Vicepremierul Daniel Suciu: Nu există restanţe la plata lucrărilor executate prin PNDL

Vicepremierul Daniel Suciu: Nu există restanţe la plata lucrărilor executate prin PNDL

Lucrări de modernizare şi reabilitare în valoare de 317 milioane de lei în 234 de unităţi de învăţământ din ţară sunt derulate prin Programul Naţional de Investiţii, iar Suceava este lider naţional în ceea ce priveşte finanţările, a declarat la Suceviţa, joi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Daniel Suciu.

”Prin PNDL 1 şi 2 judeţul Suceava este primul la nivel naţional în ceea ce priveşte finanţările. Investim astăzi în 75 de reţele de apă şi canalizare şi, pentru că m-aţi întrebat de şcoli, astăzi avem în execuţie, în licitaţie 234 de unităţi de învăţământ, iar valoarea totală a acestor lucrări este de 317 milioane de lei. Deci 234 de şcoli au astăzi finanţare pentru a fi reabilitate şi modernizate prin bani de la Guvernul PSD şi ALDE”, a spus Suciu.

Potrivit acestuia, nu există restanţe la plata lucrărilor executate prin PNDL, facturile fiind onorate în maxim 20 de zile.

”Media de plată a oricărei facturi care intră în Ministerul Dezvoltării Regionale prin PNDL nu a depăşit niciodată 20 de zile. Deci în momentul în care o factură ajunge la minister prin PNDL în 20 de zile este onorată, chiar şi mai repede”, a spus Suciu.

Categoria: Politica