„Cânepa, între cele două războaie mondiale, dar și imediat după Al Doilea Război Mondial, a constituit, pentru industria casnică, materia de bază pentru toate țesăturile. Din cânepă se confecționa nu numai îmbrăcăminte, dar ea era folosită și ca materie primă la confecționarea ștergarelor, a fețelor de masă, a cearceafurilor, a tocurilor de pernă, a sacilor pentru bucate sau ca urzeală la covoare sau alte întrebuințări casnice. Lipsa bumbacului a făcut ca rolul principal să-l dețină cânepa.Cânepa se semăna la capătul arăturilor de porumb sau în ogor propriu. La capătul porumbului se semăna pentru a-l proteja de animale, datorită mirosului pătrunzător al cânepii. Terenul semănat cu cânepă se numește „cânepiște”. După semănatul cânepii, peste arătură se pune un strat de ogrinji sau fân, pentru a proteja semințele de cânepă împotriva păsărilor pentru care acestea constituie o hrană preferată. Cânepa se seamănă des și, din această cauză, nu trebuie prășită.Pe la mijlocul verii, se culege cânepa de vară, căci cânepa este de vară și de toamnă; cea de toamnă, producând semințe, se culege mai târziu.
”Sursă text: Solomia Păiuș, „Revista Ilustrată”, nr. 3-4, Serie Nouă, 2005, pag. 78. Postare propusă de Alina Predescu – Referent Biroul Cultură Tradițională – Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
