În centrul comunei Urmeniş, administrată de ani buni de Dumitru Tomşa, la câţiva paşi de primărie şi biserică, un castel mic, strică armonia unui Urmeniş adus de Tomşa la standarde europene. Sigur, atât cât se poate face într-o comună din zona de cîmpie. Dumitru Tomşa spune că a fost nevoit să retrocedeze clădirea unor urmaşi ai conţilor Banffy: „ Se distruge consecinţă a indiferenţei acestor oameni. Nu înţeleg ce vroiau să facă cu acest castel, mai ales că reabilitarea lui e scumpă rău, dar, sunt sigur că dacă era în proprietatea statului român sau a primăriei Urmeniş, găseam soluţii, ele există întodeauna. Întodeauna când îl văf, parcă mă săgeată ceva prin inimă, dar, nu pot face nimic”, ne explică Tomşa.
Întrebat cam ce sumă de bani a adus în Urmeniş, primarul Dumitru Tomşa a spus că ar putea fi vorba de 10 milioane de euro: “Important este să te mişti, să munceşti, să nu laşi nimic din ceea ce poţi să faci astăzi pentru ziua de mâine”.
SCURTĂ ISTORIE A CASTELULUI BANFFY
Conform actelor în 1638 principele Gheorghe Rákóczi I si-a amenajat aici centrul domeniului Urmenis–Coroisânmartin, hotarând si construirea unui conac nou. Noua cladire etajata a fost ridicata între anii 1639–1641, în locul unei cladiri vechi, cu un singur nivel si cu prispa, construita din nuiele împletite. Arhitectul proiectant al cladirii si conducatorul lucrarilor de constructie a fost mesterul din Alba Iulia Mátyás Fundáló, care a mai lucrat si la constructiile din Alba Iulia si Sárospatak (Ungaria) ale principelui. În bogatele surse documentare referitoare la aceste constructii, pe lânga arhitect, apar si numele zidarilor, Simon si János Komuves, care proveneau din Bistrita. Din documentele contemporane putem afla, ca conacul a fost construit din caramida pe fundament de piatra, iar accesul între parter si etaj era asigurata de o scara din piatra, cu coloane. Încaperile parterului erau boltite, iar cele ale etajului erau prevazute cu tavane plate. Ferestrele de la parter aveau grilaj din fier forjat, iar cladirea era acoperita cu tigle de tip „coada de rândunica”. Lucrarile de constructii au fost terminate în anul 1641. Dupa aceasta data documentele istorice mentioneaza numai niste lucrari de reparatie mai mici si construirea unor cladiri anexe. La sfârsitul anilor 1640 în vecinatatea conacului a fost ridicata o noua casa de locuit dupa proiectele mesterului din Dej, András Komuves. Construirea acestei cladiri a fost terminata în 1648.
Conform transindex.ro proprietarul conacului s-a schimbat în vremea lui Gheorghe Rákóczi al II-lea. Prima data a ajuns în posesia familiei Barcsai, iar dupa un proces îndelungat devine posesia familiei Bánffy. În anii 1667–1668, în timpul lui Dénes Bánffy, castelul a fost modernizat.
Inventarul facut în 1721 din însarcinarea lui György Bánffy, descrie starea castelului si ale cladirilor sale anexe din vremea respectiva. Conform acestei surse, castelul era situata în partea de sud a satului, pe terasa unui deal, aflata lânga un lac de dimensiuni mai mici. Cladirea era înconjurata de un gard, care pe partea ei estica avea o poarta cu doua intrari, flancate de stâlpi construite din piatra cioplita. Deasupra portii era amenajata o încapere din care vegheau paznicii incintei. De-o parte si de alta a încaperii paznicilor se afla temnita, casa chelarului si încaperea mai mica a darabontilor, împletita din nuiele. Cele doua cladiri ale castelului erau în mijlocul curtii. Cladirea denumita „palatul de piatra” („kopaloták”) poate fi considerata cu siguranta nucleul castelului de astazi, refacuta probabil cu ocazia unei interventii de amploare din perioada barocului târziu. Conform inventarului, aceasta cladire era construita pe un fundament de piatra, cu un etaj si era dispusa longitudinal, cu fatada principala spre sud. Palatul avea un pridvor deschis din piatra, amplasata pe fatada principala, cu intrarea în partea sa estica. Parterul cladirii dispunea de sase încaperi cu tavan sprijinit pe grinzi. Prima încapere („palatul lung”) avea 3 ferestre, iar celelalte camere aveau câte o fereastra. Toate ferestrele edificiului aveau ancadramente de piatra. Scara ce ducea la etaj, era construita din piatra si era prevazuta cu balustrada din lemn. Pe partea dreapta a scarii se afla o filegorie deschisa, construita din caramida, articulata cu brâuri si cornise de piatra, si încununata de un coif. Scara ducea la cele sase camere ale etajului. Doua dintre aceste camere aveau toalete, iar între ele era amenajata o sala mai mare. Golurile etajului erau prevazute cu cornise de piatra cioplita, iar câteva dintre camere erau acoperite cu tavane casetate pictate. Conform acestei descrieri, în fata laturii de vest se afla un pridvor din lemn caruia îi era alipita o scara simpla din lemn. Cladirea era acoperita cu tigla, si avea un subsol cu mai multe încaperi si cu ziduri de piatra netencuite.
Se poate presupune, ca cealalta cladire a castelului, de marime mai mica, acoperita cu sindrila si numita în acest inventar „cladire cu etaj” (“contignációs épület”) este identica cu cladirea terminata în 1648, însa soarta ulterioara al acesteia este necunoscuta.
Cladirile anexe din curtea castelului, descrise în inventar, nu s-au pastrat pâna în zilele noastre. Grânarul aflat astazi în vecinatatea castelului, construit din caramida pe fundament de piatra, a fost construit mai târziu, probabil în 1796.
Actuala fatada a cladirii se caracterizeaza prin limbajul specific barocului tardiv clasicizant si este rezultatul unei ample lucrari de refacere efectuata la sfârsitul secolului al XVIII-lea. În ceea ce priveste circumstantele acestei ample reconstructii, din pacate nu posedam deloc izvoare documentare despre acestea.
La începutul secolului al XIX-lea cladirile castelului au fost renovate de mai multe ori. De-a lungul acestui secol patru camere au primit bolta noua, a fost refacuta acoperisul si sarpanta acoperisului, si a fost schimbata tâmplaria golurilor.
Castelul se afla în centrul satului, pe o parcela lânga biserica reformata. Cladirea castelului cu etaj are un plan dreptunghiular, orientat est – vest, cu acoperis în patru ape si este amplasat paralel cu linia strazii, fiind despartita de acesta de o gradina. Fatada sudica, dinspre curte are o articulare din 11 axe, compuse la ambele niveluri din câte un sir de arcade cu închidere în forma de mâner de cos, flancate de câte o fereastra dreptunghiulara la ambele capete. În spatele arcadelor se afla pe ambele niveluri un coridor acoperit cu bolti a vela despartite de arce dublouri. Casa scarii este amplasata în axa centrala a cladirii, si este acoperita cu bolta semicilindrica.
La parter gasim 9 camere prevazute cu bolti în cruce, respectiv semicilindrice cu penetratii, iar la etaj toate cele 8 camere sunt tavanite. Amenajarea spatiului interior este caracterizata prin simplicitate, fiind momentan nelocuita, se afla într-o stare avansata de degradare. Mobila si decoratiile originale ale interioarelor au disparut în întregime.
La subsolul cladirii se afla o pivnita acoperita cu bolti semicilindrice cu penetratii.
Fatadele castelului sunt amenajate identic. Soclul înalt, placat cu piatra artificiala, brâul median din tencuiala, si cornisa profilata înconjoara toata cladirea, iar colturile fatadelor sunt marcate prin bosaje.
Fatadele sunt articulate orizontal cu ferestre dreptunghiulare asezate între lesene, cu ancadramente baroce simple sau chenare ornamentale tencuite, cu colturile superioare evazate. Aceste elemente arhitectonice împart fatada dinspre strada în 15, iar pe cele doua fatade mai scurte în 4 axe. Intrarea în pivnita se afla pe latura estica a cladirii.
Dintre ancadramentele de piatra trebuie sa mentionam pervazele ferestrelor si ancadramentul renascentist înzidit în pozitie secundara, la etajul cladirii, pe partea dreapta a scarii. În mai multe locuri ale fatadei sub actuala tencuiala se pot observa fragmente de piatra cioplita, refolosite în zidaria de caramida. Tot din piatra a fost facut fundamentul cladirii, scara din fata intrarii principale si soclul stâlpilor de care se sprijina arcadele.
La vest de castel este amplasat perpendicular fata de axul acestuia, un hambar din caramida, cu plan dreptunghiular. Aceasta cladire are un singur nivel cu subsol, si este acoperita cu un acoperis în doua ape. Intrarea se face printr-o usa aflata în axa centrala a fatadei de vest cu sapte axe, deasupra caruia se ridica, sustinuta de patru grinzi, o mica prispa. Pe ambele parti ale intrarii gasim câte o fereastra îngusta. Intrarea în subsolul cladirii se afla pe fatada sa sudica. În axa centrala a fatadei vestice nearticulate putem observa urmele unei ferestre înzidite. Frontonul laturii nordice a cladirii de care a fost alipita ulterior o încapere-anexa este strapunsa de doua ferestre înguste care asigura aerisirea podului. Zidurile hambarului au fost consolidate pe partea superioara cu tiranti metalici, iar în zona nivelului de calcare cu arcuri de descarcare.
Astazi, Castelul Rákóczi-Bánffy se afla într-o avansata stare de degradare. Proprietatea a fost retrocedata dupa Revol?iei, urma?ilor familiei care a cumparat castelul de la contele Bánffy la începutul secolului 20 care nu au posibilitatea de-a o renova ?i încearca de multa vreme s-o vânda. Daca vre?i sa-l vizita?i, puteti ajunge pe DN 16 Cluj-Reghin, în centrul satului Urmenis
Comuna Urmeniş este situată în partea de nord a colinelor Mădăraşului, pe dreapta cursului superior al râului Lechinţa.
Administraţie
Comuna Urmeniş are în componenţă zece sate: Urmeniş, satul de reşedinţă, Câmp, Coşeriu, Delureni, Fânaţe, Podenii, Scoabe, Şopteriu, Valea şi Valea Mare. Se învecinează la nord cu comuna Miceştii de Câmpie, la vest cu comuna Silivaşu de Câmpie, la sud cu judeţul Mureş, iar la est cu comuna Milaş.
Obiective turistice
• Biserica reformată din secolul al XV-lea din satul Delureni
• Castelul Bánffy în stil baroc din satul Urmeniş
