VICTOR NEGRESCU: „Comisie pentru Viitor” în Parlamentul European

VICTOR NEGRESCU:  „Comisie pentru Viitor” în Parlamentul European

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a lansat, la Atena, în cadrul reuniunii grupului europarlamentarilor social-democrați sub 40 de ani pe care îl coordonează (S&D40), propunerea de a introduce o „Comisie pentru Viitor” în Parlamentul European și la nivelul statelor membre.

Propunerea eurodeputatului român s-a bucurat de susținerea lui Gianni Pittella, liderul Grupului eurodeputaților S&D, și a colegilor din Parlamentul European prezenți la eveniment.

Victor Negrescu este coordonatorul grupului S&D40 din toamna anului trecut, care cuprinde 43 de tineri europarlamentari social democrați sub 40 de ani din actuala legislatură de la Bruxelles.

„Am înaintat un proiect care s-a dovedit a fi de succes în Finlanda, și anume de a crea în Parlamentul European, dar și la nivelul parlamentelor din statele membre, o Comisie pentru Viitor, care să dezbată și să decidă inițiativele pentru viitorul nostru, care să contureze în permanență o strategie pentru progres și dezvoltare. Comisia nu se va referi doar la IT și la introducerea noilor tehnologii în domenii precum Sănătatea sau Educaţia, ci inclusiv la cum vor arăta pădurile, ce maşini vom conduce, cum protejăm salariaţii, cum vor arăta oraşele, cum se va modifică agricultura şi aşa mai departe.

În Parlamentul  Finlandez, această Comisie pentru Viitor a fost condusă de actualul Comisar european pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen. Avem, deci, garanția că această Comisie poate funcționa și produce rezultate concrete pentru cetățeni”, a afirmat europarlamentarul Victor Negrescu.

Eurodeputatul român a subliniat, în fața colegilor din Parlamentul European prezenți la Atena, că „dacă vrem să fim cu adevărat progresiști, dacă vrem să dăm și mai multă valoare stângii europene, trebuie să învățăm să ascultăm mai mult, să comunicăm cu oamenii și să arătăm că dincolo de a fi politicieni, oamenii de stânga implicați în politică sunt persoane ca oricare altele dornice să schimbe modul de a face politică și de a demonstra că pot face mai multe pentru cetățeni. Stânga trebuie să fie motorul progresului și pentru a face acest lucru trebuie să fie în avanpostul discuțiilor despre viitorul nostru, al țărilor noastre și al Europei”.

Organizatori ai evenimentului de la Atena au fost Victor Negrescu și eurodeputata Eva Kaili (Grecia), la acesta luând parte liderul Grupului S&D din Parlamentul European, alături de mai mulți tineri europarlamentari din țări precum Belgia, Franța, Cipru sau Italia.

Reuniunea tinerilor europarlamentari a avut ca temă centrală viitorul social-democrației și reprezintă primul eveniment major dintr-o serie de activități planificate de S&D40. Cu ocazia evenimentului de la Atena, s-a subliniat faptul că membrii S&D40 reprezintă un nou val de politicieni europeni, mai implicați, mai dinamici, mai inventivi și cu mai multă importanță pe scena politică a Uniunii Europene.

Categoria: Stiri externe