Legenda struţului cu miros de ev mediu întunecat sau nu, asta după cum doreşte cetitorul, mai mult sau mai puţin dotat telectual, începe când o vedeam şi nuie. Hm, parcă văd la ce literă vreţi să puneţi, să aşezaţi la locul cu pricina. Mă rog: cândva, când nici Toniuc Marian nu era încă primar, în Sudan, la o margine de savană, locuia o familie de struţi. Mulţi, domnule, e mulţi dar struţi. Era o zi călduroasa , iar struţii stăteau în parc. În parc nu era nimeni, nici vînători, nici schiori. Doar un alb ce vorbea finlandeza şi care avea o bicicletă galbenă.
Struţii se uitau la alb şi albul la struţi. În cele din urmă, albul s-a suit pe bicicleta galbenă şi i-a spus unuia dintre struţi: Truţi, truţişorul meu, komm du, schnella, schnella, zum Siebenburger, nach Bistritz.
Arbeit macht frei, glăsui struţul cel colorat, dar albul spuse: La Românica doar stai, de unde şi proverbul sudanez, struţul nu stă de două ori la sapă.
Îhî, măcăni Truţi, după care lua o gură de mixtură asfaltică, se îmbrăcă, după care se găti singur şi îşi importă trupu-i costeliv nach Siebenburger cu peron pe partea care o vreau autorităţile.
Cum Siebenburgerul nu poate fi confundat din punct de vedere meteo, dar nici din altele puncte cu Riviera franceză, Congo unde ar fi mers Bombo şi nici cu palatul de vară a lui Mobutu Seseseko Kuku Waza Banga, lui Truţi nu-i plăcu că nu găsi Wonderlandul, aşa că muri, decedă, bilbicută, mai precis se oţărî la viaţă. Că şi viaţa prea multă, cică dăunează sănătăţii. Cert, de bătrâneţe, de frig sau pur şi simplu de nervi, acesta şi-a dat duhul, reducându-şi la zero valoarea de inventar. De aici povestea este năpădită de o groază de personaje, comisii de anchetă, doctori, consilieri, politicieni, toţi în timpul serviciului, deci plătiţi să scrie mai departe povestea struţului. Unul din membrii comisiei, tot împleticindu-se printre cuştile animalelor, stă de vorbă cu bârfitoarea de maimuţă, care-i spune că deşi pare o crimă, struţul a murit de oftică, pe motiv că locul lui e la ferma animalelor.
Şi astfel, au trăit fericiţi, fugind unul după altul până la adânci bătrâneţi, sigur, cam înaltă iarbă dar a meritat, zău că a meritat, știți cum se spune: în iarba mare toți struții par arhanghelii dreptei, că pe stînga sunt doar tovarăși pentru care omul e cel mai de preț Capital… Noroc că vă cunosc
