VICTOR PONTA: CURTEA DE CONTURI, UN FEL DE MILIȚIE

VICTOR PONTA: CURTEA DE CONTURI, UN FEL DE MILIȚIE

Victor Ponta lansează un atac la Curtea de Conturi! Premierul Victor Pona a precizat, vineri, că instituţia de control la care s-a referit, joi, ca lucrând după „o cale miliţienească” este Curtea de Conturi, unde unii inspectori procedează ca în 1989 şi se opun alocării de bani pentru investiţii.

El a susţinut declaraţia la Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud), după ce a asistat la ceremonia de înmânare a cheilor pentru 64 de apartamente construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi la inaugurarea noului sediu al Primăriei oraşului Beclean.

„Vreau să clarific acum: cei la care m-am referit ca urmând o cale miliţienească sunt unii inspectori de la Curtea de Conturi, care sunt ca în 1989. Noi vrem să dăm bani pentru investitii, ei zic să nu dăm bani pentru investiţii”, a spus Ponta.

În rapoartele anuale, Curtea de Conturi a semnalat diferite nereguli în alocarea de către administraţia centrală a unor bani pentru investiţii şi derularea acestor proiecte.

Joi, prezent la bilanţul Consiliului Concurenţei, Ponta a felicitat instituţia pentru că a pus accentul pe prevenţie şi nu a urmat tendinţa altor structuri de a urma „o cale miliţienească”, structuri pe care el, în mod informal, le numeşte ca fiind ale „Republicii Socialiste România”.

„Vreau să apreciez în mod special că, deşi o instituţie de control şi prevenţie, mi-a plăcut faptul că aţi pus accentul pe prevenţie, nu aţi urmat tendinţa altor instituţii din România de a merge pe o cale miliţienească. Nu dau nume şi nu precizez la cine mă refer, că unii sunt în sală şi ştiu că, în discuţiile informale, le spun „Instituţiile Republicii Socialiste România”, pentru că s-au întors la anumite practici”, a spus Ponta, în discurs.

Ulterior, întrebat de presă la cine s-a referit prin această afirmaţie, Ponta a afirmat că a vizat o instituţie de control.

 

Categoria: Politica