la Londra. Marea Britanie a avut pe atunci un timp de 6 minute, 44 de secunde și 33 de sutimi.
România a mai obținut o medalie de aur la dublu vâsle în urmă cu 37 de ani, în 1984.