Variante ocolitoare pentru Bistriţa şi Beclean, confirmate pentru 2018

Variante ocolitoare pentru Bistriţa şi Beclean, confirmate pentru 2018

Potrivit preşedintelui CJ BN, Radu Moldovan, centura Bistriţei, dar şi cea a Becleanului sunt prinse în drumul expres Bistriţa-Dej: ” Centura municipiului Bistriţa este prinsă în drumul expres, în acelaşi drum expres, centura ocolitoare a oraşului Beclean, cu promisiunea Guvernului României că din 2018 încep studiile pentru drumul expres care va rezolva şi celalelate două mari probleme pe care noi le avem”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.

În ceea ce priveşte varianta ocolitoare a municipiului Bistriţa, există două variante de racordare la drumul expres Bistriţa-Dej. „Nu cred că mai putem vorbi de o centură veche, pentru că există două variante de a face drumul expres din punct de vedere geografic, în dreapta DN 17 şi în stânga. Nu ştiu ce va spune proiectantul, unde se va face interconectare, e prematur să ne pronunţăm. Anul viitor, specialiştii vor veni să studieze, să facă prospecţiunile necesare, să ne spună care este varianta agreată.

Sigur că într-o următoare etapă va trebui să găsim cu Guvernul soluţia a doua pentru racordarea la Iaşi-Târgu Mureş, prin zona Reghinului, dar eu cred că la momentul oportun vom discuta despre celălalt drum expres care să lege judeţul de Autostrada Iaşi-Târgu Mureş”, a menţionat acesta.

În fapt, este vorba despre drumul expres Turda – Halmeu, unde este inclus şi tronsonul Dej-Bistriţa, care iniţial esra prevăzut pentru 2021. Anul viitor, ar urma să fia lansată procedura de achiziţie pentru studiul de fezabilitate, după cum declara, la Bistriţa, ministrul Transporturilor.

 

Categoria: Administratie