PNL intenționează să rămână la putere cu orice preț. La fel și USR. Ca să nu mai vorbim de Klaus Iohannis, al cărui mandat, în mod fatal, se încheie. Orizontul lor de speranță este 2028-2029. În acest scop, sunt urzite planuri dintre cele mai neașteptate. Să le deconspirăm și să le analizăm.
Premiza de la care pleacă analiștii din laboratorul de la Cotroceni, care se interferează în mod periculos și pervers cu cei din serviciile secrete, este că numai o puternică emoție colectivă poate alinia planetele în favoarea actualei coaliții, în condițiile în care, conform tuturor sondajelor furnizate de institutele de specialitate, priza electorală se subțiază vertiginos. Dar ce ar putea declanșa o asemenea emoție colectivă?
La întrebarea de mai sus a fost identificat un răspuns care are logica sa. Alegeri prezidențiale anticipate. Ați auzit bine. Există un scenariu în care președintele Klaus Iohannis pleacă înainte de termen de la Cotroceni. Cu aproape un an mai devreme. Conform Constituției, se poate intra în procedura alegeri anticipate în două tururi de scrutin. Iar aceste alegeri, la capătul cărora România ar urma să aibă un nou președinte ar premerge celorlalte runde de alegeri din 2024, europarlamentarele, localele și parlamentarele. În eventualitatea în care un candidat al coaliției, de preferință susținut de PNL, câștigă prezidențialele, succesul lui și emoția creată în jurul acestui succes pot trage după ele celelalte alegeri.
În ce condiții am putea să avem anticipate? În condițiile în care Klaus Iohannis este nevoit să pună coada între picioare și să demisioneze pur și simplu de la Cotroceni. Ceea ce ar presupune un abandon. Un semnal de slăbiciune. Care, în mod evident, nu poate conduce la niciun succes în alegeri. Prin urmare, dacă pleacă, Iohannis trebuie să plece pe cai mari. O soluție plauzibilă, care de altfel deja a fost lansată pe piața internațională și națională, este ca președintelui Klaus Iohannis să-i fie oferită poziția de secretar general NATO, pe care acesta o va accepta în mod firesc. Sună ca o promovare. Altfel el ar urma fie să se retragă pentru a-și scrie memoriile, eventual sub titlul „Klaus Iohannis, ultimul pas”, fie pentru a încerca să rămână în continuare activ, preluând președinția PNL, un partid făcut praf, după modelul fostului PDL și respectiv al lui Traian Băsescu. Cu finalul „adio de la perdeluță”.
Să admitem că așa va fi. Și că primind, de ce nu, onorabila sarcină de a-i sluji în continuare pe americani, de astă dată din poziția de secretar general NATO, Iohannis se retrage și se declanșează alegerile prezidențiale anticipate. De ce aceste alegeri ar crea o puternică emoție colectivă? În primul rând, pentru că întotdeauna alegerile prezidențiale au în România acest efect. În al doilea rând, pentru că toate partidele și toate bazinele electorale sunt conștiente că, de rezultatul acestui examen electoral depind multe, Și în special celelalte trei runde de alegeri, care au loc în același an. În fine, emoția este generată și de numele candidatului care ar urma să fie promovat de către PNL. Oferta nu este prea generoasă. Până în prezent, doar două personaje ale acestui partid au declarat că intenționeză să candideze pentru Cotroceni. Cîțu și Orban. Și unul și altul au condiționat o asemenea decizie de o victorie prealabilă în competiția internă din septembrie. Nici unul, nici altul nu are anvergura unui prezidențiabil. Nici unul, nici altul nu ar întruni în totalitate voturile pe care liberalii le-ar puta acorda. Iar în 2024, PNL, admițând că până atunci nu se rupe, nu va dispune de mai mult de 30% procent de încredere electorală. Pentru orice eventualitate, Klaus Iohannis îl preferă pe Cîțu, care este mai previzibil și mai determinat la nevoie să renunțe. Dar, repet, pentru un electorat cum este cel din România, PNL nu are în acest moment nicio șansă de a avansa un nume cât de cât eligibil din interiorul partidului. În aceste condiții, în scenariu intervine o variantă și mai halucinantă decât teleportarea lui Klaus Iohannis la NATO.
Această variantă este aducerea lui Laura Codruța Kovesi înapoi în țară și lansarea acesteia de către PNL în competiția electorală. Dar ceva nu funcționează. Încă.
Tot conform cercetărilor de piață, românii își doresc într-un procent semnificativ în poziția de președinte un om politic. Numărul respondenților care creditează un candidat din afara politicii este infim. Prin urmare, Laura Codruța Kovesi nu poate fi adusă pur și simplu în România pentru a candida, eventual susținută fiind de o parte a societății civile. Ea trebuie înregimentată cu arme și bagaje în PNL. Plecarea ei dintr-o poziție atât de importantă, cum este cea de procuror general european, întoarcerea ei într-o poziție inițial umilă, de simplu membru al unui partid, care nu a fost capabil să câștige timp de 30 de ani de unul singur nicio rundă de alegeri, ar fi, trebuie să recunoaștem, un eveniment suficient de șocant pentru a genera o emoție colectivă. Pe care desemnarea ei drept candidat prezidențial ar amplifica-o. Iar unele cercetări de piață, făcute în secret sau doar vehiculate în laboratoarele semi-secrete ale puterii, o creditează pe Laura Codruța Kovesi cu cel mai mare număr de voturi, în varianta în care ar urma să candideze. Deja, pe surse, asemenea cifre au început să fie vehiculate pe piață.
Până una alta, acesta este singurul scenariu cât de cât la îndemâna manipulatorilor de istorie și cât de cât plauzibil. Să vedem însă partea șubredă a unui asemenea plan. La o analiză atentă, proiectul politic scârțâie din toate încheieturile.
1). Nu este deloc sigur că Iohannis va fi susținut de către Statele Unite în 2024 pentru ocuparea poziției de secretar general NATO, în ciuda loialității pe care a dovedit-o în fel și chip față de Washington. Analiștii de la Washington nu suferă de orbul găinii, astfel încât să le scape detaliul că Iohannis reprezintă mai degrabă un pion avansat al Germaniei, decât o piesă de încredere a Statelor Unite la București.
2). Dacă totuși guvernatorul Germaniei la București va fi luat în brațe de Washington pentru poziția de secretar general, automat se eliberează, tot la NATO, cea de-a doua poziție, cea de secretar general adjunct, deținută de Mircea Geoană. Iar Mircea Geoană este mai degrabă un om de încredere al Washingtonului decât Klaus Iohannis. Dacă americanii ar face această mutare de sacrificiu, ea nu ar avea alt scop decât un câștig substanțial. Cu alte cuvinte, Mircea Geoană ar fi ejectat numai și numai pentru a fi promovat în România în calitate de guvernator al Washingtonului, în locul guvernatorului Berlinului, care este Klaus Iohannis. Deci pentru a fi susținut în calitate de președinte al României în viitoarea campanie electorală. Și aparent această susținere va veni prin intermediul PSD. Adică a „ciumei roșii”, care, între timp, și-a reconciliat raporturile cu Washingtonul prin domesticirea lui Marcel Ciolacu. Care poate tocmai în acest scop a și anunțat că nu are intenția de a candida la prezidențiale. În acest fel, calculele partidelor din actualul arc al puterii ar fi date peste cap.
3). Dar de ce ar demisiona Codruța Kovesi dintr-o poziție atât de importantă și după ce, pentru a o susține în mod cât de cât discret, Germania, a propus un contracandidat de paie, iar Republica Franceză și-a retras candidatul? Dacă cele două cele mai importate state din Uniunea Europeană au făcut un asemenea sacrificiu pentru ca Laura Codruța Kovesi să ajungă să spele rufele murdare ale UE în locul lor, ce le-ar determina ca, peste un an și jumătate, să fie dispuse să renunțe la acest privilegiu? Ce ar putea primi în schimb? Cel mult, în cazul în care aceasta ar câștiga alegerile, un nou guvernator. Dar de ce și în numele cărui interes, ar accepta Statele Unite un asemenea scenariu? Din nou afirm cu tărie că analiștii de la Washington nu suferă de orbul găinii.
4). Este pregătit electoratul din România, după ce s-a fript cu un comunist în persoana lui Ion Iliescu, mai târziu cu un turnător la Securitate în persoana lui Traian Băsescu și, în fine, cu o persoană de etnie germană, să se mai prăjească o dată votând o femeie? Eu unul nu sunt misogin. Dar pun mâna în foc că românii sunt misogini. Nici măcar româncele nu ar vota o femeie pentru funcția prezidențială. Cum Dumnezeu ar putea răsturna strategii de a Cotroceni o asemenea prejudecată înrădăcinată de-a lungul sutelor de ani? Dar cine știe? Îmi șoptește o păsărică că ce s-a putut în Republica Moldova poate s-ar putea și în România.
Să urmărim deci în ce măsură făcătorii de asemenea scenarii vor încerca să-și materializeze intențiile. Va fi relativ ușor de observat.
