Verdeașul de Pandele via Călinescu vs Bistrița sau cum se ia praful de pe toba politicii. Partidul Verde a făcut booom!!!

Verdeașul de Pandele via Călinescu vs Bistrița  sau cum se ia praful de pe toba politicii. Partidul Verde a făcut booom!!!

Scandal cu emoticoane de tot felul în Partidul Verde, că așa îi stă bine unei formațiuni politice de forța verzilor pe scena politică. Mai dus cu pluta e faptul că în lupta de la București, unde musca o găsești, au căzut și liderii de la Bistrița, Cristian Țetcu și Ștefan Ambruș. Sigur, trebuie făcută precizarea că Țetcu este sau era, prim-vicepreședinte al Partidului Verde și prin cumul președinte al Consiliului Național, idem li Ambruș care deținea și el o funcție la nivel național. Pînă aici toate frumoase, doar că în politică toate sunt alunecoase, așa că după intrarea dracului în partidul condus acum de unul de la București, altul de la Sibiu, toate au luat-o la vale.

Un consiliu, două consilii naționale

Huxley știa el ce scrie în ”Minunata lume nouă” , mai ales dacă a văzut în viitor cum băieții ăștia de la verzi se vor lua de cap pentru nimic, că și praful de pe toba politicii îl culeg alții, de exemplu PER-ul lui Dănuț Pop. Povestea demiterilor, încâlcită în felul ei, vine să ne arate nimicnicia politicii de pe Dîmbovița.

De fapt, potrivit celor spuse de Cristian Țetcu, mărul discordiei ar fi actorul Floooooriiiiiiiiiinnnn Călinescu, adică faptul că întreaga comedie vine și pe fondul dorinței lui Călinescu de-a accede în Parlamentul României după alegerile parlamentare din 2020. Pentru că verzii se roagă de actor de vreun an și jumătate să intre în partid, în mai omul s-a gândit să încerce rolul de candidat, doar că secretarul general al verzilor de la București, Silviu Dumitru era suspendat din partid de președintele Luminița Simoiu, aleasă anul acesta cu mandat complet de patru ani pentru obstrucționarea activității partidului și abateri disciplinare. Dar, cum circul era incomplete, după ce Luminița Simoiu prin președintele Consiliului Național, Cristian Țetcu va convoca acest for de conducere a partidului la Sibiu, secretarul general convoca și el un Consiliu Național, dar la București, acolo unde putea să ajungă și Florin Călinescu.

Excluderi pe bandă

Ceea ce a urmat e demn de perioada din timpul guvernării CDR, atunci când PNȚCD a început acest gen de politică a excluderilor și a scandalurilor neîntrerupte dintre diferite găști din partidul reînventat de seniorul Corneliu Coposu. Și în cazul verzilor, o tabără a exclus-o pe cealaltă, așa că acum au ajuns la Tribunal, pentru că doar Ludovic al XIV-lea a putut spune că ”Statul sunt eu”, mă rog extrapolând partidul, iar unii care și-au tras partid pe PFA nu au ajuns deloc bine. Sigur că și tabăra de la Sibiu l-a exclus pe viteazul secretar general de la București, Silviu Dumitru.

Și Marius Bălan poate deveni outsider

Cum miticul de la București i-a exclus din partid pe Cristian Țetcu și Ștefan Ambruș, Marius Bălan a devenit un fel de șef interimar la verzii bistrițeni, doar că, om cu coloană vertebrală, Bălan le-a dat cu tifla așa-zișilor șefi de la București și a refuzat elegant să preia partidul, atât cât e el, de partid e vorba.

Prima concluzie, a doua o trage Tribunalul

Prima concluzie din punct de vedere politic este că, în cazul ălora de la București se potrivește expresia „chelului tichie de mărgăritar îi lipsea”, și nu e vorba de Dănuț Pop, ci de faptul că,  dacă Flooooooorin Călinescu vrea în Parlament, nea Pandele, adică primarul de la Voluntari, se visează ”cantidat” la președinția României din partea verzilor. Din păcate, Bistrița, Cristian Țetcu, Ștefan Ambruș au căzut victime unor jocuri meschine și care nu au nimic de-a face cu adevăratele partide ecologiste.

 

Totuși, zic, să așteptăm decizia Justiției, vorba cântecului din străbuni: And Justice for all.

Categoria: Politica