Ziua de 9 mai la Bistrița

Ziua de 9 mai la Bistrița


O zi cu triplă semnificație este ziua de 9 mai, fiind vorba de Ziua Independenţei proclamată în 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

9 mai a fost sărbătorită și la Bistrița chiar în fața Monumentului Eroilor din piața Petru Rareș. La eveniment au fost prezenți: prefectul Ovidiu Frenț, cel care a citit mesajul ministrului MAI, Carmen Dan, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, deputatul Doina Pană, primarul Ovidiu Crețu, viceprimarul Cristian Niculae, șefi de deconcentrate, preoți și, nu în ultimul rând militari.

Ca de fiecare dată, după acordarea onorului militar a fost intonat imnul național iar un sobor de preoți a o oficiat o slujbă religioasă.

Prefectul Ovidiu Frenț:  “Faptul că astăzi serbăm Ziua Europei, din postura deținerii pentru o perioadă de 6 luni a Președinției Consiliului Uniunii Europene, trebuie să ne amintească de cel puțin alte două evenimente fără de care această performanță a României, ca țară și ca națiune, nu ar fi fost posibilă: Independența României și Încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa. (…)

Istoria este făcută de oameni. Așadar, fiecare dintre noi este important. Așa cum detaliile fac diferența și gesturile frumoase, acțiunile corecte, altruismul și înțelepciunea influențează parcursul unei țări, al comunității din care facem parte.

Cred în România și în români, cred în Uniunea Europeană și în parteneriatul care a adus progresul în viața noastră a tuturor, fiind convinsă că destinul nostru ca națiune se contopește cu cel european.

La 12 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, putem constata beneficiile acestui demers, precum și eforturile conjugate ale tuturor statelor membre de a se adapta noilor provocări, de a răspunde acestora cu proiecte care să întărească încrederea cetățenilor în Uniunea Europeană.

Este important ca toți să înțelegem rolul pe care îl avem și să continuăm să fim parteneri de încredere în acest spațiu european, care duce mai departe dezideratele înaintașilor și creează un viitor sigur urmașilor!

La mulți ani, Uniunea Europeană!
La mulți ani, România europeană!
La mulți ani, cetățeni europeni!”- Prefectul Ovidiu Victor Frenț a transmis mesajul Ministrului Afacerilor Interne”

 

Evenimentul  s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare, pe muzica militară a garnizoanei.

Categoria: Politica Locala