Vârșeț, Orașul de sub Cetate

Vârșeț, Orașul de sub Cetate

Așa se traduce din slavă numele Vârșețului (Vârșaț – pronunțat în sârbă), unul dintre cele mai vechi orașe din Voivodina. Prima denumire a orașului a fost Podvrsan, cu o primă atestare făcută în 1427 într-o scrisoare către regele Sigismund (1387-1439). Numele de Vârșeț apare în scrieri de la la sfârșitul secolului al XVI – lea.

Relieful, dominat de fuziunea dintre munte și câmpia, a atras întotdeauna oamenii să se stabilească aici, deoarece terenul este potrivit pentru agricultură, cultura viței de vie și creșterea animalelor, cu bogate zone de pescuit și multe păduri.

Primele așezări au apărut în perioada neolitică, în epoca piatrei șlefuite după cum reiese din descoperirile arheologice. Așezările umane primesc și mai mult caracter permanent odată cu sosirea slavilor (Evul Mediu târziu), înainte pe aceste melaguri trăind traci, celți, sciți, daci, romani, sarmați, gepizi ori avari.

În 1425, despotul sârb Durda Smederavac a întărit așezarea prin construirea unei cetăți pe deal, încadrând-o sistemului defensiv solid din sudul Dunării creat împotriva otomanilor. Totuși, otomanii au stăpânit regiunea nu mai puțin de 164 de ani, între 1552-1716 (164 ani). Dupa pacea de la Karlovac (1701), cetatea de pe deal a început sa fie demolată. Turnul ori kula a rămas singură din aceea fortificație iar el este acum simbolul orașului. Stema Vârșețului a fost făcută în timpul împaratului austriac Francisc al II-lea (1804) și reprezintă tot ce se găsește aici: dealuri, vin, cetatea, biserici. Deasupra ei se află o mâna cu un cap ce simbolizeaza mâna voevodului Janko Halabura și capul tăiat al unui otoman (în timpul bataliilor sârbo-romanești contra turcilor în anul 1594).

După alungarea turcilor din Banat, în 1718 – Coroana Habsburgică a luat sub stăpânire acest teritoriu. Aceștia și-au pus amprenta asupra stilului orașului și asupra zonei viticole deoarece au adus o mulțime de viticultori în zonă. Astfel, tot orășelul a ajuns un amestec sârbo-teutonic, care a dus la propășire. În această perioadă au fost construite mai multe clădiri care s-au păstrat până în ziua de azi. Una dintre cele mai vechi clădiri este biserica pe deal, Capela Sfântul Sicriu, care a fost construit în anul 1720, Capela St. Roka 1739, Bisrica Episcopală Ortodoxă a Banatului 1759, Biserica Adormirea Sf . Fecioara Maria în 1763 (cunoscută sub numele de mic de biserica Aleksină, deoarece a fost construită cu fondurile lui Aleksa Nikolic), Biserica Congregațională 1783-1785, (dedicată Sfântului Nicolae). De asemenea, din aceea perioadă datează și prima farmacie „Farmacia de pe scări“, în 1783). Cea mai veche parte a Primăriei a fost construită în secolul al XVIII – lea, iar prima școală elementară datează din 30 mai 1790, pe parcursul secolului următor, în Vârșeț ridicându-se mai multe școli.

În 1804, piața orașului a primit un memorandum Francisc al II – lea pentru atitudinea curajoasă a locuitorilor săi în războaiele împotriva turcilor din 1787.-1791, iar în 1817 Vârșețul a devenit un oraș liber regal în cadrul imperiului. În 1857, apare calea ferată și telegraful, iar industria ia avânt. În 1859 au fost construite șapte poduri, în 1863 o nouă biserică catolică, iar în 1873 s-a construit promenada Sf . Sava din piața de astăzi a Vârșețului, pentru formarea nucleului orașului. Comerciantul elvețian Bernard Staub a ridicat, în 1880, pivniță „Helvetia“ (cu o capacitate de 10.000 hl) iar licoarea obținută din podgoriile Vârșețului a optruns în toate orașele importante din Europa: Viena, Paris, Londra, Bruxelles, Bremen, și Budapesta. În 1891 a început pavajul de străzi și piețe. Electrificarea datează din 1897 , când în oraș a început să lucreze stația de alimentare, iar telefonul a pătruns în 1892. Noua clădire a gării de calea ferată a fost construită în 1900.

Vârșețul a intrat în noul secol drept un oraș industrializat, cu 25.000 de locuitori, cu comerț puternic și linii de transport bune către restul Imperiului Austro-Ungar și, implicit, Europa, cu un număr mare de instituții culturale și educaționale, diverse asociații și două cinematografe.

După izbucnirea primului război mondial, statutul populației sârbe s-a schimbat, mulți sârbi proeminenți au fost trimiși în exil. O parte din tinerii din Serbia au fost mobilizați în armata austro-ungară și trimiși pe frontul de vest al Italiei sau la est, în Rusia. Armata germană a sosit în Vrsac în 1915, controlând orașul până în 10 noiembrie 1918, atunci când s-au retras după intrarea trupelor sârbe conduse de maiorul Dusan Dodici.

Al doilea război mondial (1941-1945) a adus suferință mare, distrugere și moarte pentru oamenii din această regiune. La câteva zile după eliberarea orașului Vârșeț, aici a sosit o parte a Statului Major General al Armatei de Eliberare a Poporului condus de Comandant Suprem – Josip Broz Tito, care a condus luptele pentru eliberarea Belgradului. Un număr mare de cetățeni din Vârșeț s-au înrolat voluntari în Armata de Eliberare a Poporului, partizani care au luptat până la eliberarea finală a țării.

Dup anii 50, orașul a început din nou urcușul, ajungând ca azi Vârșețul să fie o localitate prosperă, în care românii reprezintă o etnie distinctă.

Radu SÎRBU

Categoria: Istorie Politică