La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul Bistriței, Ioan Turc, a semnat, azi, contractul privind finanțarea construcției unui număr de 160 de locuințe sociale, grupate în 5 blocuri, în cartierul Viișoara.
“Pentru primul bloc cu 40 de locuințe, avem deja proiectul tehnic și se va obține autorizația de construcție, iar, odată cu parafarea contractului de finanțare, și celelalte 4 blocuri vor avea în lucru documentația tehnică. În localitatea componentă Viișoara există, momentan, 200 de locuințe sociale, dar, după cum am promis la preluarea mandatului de edil, construcțiile de acest gen trebuie să continue, având în vedere cererea mare din partea cetățenilor cu venituri modeste”, spune primarul Turc.