USR îşi ridică în cap primarii: CCR a admis obiecția de neconstituționalitate depusă de USR și alţi deputați din opoziție în ceea ce priveşte pensiile speciale ale primarilor

USR îşi ridică în cap primarii: CCR a admis obiecția de neconstituționalitate depusă de USR și alţi deputați din opoziție în ceea ce priveşte pensiile speciale ale primarilor

Legea privind Codul administrativ este neconstituţională în ansamblul său, a decis, marţi, Curtea Constituţionala a României. Informaţia este confirmată şi de deputatul USR, Cristina Iurişniţi. Ea a spus că pensiile speciale ale primarilor pentru care am votat împotrivă, sunt neconstitutionale. CCR a admis obiecția de neconstituționalitate depusă de USR și alti deputați din opoziție. Sesizarea a fost semnată de 28 de deputați USR, 13 deputați PMP, șase deputați neafiliați și  trei deputați PNL. O obiecție similară fusese depusă și de președintele Klaus Iohannis.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în luna iulie proiectul Codului administrativ, cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” şi 15 abţineri. Legea prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate, precum şi faptul că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.

„Prin sesizarea înaintată Curții Constituționale am arătat că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.  Judecătorii Curții Constituționale au decis, marți 6 noiembrie 2018, că prevederile Legii privind Codul administrativ al României sunt neconforme cu Legea fundamentală a României”, arată Iurişniţi.

 

 

 

 

 

 

 

Categoria: Politica

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *