Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc a făcut astăzi un gest mai rar printre politicieni- El și-a cerut scuze faţă de bistriţeni pentru disconfortul creat în ceea ce priveşte vegetaţia care a crescut suficient de mult în această primăvară, însă a precizat că nu s-a putut interveni mai repede din motive tehnice.
„Acordul-cadru pentru serviciul de tăiere, de cosire a ierbii a încetat la 31 decembrie 2020, bugetul a fost adoptat foarte târziu. A fost realizată licitaţia pentru încredinţarea serviciului de cosire a ierbii, firma care a câştigat s-a retras, dar cea de pe locul doi urmează mâine să semneze contractul cu Primăria Bistriţa. Între timp, am făcut tot ce s-a putut cu oamenii din Primărie, adică am cosit de dimineaţa până seara. De mâine, vom continua şi cu firma care a câştigat, dar şi cu oamenii din Primărie. Îmi cer scuze în numele administraţiei pe care o conduc pentru disconfortul creat tehnic, dar nu s-a putut mai repede”, a declarat Turc.
Primarul Bistriţei a menţionat că nou acord-cadru are un termen de patru ani, timp în care poate fi gândită o soluţie prin care spaţiile verzi să fie transferate către asociaţiile de proprietari, inclusiv cu finanţare de la bugetul local.