Zegrean, INCOMPATIBIL

Zegrean, INCOMPATIBIL

Augustin Zegrean, președintele reales al Curții Constituționale, la puțin timp după ce a fost numit judecător la CCR, a primit un „certificat de încadrare în grad de handicap”. Diagonsticul pus de medici lui Augustin Zegrean este „cataractă congenitală, grad de handicap accentuat”. Președintele Curții Constituționale necesită suport psiho-afectiv din partea familiei și acordare de servicii medico-sociale în comunitate. Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a certificat că Augustin Zegrean a dobândit handicapul în 1954, iar valabilitatea certificatului este permanentă. Conform documentelor publicate de ZIUAnews anul trecut, comisia medicală a stabilit şi programul individual de reabilitare şi integrare socială recomandând „suport psiho-afectiv din parte familiei, acordarea de servicii medico-sociale în comunitate”. Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Bistriţa a precizat foarte clar că Augustin Zegrean nu are voie să depună „efort ocular mare” şi trebuie să stea lângă familie şi nicidecum la Bucureşti în fruntea CCR.

La puţin timp după ce Augustin Zegrean a fost numit judecător la Curtea Constituţională, mai exact pe dată de 4 aprilie 2008, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, aflată sub tutela Consiliului Judetan Bistriţa, a emis certificatul medical nr. 1222/ 03.04.2008, prin care „recomandă controale de specialitate cu tratamente, dispensare spitalizare, dispensarizare med. de familie şi med. specialist, evitarea efortului ocular mare”, menţionând, în acelaşi timp, că „Prezentul program individual de recuperare, readaptare şi integrare socială însoţeşte certificatul de încadrare în grad de handicap al persoanei Zegrean Augustin”.

Totodată, în aceeaşi zi, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi certifică că Augustin Zegrean a dobândit handicapul la data de 29.03.1954 şi recomandă un program individual de recuperare, readaptare şi integrare socială pentru o perioadă de 12 luni, adică până la data de 30.04.2009. Însă, pe 8 aprilie 2009, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Bistriţa eliberează certificatul nr. 2151/ 08.04.2009 în care se meniţionează că Augustin Zegrean se încadrează în gradul de handicap „ACCENTUAT” şi valabilitatea certificatului este permanentă.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, este judecător începând din anul 2007, fiind numit de preşedintele Traian Băsescu pentru un mandat de 9 ani, în locul lui Viorel Stănoiu, soţul Rodicai Stănoiu. Ulterior, în 2010, el a fost numit preşedintele al CRR. Este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Babes-Bolyai, din Cluj-Napoca. Activitatea profesională şi-a desfăşurat-o, până în momentul în care a fost numit la CCR, în judeţul vecin Clujului, Bistriţa-Năsăud, unde a început prin a fi consilier juridic la Baza Judeţeană de Aprovizionare Tehnico-Materială, ulterior consilier juridic la Electrica. Pe baza acestui certificat de handicap cu incapacitate de muncă, în care se precizează că are nevoie de „suport psiho-afectiv, Zegrean se pensionează cu zece ani mai devreme şi, astfel, el își mai adaugă la pensia de vreo 15 milioane lei vechi încă una, pensia de serviciu, ajungând la peste 100 de milioane lei vechi. Dar veniturile lui Zegream nu se limitează la pensii. La aceasta se mai adaugă şi salariul de la Curtea Constiţională, plus venituri ca acţionar la mai multe societăţi şi, astfel, în buzunarul lui Augustin Zegrean intră lunar aproape 300 de milioane de lei vechi.

http://www.ziuanews.ro/

 

Categoria: Dezvaluiri