„Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, prea-puternice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând, ca să te încredinţezi despre temeinicia învăţăturii pe care ai primit-o. Era în zilele lui Irod, regele Iudeei, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau niciun copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze, intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, iar de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Iar pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit. Şi a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei. Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi, iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor. Şi poporul aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi, ieşind, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că a avut vedenie în templu; iar el le făcea semne şi a rămas mut. Şi când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţa de ea şi se bucurau împreună cu ea. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu, ci se va chema Ioan. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi, cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-au deschis gura şi limba şi vorbea binecuvântând pe Dumnezeu. Şi frică i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeei s-au vestit toate aceste cuvinte. Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi oare acest copil? Căci mâna Domnului era cu el. Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a prorocit, zicând: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; şi tu, pruncule, Proroc al Celui Preaînalt te vei chema, pentru că vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti căile Lui. Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.” Nasterea cea minunata a Sfantului Ioan a fost inaintemergatoare Nasterii lui Hristos cea minunata. Minunea se astepta dupa minune; dupa maica cea stearpa, Maica cea pururea Fecioara; dupa nasterea cea minunata a Elisabetei, nasterea cea straina a Fecioarei, pentru ca la amandoua maicile, randuiala nasterii covarsea randuielile firii, asa voind Dumnezeu, Caruia toata firea ii este slujitoare ca unui Ziditor. Iar dupa ce Elisabeta a nascut, vecinii care locuiau imprejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile si cunoscutii si toti se bucurau impreuna cu ea; caci Domnul a facut mila cu dansa, ridicand de la dansa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au implinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis catre Zaharia: Femeia ta va naste fiu si multi se vor bucura de nasterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinsi cu mare dorinta pentru Mesia Cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit taina intruparii lui Hristos, insa in vremea nasterii Inaintemergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea intru ei spre bucurie, Sfantul Duh veselind inimile lor, ca si cum le dadea o instiintare pentru castigarea asteptarii lor. Si in ziua a opta au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie pruncul imprejur si toti voiau sa-i puna numele tatalui sau, Zaharia; dar maica lui nu se invoia, pentru ca, fiind sotie de prooroc si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorociei. Deci ea prooroceste a poruncit ca pruncul cel nascut al lor sa se numeasca cu acel nume pe care nu il auzise de la barbat, de vreme ce el s-a intors de la biserica la casa sa avandu-si legata limba cu amutire si nu putea sa spuna sotiei sale cum a vazut pe ingerul care i-a binevestit zamislirea fiului sau si a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfantul Duh fiind povatuita maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocita, caci ea a cunoscut prooroceste si venirea la dansa a Maicii lui Dumnezeu si i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca sa vina Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau sa taie imprejur pruncul, faceau semne tatalui sau, cum ar voi sa-l numeasca. Iar el, cerand o tablita, a scris: Ioan sa-i fie numele lui! Si indata s-a deschis gura lui Zaharia si limba lui s-a dezlegat din amutire si vorbea, binecuvantand pe Dumnezeu.
Atunci toti s-au minunat de acele mari minuni: cum a nascut cea imbatranita, cum maica si tatal cel mut s-au unit la un nume, cu care sa numeasca pe fiu si cum, dupa scrierea numelui, mutul indata a grait si, ce a scris cu mana, aceea a grait si cu limba. Deci numele lui Ioan s-a facut ca o cheie a gurilor parintilor, deschizandu-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica si mirarea pe toti cei ce vietuiau imprejur, pentru ca toti cei ce auzeau acestea se minunau cu spaima de acele preaslavite minuni ale lui Dumnezeu si se povesteau cuvintele acestea in toata partea muntelui Iudeei, adica in hotarele Hebronului, cetatea preotilor, unde era casa lui Zaharia. Pentru ca acea cetate, inca din zilele lui Isus Navi a fost hotarata Sfantitei semintii a lui Aaron; iar de la Ierusalim si pana la dansa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai inalt, si se numea “cetatea muntelui”, pentru muntii sai cei inalti, iar hotarele ei se numeau “partile muntelui“, precum se scrie in Evanghelie despre Preacurata Nascatoare de Dumnezeu: Sculandu-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degraba in cetatea Iudeei – adica in Hebron -, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei.
Deci, intr-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, care se faceau in casa lui Zaharia, se minunau foarte mult si graiau intre ei: Ce va sa fie pruncul acesta? Ca mana Domnului era cu el si Dumnezeu inmultea intr-insul darul Sau si-l pazea de sabia lui Irod, caci despre minunata nastere a lui Ioan ajunsese vestea pana la Irod, care se mira de aceea si zicea: Ce va sa fie pruncul acesta ? Iar cand S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Betleemul Iudeei si au venit magii de la rasarit, intreband de Imparatul cel de curand nascut, atunci Irod, trimitand ostasi in Betleem sa ucida pe toti pruncii de acolo, si-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, si a zis in sine: “Oare acela are sa fie imparatul Iudeei?” Si, gandandu-se sa-l ucida, a trimis intr-adins ucigasi la Hebron in casa lui Zaharia. Dar trimisii n-au gasit pe Sfantul Ioan, pentru ca, incepand din Betleem acea fara de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit in Hebron glas si strigare, ca nu era foarte departe, si s-a stiut pricina acelei strigari.
Si indata Sfanta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan si a fugit in muntele cel mai inalt al pustiului; iar Sfantul Zaharia, precum se scrie in viata lui, era atunci in Ierusalim, slujind dupa obicei in biserica, in randuiala saptamanii sale, care se intamplase tocmai in acea vreme. Deci, ascunzandu-se Sfanta Elisabeta in acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere impreuna cu pruncul. Si cand a vazut de sus pe ostasi cercetand cu de-amanuntul si apropiindu-se, a strigat catre un munte de piatra ce se afla acolo: “Munte al lui Dumnezeu, primeste pe maica cu fiul sau!” Atunci indata s-a desfacut muntele acela si, primind-o pe maica inauntrul sau, s-a ascuns de ucigasii care o cautau. Iar ostasii, negasind pe cel cautat, s-au intors inapoi la cel ce-i trimisese.
Atunci Irod a trimis la Zaharia in biserica, zicand: “Da-mi mie pe fiul tau, Ioan”. Iar Sfantul Zaharia a raspuns: “Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu stiu unde este!” Iar Irod, maniindu-se, a trimis la dansul a doua oara si a poruncit, ca, daca nu-si va da fiul, atunci sa-l ucida si pe el. Deci s-au dus niste ucigasi salbatici ca niste fiare, sarguindu-se sa-si savarseasca porunca, si au zis cu manie catre preotul lui Dumnezeu: “Unde ai ascuns pe fiul tau? Sa ni-l dai noua, ca asa a poruncit imparatul, iar daca nu-l vei da, vei muri indata!” Sfantul Zaharia a raspuns: “Voi imi veti ucide trupul, iar Domnul imi va primi sufletul”. Atunci ucigasii, pornindu-se, dupa porunca lui Irod, l-au ucis intre biserica si altar; iar sangele lui, care s-a varsat pe marmura, s-a inchegat si s-a facut tare ca piatra, spre marturia lui Irod si spre vesnica lui osanda. Iar Elisabeta, acoperandu-se de Dumnezeu impreuna cu pruncul Ioan, petrecea in muntele ce se desfacuse; pentru ca, prin porunca dumnezeiasca, li se facuse lor acolo o pestera. Tot acolo curgea si un izvor de apa si crescuse inaintea pesterii un finic plin de roade, iar cand era vremea mancarii, acel pom se pleca si-si dadea roadele sale spre mancare, apoi iar se ridica. Apoi, dupa patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfanta Elisabeta, maica Mergatorului inainte, a murit in pestera aceea. Iar Sfantul Ioan, ramanand singur, a fost hranit de inger pana la cresterea lui si pazit in pustietati, pana in ziua aratarii sale catre Israel. Astfel pazea si acoperea mana Domnului pe Sfantul Ioan, ca el sa mearga inaintea fetei Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie si sa gateasca cale Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Deci pentru toate acestea sa se slaveasca Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh . Sfantul Niceta de Remesiana Sfantul Niceta a fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunare, timp de aproape 50 de ani, intre anii 366-414. Pentru viata sa sfanta, arzand de dragoste pentru Hristos, s-a invrednicit de treapta arhieriei si a semanat cuvantul Evangheliei Domnului in Dacia Mediteraneana, care era adeseori invadata de barbari. Sfantul Niceta a increstinat pe acesti pagani si, prin Sfantul Botez, i-a unit cu Hristos. De asemeni a intemeiat cateva asezari monahale, a inaltat numeroase biserici si a impodobit sfintele slujbe cu cantari din cele mai frumoase, spre slava Preasfintei Treimi. Una dintre cele mai frumoase cantari compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: “Te Deum laudamus”, care inseamna “Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam”.
Aceasta cantare treimica, care se canta in Biserica Ortodoxa pana astazi, ne dovedeste ca Sfantul Niceta era nu numai un mare imnograf si poet, ci si un mare dogmatist si protopsalt vestit in sudul Dunarii pentru acea vreme.
Una din cele mai vestite carti scrise de el este intitulata “Catehism“, adica carte de invatatura a credintei ortodoxe, pe care o citeau credinciosii in biserica, mai ales cei care se pregateau pentru primirea Sfantului Botez.
Scrierile Sfantului Niceta Remesianul au avut un caracter catehetic misionar, pentru ca insusi autorul lor a fost ca un apostol al credinciosilor de la sudul Dunarii pana in hotarele Greciei, fiind un iscusit scriitor, imnograf, catehet si un mare iubitor de Hristos. Despre vrednicia si calitatile sale de pastor sufletesc scrie pe larg Sfantul Paulin de Nola, contemporan cu el, care se nevoia in Italia. Dupa multi ani de arhierie, propovaduind pe Hristos de la Marea Neagra pana la Marea Mediterana, ajungand la adanci batraneti, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos la inceputul secolului al cincilea, fiind numarat in ceruri in ceata Sfintilor ierarhi, care neincetat slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh.
